Cand poti merge, de ce sa te tirasti?

     Demult, tare demult, pe vremea cand lama de ras atinsese doar de cateva ori maxilarele mele neincordate, eram aproape sigur ca greu te poate ajuta ceva mai mult in viata decat increderea ca singurul om pe care te poti baza esti tu. Prietenii sunt buni, daca atunci cand ai necazuri stai singur, iar cand ai vreo bucurie musai ii chemi pe toti,  cele mai intense si durabile prietenii sunt cele conditionate de aceleasi suferinte (emotive/intelectuale/fizice), cu cat inaintezi in timp cu atat cercul de prieteni e ca un bumbac prost, intra la apa, oricum, una din cele mai constructive experiente e aceea de a pierde prieteni falsi.

      Sa revenim la timpul cand frunzele sfarsitului  de octombrie nu cadeau trist la pamint ci colorau placut aleile din curtea facultatii, iar fumul de tigara impletit cu aerul rece al diminetii imi mingaia tamplele sub care zvacneau multe ganduri. Nu prea aveam bani in facultate, asa ca faceam si vindeam eseuri, lucrari pentru colocvii, etc... orice era nevoie pentru cei de bani gata, nu era asa de dezvoltat internetul,perioada de dial up pentru cei care o stiti, asa ca trebuia sa pierzi niste ore pe la biblioteca. 

      Cum in loc de mancare imi cumparam tigari, de multe ori beam mai mult ceai sau apa decat aveam nevoie ca sa nu imi chioraie matele in biblioteca, ca deh deranjai linistea mosilor care crantaneau zahar candel in timp ce citeau vreun ziar de la arhiva.

O suta de carti

    
    O fotografie putreda cu marginile mancate de timp, spalacita in nuante de gri si cu o ruptura in dreptul inimii, un copil linga un gard cu scanduri lipsa. Mama zice ca sunt eu, pe la 5 ani, ochii sunt tristi, mijiti, parca au cearcane, e toamna, am un palton scamosat pe mine si privesc la nori, spre un loc din care stiu ca nu o sa vina nimic. Oricine isi poate da seama ca si daca as fi avut ochii albastri tot nu s-ar fi putut oglindi seninul si bucuria cerului in ei, nu inteleg ce vor de la mine oamenii care imi fac poza, iar ridurile de pe fata mea cotrariata seamana cumva cu cele de azi cu mici diferente de adincime.
     Era bine la tara, cateodata imi placea sa ma departez de casa, ma furisam prin gradina, cu bagare de seama, pe linga tufisurile din marginea gardului la umbra intunecoasa a aninilor si intram in padure. Acolo, in amurg, imi placea sa ascult riul cum curge, fara furie, fara graba,  incet, cu incapatinarea lenesa si odioasa a unui lucru care nu se va sfarsi niciodata. Ascultam pina cadea seara peste padure si ma bagam cu picioarele in apa rece si imi spalam fata cu apa din riu, pe ascuns, ca si cum as fi facut o prostie, dupa care stateam nemiscat, cu fata uda in chemarea unei adieri de vant. Asteptam vantul ca pe un sfant care ma mingaie sa ma purifice, sa ma cheme de aiurea, sa ma scoata din betoanele blocului si din meandrele orasului fara rost. Si venea mama:
     - Ma, tu sa nu fi prost crescut, ti-am spus sa nu mai pleci fara sa spui.

Jocurile 3

      In ziua ce a urmat, ne-am bucurat ca niste copii la borcanul de miere cand am urcat pe munte, am uitat de toti si de toate, lumea s-a facut mare, imensa, muntele era mai sus de nori si noi eram umili in fata lui.Cerul era sub noi si soarele se mira cu razele lui calde de piticii de pe crestele inzapezite.

Focul 2

     Dupa ce ne-am cazat in superba noastra cabana de lemn, urmatoarea etapa a fost sa facem cald, pentru ca se inserase si era de ajuns sa vrei sa iti stergi nasul ca ramineai lipit intr-o pozitie "ganditorul de la Hamangia" .

-Ma duc eu sa iau lemne, am zis si am iesit pe usa afara nestiind in ce directie sa o apuc.Am inteles repede unde sa merg, de la vecinii nostri care erau 4 fete ce depindeau de lemnele noastre ca sa aibe caldura, adica soba era ingropata in peretele nostru comun, jumatate la noi jumatate la ele, numai ca doar pe la noi se puteau baga lemne in soba.

-De la ce cabana esti?

-De la numarul 5

-Bine ia un butuc si cauta toporul, sparge-l si fa focul. Ai mai facut focul pina acum?

