Pentru copiii care au note la purtare mai mici de 8, alocatia pentru sustinerea familiei va fi sistata pana la sfarsitul anului
Conform noului cod penal al Ministerului Muncii pedeapsa pentru notele sub nota 8 la purtare este de 1 an cu executarea silita a alocatiei pentru sustinerea familiei.
"În documentul prezentat de Botiş, nu vor avea drept la ajutor social familiile care au mai mult de 80 de găini, curci sau bibilici sau care au mai mult de 5 porcine în gospodărie.
În categoria bunurilor considerate de strictă necesitate sunt incluse, printre altele, două porcine, 10 iepuri, 15 raţe, găini, curci sau bibilici."
La numarul de porcine il numaram si pe el sau decat porcii autentici din gospodarie? Daca ii vine randul la pui scroafei din cotet exact cand apare Numaratorul de bibilici si te ploconesti cu 5 purcelusi de 500 grame fiecare? Esti PA! ajutor social zero. Cati oameni cunosteti sa mai creasca 5 porci ? Nu stiu da aia batrinii de la tara de abia daca duc 1 , iar 2 porci inseamna lux.
Hai sa monitorizam fiecare om de la tara in parte ca restul societatilor cu mii de miliarde datorii de plata la stat nu avem ce sa le facem.
Botis Trump
"Doresc foarte mult sa sustin intoarcerea mamelor la locul de munca al mamelor" "Discutam de reducerea concediului de maternitate la 18-12 luni"
Nu stiu exact cum era concediul de maternitate cand m-a adus mama in lumea porcinelor si bibilicilor dar parca 9 luni, deci cred ca supravietuim, ca de obicei nu traim supravietuim si gata.
Celalalt proiect cu incurajarea natalitatii a dat gres se pare si acum ne repliem, fara note sub 8 la purtare ca va luam painea de la gura, venim in vizita sa va numaram ouale , bibilicile si porcii si iar va luam painea de la gura, noile mamici cu copii de 1 an vor scoate Romania din criza, daca nu o sa isi piarda serviciul, deci painea de la gura.
Intr-o tara normala ar mai fi fost puse niste intrebari:
RăspundețiȘtergere- cine da notele la purtare sub 8?
- cum se poate contesta aceasta decizie?
In lipsa unui raspuns valid la aceste intrebari noua lege lasa o gaura mare care poate fi abuzata de stat. Se poate trimite bine merci o circulara de la Minister prin care sa se ceara ca 20% dintre copii sa primeasca nota 7 si hop, reducere instant de costuri 20%.
Merg sa beau un ceai de tei...revin sa comentez cand stiu sa scriu mai mult decat injuraturi.
RăspundețiȘtergere@Dex
RăspundețiȘtergereNota la purtare dupa cate tin eu minte era scazuta dupa discutia din consiliul profesoral iar dirigintele avea un cuvant greu de spus.
Corect, ar mai fi o intrebare, care sunt criteriile prin care se stabileste cuantumul scaderii notei la purtare?
@Standdowncafe
RăspundețiȘtergereCred ca poti sa inversezi ordinea, injuraturi si dupa aia ceai de tei, merge si asa.:)
@Dox
RăspundețiȘtergereDecizia scaderii notei la purtare nu se poate contesta, are valoare de hotarare definitiva si irevocabila. Ghilotina sclipeste in primele raze ale diminetii. :)
Cuuuuuuuuum sa faci asa ceva?? Iar simt ca mi se agita sangele prin cap!! Cat de cretini pot fi?! Nota la purtare se scade cu un punct la fiecare 10 absente nemotivate. De multe ori, copiii astia din familii devaforizate dpdv social si economic lipsesc intemeiat, din cauza neajunsurilor. Ei nici nu au pile la medicul de familie si nici tangente cu el. La 30 de absente nemotivate pe semestru ar avvea nota 7 la purtare. Iar astea se fac usor. 5 zile.
RăspundețiȘtergereNervi.
Pai daca alesii tarii asa au hotarat asa e bine. Ce conteaza ca un copil nu poate fi facut raspunzator pentru faptele sale din punct de vedere legal, pentru ca se stie ca sunt niste mici cretini, dupa aceasta lege daca nazdravanul tau se hotaraste sa plece 3 zile sa caute unicorni in loc sa stea la scoala te-ai lins pe bot de alocatie, fara drept de apel. Singura solutie este evident sa te duci cu copilul la scoala.
RăspundețiȘtergereasta nu cred... faza cu absentele mi se pare corecta, ar fi bine sa le si plateasca cum se face la facultate!
RăspundețiȘtergere