Uitându-mă mai atent pe aici prin blog, mai ales la norul de etichete, am observat lipsa uneia, foarte importantă aş zice eu. Cum acesta este un blog care conţine tot felul de articole, dar cele mai multe fiind din cele care provoacă cititorii săi la dezbateri deschise ca să zic aşa, am rămas surprinsă să văd că acest subiect nu există şi nu a fost întors pe toate feţele.
Desigur, nu din întâmplare deschid această discuţie. Şi nici din întâmplare am căutat eticheta cu pricina.
Am avut recent o polemică având la bază acest subiect şi am căutat, curioasă fiind, să văd dacă aici există o asemenea temă.
Am avut recent o polemică având la bază acest subiect şi am căutat, curioasă fiind, să văd dacă aici există o asemenea temă.
Nu vă mai ţin pe jar. Este vorba despre IUBIRE.
Da, ştiu. E un subiect greu şi de cele mai multe ori evitat. Eu susţin că iubirea este un concept, cei mai mulţi spun că e un termen. Eu susţin că iubirea este fără graniţe, cei mai mulţi spun că nu poţi iubi decât de aici şi până acolo. Am tupeul să mai cred că iubirea nu te întreabă niciodată spre ce fel de persoană ai vrea să-ţi reverşi afecţiunea, cei mai mulţi spun că nu putem iubi DECÂT anumite persoane. Desigur, excludem cazurile bolnave de incest, pedofilie sau homosexualism.
Da, ştiu. E un subiect greu şi de cele mai multe ori evitat. Eu susţin că iubirea este un concept, cei mai mulţi spun că e un termen. Eu susţin că iubirea este fără graniţe, cei mai mulţi spun că nu poţi iubi decât de aici şi până acolo. Am tupeul să mai cred că iubirea nu te întreabă niciodată spre ce fel de persoană ai vrea să-ţi reverşi afecţiunea, cei mai mulţi spun că nu putem iubi DECÂT anumite persoane. Desigur, excludem cazurile bolnave de incest, pedofilie sau homosexualism.
Cred cu tărie că iubirea nu ţine cont de vârstă, culoare sau religie.
Vorbesc,desigur, de cazurile în care doi oameni normali, bărbat şi femeie, cu minţi normale, educaţie şi un minim de erudiţie se simt pocniţi în moalele capului de acest sentiment care dă fluturi în stomac.
Acum, ideea ar fi cam aşa: nu aş vrea să discutăm cazurile în care o pereche astfel amintită este formată din două persoane fără obligaţii morale şi/sau angajamente deja declarate sau nedeclarate, fiindcă nu ne-ar rămâne decât să le urăm să-şi o cameră, sau o casă de piatră.
Nu, nu. Eu azi aş vrea să discutăm cazurile supuse oprobiului societăţii. Alea în care te trezeşti, om normal, că eşti prins în plasă şi canoanele impuse de alţii te obligă să iei un par şi să-ţi tragi singur una la genunchi în timp ce cu o cărămidă îţi dai repetat în frunte:
Iubirile paralele.
Eu, le consider nişte tragedii personale. Mi s-a spus deunăzi că un bărbat care iubeşte două femei, automat le iubeşte cu o mai mică intensitate, şi că sentimentele lui, fiind slabe astfel, ridică semne de întrebare asupra forţei cu care iubeşte. Drept să spun, nu cred asta.O dilemă a cărei soluţionare sfâşie, indiferent de rezultat. Cred că un asemenea bărbat suferă în această situaţie. Desigur că şi unei femei, dacă i se întâmplă aşa ceva, este teribil. Poate chiar mai grav, ştiind clar faptul că femeile sunt mai expuse stâlpului infamiei decât sunt expuşi bărbaţii.
Dar acum, serios vorbind, cum putem condamna un om care simte iubire? Cine ne dă acest drept?
Nu cumva stigmatizăm din pur egoism, ascunzându-ne după canoane?
Aş vrea să fie clar pentru toţi că nu vorbesc despre sex, chiar dacă, în aceste cazuri explicite, este firesc ca acesta să apară implicit. Dar vorbim despre iubire şi nu despre nevoia de a face gimnastică.
Până vă hotărâţi dacă se merită să discutăm, sau nu, acest subiect vă propun un videoclip care să vă descreţească frunţile. Legat de subiect, desigur!
@Zefira
RăspundețiȘtergereTe inseli,amarnic! Dex cauta si scrie despre iubirea ideala, Milogul preamareste beneficiile iubirii matrimoniale,iar eu sunt cu iubirile aiuritoare, fapt pentru care am fost pedepsita sau interzisa, dupa caz!
