Parerea mea e-a ta, da’ difera!

Pe principiul "Capul lui Motoc vrem !" sau era "Daca voi nu ma vreti eu va vreau"? in fine,  va prezint un articol de la Subsemnata.ro

     Îmi plac dezbaterile de mor. Conversaţiile alea lungi, interminabile şi întortocheate despre subiecte complexe precum pilitul unghiilor, creşterea copiilor şi… io ştiu, ştergerea prafului, bunăoară! Da-mi plac atunci când opiniile interlocutorilor sunt diametral opuse sau cel puţin diferite. Că asta-nţeleg eu că-nseamnă o dezbatere straşnică – o conversaţie care se termină cu (ah, da-le-n stremeleag de diacritice, n-am timp) tipete, urlete, invinuiri, dramatisme si, eventual, un “ia mai du-te-n pastele ma-tii” itit din gura cine stie carui combatant. Dar m-am gasit de multe ori in situatia in care dezbaterea la care, chipurile, participam sa nu fie chiar… dezbatere.

     Vi s-a-ntamplat vreodata sa va expuneti punctul de vedere vizavi de un subiect oarecare si imediat dupa sa vina unu’ cu aer de smecher basit, cu intelectualisme de duzina si idei pe care crede ca si le-a dezvoltat singur de-a lungul vietii, desi i-au fost plantate in creier in mod constant de catre marile rahaturi mediatice, sa vina, zic, de te miri unde, si sa-ti zica “baaaa nu! EU cred ca…”?

     Cu siguranta. Da’ v-ati confruntat vreodata cu situatia in care omul din fata domniilor voastre, combatantul, ala cu pareri diferite de ale tale, acest “Gica contra” al realitatii cotidiene, nu-i asa?, sa spuna exact, darrr EXACT acelasi lucru pe care l-ai spus si tu inainte sa te-ntrerupa si sa galgaie cuvinte fara sens, asezate aleatoriu in constructii care aduc vag a fraze, dar care seamana al dracului de mult cu limbajul primitiv al grotelor?
     Exista acea categorie de oameni care simt nevoia sa contrazica absolut orice tarasenie care nu vine dintr-insii in mod direct. E aproape un instinct! Ajung in punctul ala critic in care nu numai ca nu isi mai infraneaza dorinta de a polemiza, dar nici macar nu se mai opresc cateva momente pentru a constientiza cu adevarat cele auzite. Problema cu astfel de oameni nu e faptul ca sunt artagosi si nesuferiti tot timpul, cu aerul lor de ejaculator precoce, atotcunoscator al universului, al tuturor celor vazute si nevazute, ci faptul ca procesul de analizat, meditat, cumpanit asupra celor ce urmeaza a fi nechezate de gura lor gangava este exclus, pur si simplu eliminat. Sunt exact genul acela de oameni care te asculta, dar de fapt n-o fac, oamenii care abia asteapta sa ia cuvantul doar de dragul de a se auzi turuind cacaturi care oricum nu intereseaza pe nimeni.
     Sa sustii cu vehementa ca-ti place movul, Dumnezeule, ce culoare, cata intensitate, personalitate si sex-appeal, e “la femme fatale” a cromaticii, dac-as fi albastru sau rosu sau maro sau orice bucatica din spectrul nuantelor, mi-as trage-o cu movul, l-as calari pan-ar iesi toate fluidele superflue din noi,  incununa-mi-as pixelii irisului cu sexualitatea lui, fuma-mi-as mintile si imbata-mi-as cortexul cerebral cu salbaticiunea sa etc. etc. si sa vina un australopitec cu circumvolutiunile-i proeminente si cu tamplele pompate a intelepciune prefabricata, sa-ti spuna iritat “pretene, movul e apologia senzualitatii, a spiritului liber, e curentul electric al coloritului universal”. Si eu ce spirala spiritului meu de viata am zis, venosule?! Unde incontinenta calului de treaba m-ai contrazis? Ai reformulat, pezevenghiul vulvei, atata tot! Te dai rotund c-o arzi in distonari rationale, cand tu, de fapt, stii a polemiza cum stiu eu sa poetizez  circuite electrice!
     Ma, si nici macar asta nu e foarte sacaitor. Dar ma obosesc polemicile iscate din faptul ca nu polemizam inainte. Adica eu incerc sa-i explic omului ca sustine exact aceeasi idee pe care o exprimam si eu inainte, doar c-o formuleaza diferit, iar el face pe dracu-n patru sa-mi demonstreze contrariul. Si-mi tot aduce, chipurile, argumente privind parerea lui di-a-me-tral opusa de a mea, de-ajung sa ma inchin cu limba pe cerul gurii si sa bat in lemn de ” Doamne apara si pazeste!”. Pentru ca pot spicui, dincolo de modul alambicos si pompos in care verbalizeaza firicelul ala de idee, ca nu spune nimic nou. Ca nu spune nimic. Ca repeta tot ce-am spus, folosind tonul si aerul unuia care contrazice. Pai bine, bai neghina inflorita, tu ai toate carligele pe sarma sau ti-a frecat cineva ridichea cand erai mic si-ai ajuns sa judeci cas (adica câş)?
Si uite-asa incepe adevarata disputa intre mine si Gigi Con’. Eu ca “spui aceeasi chestie”, el ca “ba-i total diferita”, eu ca “hai s-o luam sistematic”, el ca “ca sa ce? oricum, TU crezi ceva, EU cred altceva”, eu ca “omule, sa ne lamurim”, el ca “ce sa mai lamurim?!”, eu ca “treaba sta in felul urmator…”, el ca “ba treaba sta exact pe dos”, eu ca “esti ticnit”, el ca “nu stii sa accepti opinii diferite de-ale tale si te-ataci ca o mediocra notorie ce esti”, eu ca “du-te, ba, -n Pastele ma-tii”, el ca… nici nu mai are importanta de aici incolo, e de la sine inteles cursul in panta al discutiei.
     O solutie ar fi sa-i eviti. Alta ar fi sa-i ignori. Dar astia nu se lasa cu una, cu doua, sunt oameni care, ma repet, adora sa se faca auziti si, in consecinta, vor face tot ce le sta in putinta ca asta sa se si intample. Poti, eventual, sa-i imbeti, daca te duce buzunarul si nici nu stai foarte bine cu nervii la momentul respectiv. Sau poti sa te joci putin, sa-i ingani, sa le zambesti, sa flirtezi nitelus cu ei (daca esti aratos sau ai sanii mari) si, in cele din urma, sa le soptesti suav:
“Daca eram pompier, ardeai ca sobolanu-n casa
Si tu, si ma-ta, si zdreanta ta libidinoasa”