Dar nu despre asta vorbim acum, timp de 25 de ani capacitatea pulmonara a fost in regresie, la inceput insesizabil, mai o tarie mai un tutun, vorba aia , orice doar sa trec de noaptea asta grea. Intre timp au trecut multe nopti pina cand a facut stop cardiorespirator, insuficient oxigen la nivelul creierului final nefericit, intubat , reanimat,coma grea, in viata doar datorita aparatelor. Nu chiar intamplator I.E. destul de apropiat, ajung la spital, dupa 3 ore dupa internarea la terapie intensiva... Din prima zi discutiile cu familia au luat-o spre ce era mai rau, in ziua a 2-a discutiile s-au mai domolit deoarece I.E. s-a "trezit" din coma, semiconstient, a raspuns cu dat din cap la cateva intrebari simple, a 3-a zi un AVC, accident vascular cerebral, banuiesc datorita unei incercari de deconectare de la aparatul respirator, insotit de vreun atac de panica, soldata cu un esec de maxim 29 de minute de respirat fara ajutorul aparatelor.
Ziua 4 : discutii aprinse intre babe si femei simple, totul intr-un singur sens, uvertura finala si eterna discutie : sufera , e in chinuri, luati-l acasa sa moara pe patul lui, asa ca se merge la spital cu intentia clara de a a face fisa de externare pe semnatura plus deconectarea de la aparate, ceea ce in proportie de 99% inseamna moarte evidenta in mai putin de 29 de minute.
Dupa niste argumente aduse in discutie, printre care si acela in care insistam sa se poarte o discutie cu un specialist(doctor) inainte de a lua o decizie spre externare, mai de rusine, mai de respect, mai de frica sa nu ii judece cineva, am ajuns la discutia cu doctorul.
Discutia cu medicul de garda, a mers in directia, 4 zile de coma din care 1 zi de semiconstienta, nu e chiar atat de grav, sa-i mai acordam timp, 5-6 zile, sa vedem cum evolueaza, dar ca ar fi bine sa discutam cu doctorul al carui pacient este I.E.
Am respirat usurat oarecum si am aflat ca ne desparteau 24 de ore de discutia cu pricina, adica ziua urmatoare era de garda medicul unde era repartizat I.E.
Intre timp in spate se intamplau lucruri, groapa sapata, haine cumparate, vorbit cu cineva sa-l spele pe mort, etc.
Ziua 5, se merge din nou la spital, in familie incep sa se caute motive, nu ii mai functioneaza creierul, il tinem ca pe o leguma, nu mai e om, nu mai e EL, dupa care discutiile mergeau la firul de ierbii spre, nu are rost sa-l chinuim, sa moara acasa, etc...Totul se intampla in timp ce asteptam doctorul sa iasa de la vizita, pentru a putea lua o parere avizata despre subiect. Doctorul a spus ca e foarte grav si ca nu poate sa se lanseze in pronosticuri ca mai are 1 zi, 1 saptamina, un an de trait si nici nu poate sfatui sa-l ia acasa(etic si profesional corect)
Am fost 99% sigur ca o sa il deconecteze de la aparate azi, in ziua 5, daca nu as fi fost acolo, totul se intampla din ziua 4, in timp ce eu scriu aici EL a aflat deja Adevarul despre singura destinatie de vacanta pe care toata lumea si-o permite si despre care toti evitam sa vorbim.
Asa ca am fost Dumnezeu pentru o zi. E de cacat!
Îmi pare rău, Milogule!
RăspundețiȘtergereNu am să uit niciodată cât de aproape mi-ai fost când a murit Daria! Aș vrea să îți pot spune câteva vorbe frumoase, dar știu că tu detești vorbăria goală.
Argumente, discutii, filosofie... fara nici o insemnatate pentru omul in cauza. El a trecut dincolo. Restul pot sa faca ce vor, nu mai conteaza.
RăspundețiȘtergere