-Da...

-Bine aveti grija sa nu va scape vreun taciune pe jos ca luati foc.Cam asta a fost protectia muncii.

Drumul 1

     Punctul de plecare era din fata liceului, toate locurile din autocar erau ocupate. Stateam in spatele autocarului sa putem asculta muzica de la un casetofon cu baterii marca International, sa bem si eventual sa aprindem o tigare, usile oricum nu se inchideau etans.
     Am ajuns aproape de Pietrele, de fapt mai aveam inca 1 ora de mers, conform semnului din fata noastra, dar pe jos, autocarul nu putea sa ajunga nici pe vreme buna pina sus, dar pe zapada. Eram un grup de 5 baieti an de BAC din acelasi liceu restul din licee diferite, nu prea ne cunosteam, rucsacii nostrii aveau aprox 30 de kg fiecare, mincare 25 %, haine 25 % si 50 % Rom si Vodka. Am inceput drumul de 1 ora cu zambetul pe buze, din cand in cand mai trageam cate un gat de rom ca nu inghetam si dupa vreo juma de ora de mers, surpriza. Zarim in fata noastra printre fulgii de zapada, cu ochii mijiti de la frig si bautura, un alt semn .
- Am ajuns! horcaie M printre dintii inclestati de bautura.

In memoriam- Amintiri din copilarie

      Odata cu mine o sa moara din nou toti ai mei , asa cum si eu la randul meu am murit putin cu toti care s-au dus din neamul meu.

      Bunicul meu, din partea lui tata, il chema Stefan, dar lumea ii spunea Nea` Fane, iar pentru mine era Tataie sau omul care mi-a facut viata mai frumoasa si mai plina.

      Nu prea stiu multe despre el, era un om tacut si daca ar fi sa-l descriu intr-o propozitie nu as sti ce sa spun mai intai, dar totusi imaginea lui pe scaunul de la bucatarie bineinteles langa geam, cu ridurile timpului pe frunte si gustul vietii intr-un suras din coltul gurii, cateodata amar, l-ar putea descrie destul de bine.

Biblioteca bunicului

E aproape 12 si trebuie sa ma culc, pentru ca maine ma asteapta viata mea de caine de lux. Am mai scris un articol si nu mai vreau unul in aceeasi zi, dar am nimerit pentru prima data pe pagina cu Bibliateca si asta m-a rascolit un pic. Il programez pentru maine.

Am avut o copilarie de cititor avid. Toata povestea se intampla la bunici unde parintii mei ma parcau vara de vara o luna, doua. Aveam si acasa biblioteca, o stiam pe dinafara. Majoritatea cartilor am ajuns sa le citesc, dar le stiam pe toate, cu tot cu titluri si cu autori si cu pozitia de pe raft. Le aranjam cu drag dupa culori si dimensiuni si autori si genuri.

Revenind la bunici, nu aveam prieteni acolo si nu aveam mare lucru de facut in afara de mestesugit diverse masinarii fantastice care invariabil nu functionau cum credeam eu ca vor functiona. Casa era batraneasca cu camere mari si inalte, cu peretii varuiti cu model cum era moda in zona aia, si in timpurile alea, cu oglinda incadrata in lemn sculptat, cu paturile tari si pernele de paie, cum ai placeau bunicului.

Amintiri din copilarie - Domnul i

     Acum cateva zile vorbeam cu un bun prieten despre un fost coleg de liceu si mi-am jurat in barba ca o sa va scriu si voua.

     Domnul i - 1.90m, 120 kg, musculos dar nu de la sala mai repede de la munca campului, tuns scurt militareste, nasul mare si gurmand si niste palme cam cat o cazma sanatoasa. Mai mare cu vreo 2 ani decat cei din grup, eram vreo 6-7 care ne adunam din cand in cand fiind aproape de BAC, pe la vreo vodca cu pepsi ca sa invatam. Nu glumesc, eram singurii dobitoci din barul ala spurcat cu fete de masa jegoase care aveam caiete si carti dupa noi, meditatia asta dura mai bine de 3-4 ore, recunosc, pe final adica ultima ora se intamplau alte lucruri.

     Sa revin la Domnul i, daca era sa ne luam la "bataie", era mai mult o harjoneala, trebuia sa fim minim 3 ca sa-l punem jos si asta cu greu, nu se lasa cu una cu doua, pumnii nostri dati pe la coastele lui erau piscaturi pe spate de elefant, asa ca il muscam, ii bagam degetele in ochi, cautam sa-i prindem bijuteriile descoperite.  

