Bunicul meu, din partea lui tata, il chema Stefan, dar lumea ii spunea Nea` Fane, iar pentru mine era Tataie sau omul care mi-a facut viata mai frumoasa si mai plina.
Nu prea stiu multe despre el, era un om tacut si daca ar fi sa-l descriu intr-o propozitie nu as sti ce sa spun mai intai, dar totusi imaginea lui pe scaunul de la bucatarie bineinteles langa geam, cu ridurile timpului pe frunte si gustul vietii intr-un suras din coltul gurii, cateodata amar, l-ar putea descrie destul de bine.
Era primul treaz din casa si era ultimul care mergea sa doarma, familia a fost pentru el inainte de Dumnezeu, dupa Dumnezeu punea semnul intrebarii, dupa familie punea intotdeauna trei puncte...
Am copilarit cu cei 4 verisori ai mei, eu fiind cel mai mare i-am avut in grija pe toti, chiar daca aparent vacantele mele erau un program bine stabilit, erau totusi raiul pe Pamint.
Aveam 6 ani cand am invatat sa inot si bineinteles ca toate s-au intamplat asa cum trebuia, fara pregatire, fara exercitii in prealabil, bunicul obisnuia sa spuna: caracterele tari fac piatra de incercare moale. Era iunie, tocmai venisem in vacanta, bunicul meu avea un strand in administrare si vacantele le-am petrecut acolo, ani in sir, bazinele erau totdeauna curate si pline cu apa, cel olimpic si cel pentru copii.
Bineinteles ca pentru mine pregatise ce era mai bun, adica bazinul Olimpic cu adincimi de 1,70 si 4.5 m, de parca ar fi contat, a ales adincimea de 2 metri, care era undeva la mijlocul bazinului si m-a aruncat in apa. Dimineata fiind, nu eram decat eu, cu el si inca 2 baieti, nu imi amintesc exact ce s-a intamplat, bunicul meu mi-a spus mai tarziu ca nu am inotat, am iesit la suprafata si am cautat o scapare, asa m-am prins de o bara din apropiere. Ulterior imi aduc aminte ca am invatat totul de la unul din baietii care au fost de fata si care era inotator, de abia un an mai tarziu am facut botezul in apa Dunarii, apa vietii mele.
Timp de vreo cativa ani buni vacantele mele au fost pline de soare, apa si munca de dimineata, caci fiind pe vremea lui Ceausescu, la 4:30 era trezirea, mancam si fugeam lasam rand la paine, la lapte si eventual la carne de pui si oua. Oricat de inuman ar parea, pentru mine era o joaca, treceam in fiecare zi peste programul asta mai putin sambata si duminica.
Dupa revolutie s-a mutat in campia Dunarii, bombanind ca lumea isi bate joc de tineri si ca il doare sufletul cand aude de "Generatia de sacrificiu", oricum vacantele au fost din nou frumoase, prin podul casei, care normal ca era interzis altfel nu avea farmec, printre lucruri de mult nefolosite si amintiri de mult uitate,ba un gramofon, ba gaseam o palarie, ba un binoclu de teatru, ba o busola, ba un briceag, carti vechi si fotografii la fel de vechi.
Ultima data cand l-am vazut a fost cu ceva vreme inainte de calatoria lui spre Adevarul Absolut, toti ziceau ca si-a pierdut mintile, eu am dat mina cu el si nu mai vroia sa-mi dea drumul la mina, dupa care m-a intrebat:
-Cand mai vii pe la mine?
-Mai vin, am zis eu convins si nu minteam.
-Sa nu intarzii , mi-a spus el.
Si am intarziat si m-a asteptat, dar era grabit si a plecat, avea treaba.
Era un om muncitor, nu il mai ajutau picioarele pe final si sapa in genunchi, impreuna cu oamenii pe care ii platea cu ziua la vie si zicea in gluma "Dumnezeu mi-a slabit picioarele, dar a uitat ca am genunchii tari" si uite asa nu s-a odihnit niciodata. Acum sunt sigur ca nici Pamintul nu il odihneste, pentru ca are treaba, nu poate sta asa cu mainile la spate, Raiul e imperfect, sigur gaseste el ceva de facut.
