Biblioteca bunicului

E aproape 12 si trebuie sa ma culc, pentru ca maine ma asteapta viata mea de caine de lux. Am mai scris un articol si nu mai vreau unul in aceeasi zi, dar am nimerit pentru prima data pe pagina cu Bibliateca si asta m-a rascolit un pic. Il programez pentru maine.

Am avut o copilarie de cititor avid. Toata povestea se intampla la bunici unde parintii mei ma parcau vara de vara o luna, doua. Aveam si acasa biblioteca, o stiam pe dinafara. Majoritatea cartilor am ajuns sa le citesc, dar le stiam pe toate, cu tot cu titluri si cu autori si cu pozitia de pe raft. Le aranjam cu drag dupa culori si dimensiuni si autori si genuri.

Revenind la bunici, nu aveam prieteni acolo si nu aveam mare lucru de facut in afara de mestesugit diverse masinarii fantastice care invariabil nu functionau cum credeam eu ca vor functiona. Casa era batraneasca cu camere mari si inalte, cu peretii varuiti cu model cum era moda in zona aia, si in timpurile alea, cu oglinda incadrata in lemn sculptat, cu paturile tari si pernele de paie, cum ai placeau bunicului.

Citeam zile intregi, ascuns de soarele verii, oprindu-ma doar, cand nu mai vedeam, sa imi odihnesc ochii pe covorul de pe perete ce infatisa un ciobanas cu iubita lui intinsi pe o pajiste. Daca stau sa ma gandesc e cea mai romantica imagine pe care mi-o pot imagina. Citeam carte dupa carte, ajunsesem sa le iau la rand. Acolo l-am trait pe Pardaillan si pe Long Carabine, acolo am naufragiat pe insula pustie pentru "Doi ani de vacanta", acolo am descoperit SF-ul romanesc din colectia cu triunghi isoscel pe coperta, acolo am ras cu Tom Sawyer si am plans alaturi de copiii cersetori de pe strazile Londrei. 

Imi aduc aminte de un episod inedit in care bunicul incerca sa repare televizorul obosit pe lampi pe care il aveam in camera in timp ce eu citeam o comedie SF romaneasca, numele imi scapa. Dupa o jumatate de ora de schimbat la lampi si umblat la reglaje cu nervii intinsi la maxim, si cu minunatia de nepot care citea si se tavalea prin pat de ras, l-am auzit pentru prima data pe bunic zicandu-mi ceva de mama, dupa care a plecat rapid din camera lasand televizorul desfacut si toate pisele intinse prin camera.

Una peste alta, casa aia nu mai e a noastra, probabil a fost daramata intre timp, si tot ce a ramas din biblioteca bunicului sunt amintirile mele. De multe ori imi pare rau, dar stau si ma gandesc ca lucrurile sunt efemere, dispar sau se strica, dar ceva tot ramane: Eu! Acolo m-am nascut eu, alaturi de personajele fantastice, de bunicul si bunica si cartile lor, de fratele meu si barcile din scoarta de copac pe care le mestesugeam cu grija doar ca sa se scufunde in jgeabul de la fantina.