Mos Gerila - agent infiltrat

Mos Gerila aka Ded Moroz

(1948-1989 decembrie)

     A fost odata ca niciodata un Mos care s-a nascut din motivatie economica, in speta in anul 1948 cand zilele de 25-26 decembrie au devenit zile lucratoare pentru prosperitatea Socialismului si a Natiunii. El a venit pe lume printr-un fel de cezariana de consolare, adica v-am luat 25 si 26 decembrie ca zile libere vi-l dam pe Mos Gerila, de azi el face parte din politica de partid si il trecem in calendar ca sarbatoare nationala. Conform traditiei, pardon, conform politicii de partid el o sa imparta cadouri pe data de 31 decembrie.Sa-l stapiniti sanatosi.

     Si uite asa Mos Gerila a inceput sa alerge de colo colo pe la casele oamenilor si sa duca in sac cadouri de mare pret, bananele verzi de pus in haine in dulap si portocalele cu gust de lamaie daca te grabeai sa le maninci. Era mare noroc daca primeai guma de mestecat facuta din cel mai pur cauciuc posibil si daca reuseai sa faci si baloon, ehehee ...insemna ca ai tai erau membrii de partid. Majoritatea jucariilor pe care le primeam tineau fara probleme tot anul fara sa se strice pentru ca erau fie romanesti, fie rusesti, ceea ce era enervant, trebuia sa le strici daca vroiai sa fi sigur ca primesti altele.

1 Decembrie - 23 august - Amintiri din copilarie 2

 Ultimul episod(1 decembrie)

                                  

           Nu stiu de ce, dar 1 decembrie imi aduce aminte de 23 august de odinioara, probabil de la parada extraordinara de fier vechi si simtamintul de grandomanie simulata. Imi aduc perfect aminte cand ne pregateam prin curtea scolii pentru 23 august, totul trebuia sa fie impecabil, paradoxal chiar profesorul de istorie era Scaraotzchi in persoana la astfel de evenimente. 

       Niciodata nu am inteles cum de un om care stia atita istorie era atat de vertebral, adica nu gandea cu creierul , gindea cu sitemul nervos central probabil, pentru ca din actiunile lui nu emana pic de inteligenta.

      Si iata ca inevitabilul se produse, EL...Cel mai iubit, Mai mare decat Stefan cel Mare si Mai Viteaz decat Mihai Viteazul, (cam)Preamarit atat din punct de vedere national cat si International, CEAUSESCU, venea in vizita. 

      Primirea se facea pe stadion banuiesc ca peste tot era la fel, din acel moment profesorul de istorie impreuna cu cel de educatie fizica s-au metamorfozat capatind o importanta uluitoare ce strabatea culoarele scolii precum buzduganul lui Fat Frumos semanind panica. Cei 2 se ocupau de organizare, elevii nu existau, exista doar tiparul venit de la Directie, adicatelea cum ar trebui sa arate elevul perfect, imbracat in uniforma noua, pantofi negri, camasa alba, pieptanat, tuns, cu o privire cautind spre viitor(cam gol pe vremea aia), postura corpului cu umerii in spate, pieptul inainte, mainile drepte pe linga corp iar programul artistic trebuia sa fie impecabil, asemanator cu creatia Conducatorului Suprem.

Amintiri din copilarie

     Cand ma gandesc la Ozana cea frumos curgatoare, care la mine in cartier era ogasul din marginea orasului unde se deversau gunoaie,  o zona distrusa si infecta dar ca sa ajung sa ma pot "juca" acolo mi-au trebuit 8 ani.  
      Zona respectiva era considerata perimetru cu risc maxim datorita pericolelor, placi de beton sparte, cioburi, tevi de metal iesite din beton, apa de vreo juma de metru, microbi si  a distantei la care se afla de blocul nostru( aproximativ 400 m, atunci parea ca erau 4 km). Era un fel de ritual de initiere momentul in care te luau baietii mai mari si te duceau la Ozana, acolo aveam de facut diverse misiuni de o importanta majora.In timp ce unii cautau chistoace de Snagov pentru baietii mai mari "restul lumii" adica muritorii de rind, eram organizati in mod meticulos pe departamente, unii alergau sa prinda serpi, altii sopirle si orice tiritoare verde si scirboasa, altii adunau tubi(viermisori de namol) pentru pesti, altii aliniau niste borcane sparte pe o margine de beton ca sa isi poata regla tirul cei mari, altii cautau flori de cimp pentru vreo fata plina de cosuri adolescentine iubita in secret de vreunul mai mare.