Degeaba incerc sa strang totul intr-un sigur articol, nu sunt zeu sa strang un mic univers in pumnul meu si sa vi-l arat. Dupa ce el a inchis ochii, i-am deschis eu pe ai mei.
Iti multumesc pentru tot, imi e dor de tine si ne vedem mai tarziu...poate nu mai intarzii de data asta.
A venit vacanta cu adevarat! In vacante rememoram copilaria! Eu mi-am petrecut copilaria alternativ la Vatra Dornei si la Techirghiol. Ma intalneam rar cu bunicii. Totusi am unele amintiri.Bunicile mele au trait la tara; ca fete de chiaburi au beneficiat de educatie la scoli de fete. De la una stiu sa brodez, sa croiesc si sa cos, iar de la alta am mostenit pasiunea pentru bijuterii si antichitati(avea tot felul de ladite cu odoare si imi placea sa scotocesc in ele). Am primit de la ea o piesa foarte frumoasa:o casetuta de inel facuta din doua carepace din sidef unite cu o montura de argint filigranat, aurit,pe care nu o mai am, fiindca mi-au furat-o la scoala.Sideful nu era alb, ci de nuanta somonului.Arata, ca forma, cam cum aratau ouale Faberge.Cunosc, asadar, si eu nostalgia podului, Milogule, iar in zilele noastre am si eu podul meu cu amintiri rare intr-o cutiuta si , mai ales, in mintea mea.In fiecare vacanta imi scot cutiuta cu amintiri. Le stiu pe-de-rost, dar, de fiecare data, parca descopar ceva nou nesesizat la vreme.
RăspundețiȘtergereCred ca bunicul tau a fost o persoana speciala. Poate de la el ai felul acesta de a fi:duios, cald,bland, intelegator si, mai ales, poate si de la el ai simtul onoarei,al perseverentei,tenecitatii si al lcrului bine facut.
Pentru unii copii de azi, "Ulita copilariei" a lui Teodoreanu nu inseamna mare lucru. Pentru noi, este copilaria traita mereu si din plin.
Mi-ai descris bunicii si copilaria. Multe nu sunt de spus ca si comentariu.
RăspundețiȘtergereCopilaria are meritul de a ne forma cu adevarat! Este o "scoala" in masura in care suntem actanti directi ai faptelor traite sau ca spectatori ai faptelor altora. Primele jocuri, spiritul de echipa, primele "iubiri", alegerea modelelor,joaca pana la epuizare, dupa care te tranteti in iarba pana la brau sa iti tragi sufletul, apoi cu forte proaspete incepi sa te rostogolesti si prin fiecare scaiete, care iti intra pe te-miri-unde, simti bucuria ca toata lumea e a ta! La poalele delusoruilui de pe care te-ai rostogolit mai ramai cateva secunde crucificat, incercand sa te armonizezi cu cerul care continua sa se invarta...Doar in copilarie te poti bucura fara cenzura de toate acestea.
RăspundețiȘtergereMai tarziu, in viata de fiecare zi intervine cenzura si despre unele bucurii sau trairi nu mai poti vorbi cu aceeasi nonsalanta( mai ales cand cerul se invarte si nu reusesti sa te echilibrezi).
Frumoasa alegere! Cartea asta imi aminteste de vremea cand ma intalneam eu cu atasatul militar al Frantei.(1-2 februarie 1995).Am amintiri foarte frumoase cu el. In ziua aceea, la Sibiu a fost ca o desprimavarare.
RăspundețiȘtergereMerci pentru articol!
RăspundețiȘtergereToata lumea a fost impresionata cand le-am zis ca plang din cauza situatiei in care se afla corporatia si ca nu sunt suficient de puternic sa o duc singur pana la bursa.
Noroc cu comentariul lui Doxatul Dex, ca altfel ar fi bagat de seama si colegii mei ca bazai.
RăspundețiȘtergereImpresionant articol...