Virgula e de decor!Te inseli amarnic!(erata)
RăspundețiȘtergereNu, nu La Fee. Nu ocoli subiectul. Este vorba de cazul în care doi oameni în deplinătate maturitate cerebrală, de sexe opuse şi cu angajamente în plan sentimental sunt accidental prinşi într-un real coup de foudre
RăspundețiȘtergerePerfecta dreptate nu e trecut label iubire, probabil din incapacitatea de a face diferenta intre Iubire/Dragoste, eu cred ca sunt amestecate. Ceva , ceva s-a scris despre subiectul cu pricina pe aici pe undeva.
RăspundețiȘtergereNup, astea le-am văzut. Eu mă refer la o anumită dramă provocată tocmai fiindcă există acest sentiment.
RăspundețiȘtergereHuh! Hai că nu-i greu
Nu mai bine intitulai articolul: "Iubirea, o scuza generica pentru incontinenta?"
RăspundețiȘtergereDaca un barbat iubeste 2 femei sa le spuna si mai vedem dupa cu cate ramane. Dar nuuu, vai ce tragedie, iubesc 2 femei si societatea nu ma lasa, buhuhu, buhuhu! Lacrimi de crocodil.
Sau, sunt maritata si m-am indragostit de altcineva, dar societatea nu ma lasa sa imi gasesc fericirea, in traducere: "sunt prea slaba sa iau vreo decizie ca sa imi provoace cea mai mica problema sentimentala sau sociala si voi fi o sclava toata viata, dar asta nu ma opreste sa ma vait incontinuu".
Sunt convins ca tu te-ai referit la sentimente mult mai profunde decat cele expuse de mine dar eu cam asta am inteles din articol.
Păi eu le consider drame. Acuma dacă stau să mă gândesc mai bine, au fost menţionate astfel de cazuri şi prin biblie. Başca s-au scris chiar şi opere nemuritoare plecând de la acest subiect.
RăspundețiȘtergereŞi deci încă odată întreb:
De ce judecăm un astfel de om: fiindcă noi credem strict că nu are voie să i se întâmple asta? Fiindcă suntem siguri că este anormal să iubeşti două persoane în acelaşi timp, sau fiindcă nu este conform canoanelor?
Dacă ne punem întrebări în privinţa existenţei religiei, dar mai ales a dogmelor religioase, a războaielor care se pornesc în numele religiei şi etc, putem să săpăm adânc în conştiinţă şi cu ajutorul propriei inteligenţe să descoperim ce ne face să întoarcem capul şi să ne opunem cu vehemenţă unor sentimente. Să vedem ce ne face să declarăm că ai voie să iubeşti pe cutare sau pe cutare şi numai în anumite condiţii, de aici şi până aici, aşa şi numai aşa.
Că iubirea este un concept, este un sentiment profund, există şi este mai sigur decât credinţa într-o zeitate sau într-o forţă ocultă. fiindcă atunci când iubim o altă persoană ştim de ce o facem. Persoana respectivă există, e vie, vorbeşte, gândeşte şi ne atinge, fizic sau spiritual.
Deci tu crezi ca daca Dex de exemplu ar locuii cu 2 femei cineva i-ar face ceva? Cine? De ce? Unde? Eu cred ca majoritatea barbatilor l-ar invidia. Femeile intr-adevar ar comenta probabil aiurea ca de obicei.
RăspundețiȘtergereRecunosc tot ce vreti! Sunt in fereastra. Scriu cand vin!
RăspundețiȘtergere@Zefira
RăspundețiȘtergereFa un pustiu de bine si citeste si ce am scris eu!
"Cele trei dorinte ale Cenusaresei" la asta se refera!
Da..iubirea...mai ieri scriam si eu in "Pentru un pumn fara dolari in figura" si ceream anumite sfaturi.(Scuzati-mi viitoarele greseli... scriu in timp ce manc carnati)Iubirea mai intai de toate e pentru mine o acumulare de tensiuni, o incercare continua de gasire a unei solutii optime, de intelegere a persoanei fata de care simt acel sentiment.Un fel de boala concretizeta intr-o usoara nevroza, un infinit de tanguieli de framantari si de cautari a unor intelesuri.Iubirea mai presus de toate este un chin o lupta continua dintre luciditate si betie,iluzie si realitate.
RăspundețiȘtergereIn iubire esti foarte fragil deoarece dansezi pe muchii de cutit, stai pe margini de propastii care iti pot face oricand cunostinta cu fundul abisului.Totul se poate termina printr-un simplu exercitiu de vioara pe un brat tremurat in care arcusul bineinteles e o lama diafana.Deci ce e dragostea pana la urma?Poate o slabiciune a omului.Si daca s-ar concretiza acest sentiment,daca samanta ar rodii,daca ai gasii acelasi grad de mutualitate in sentiment si s-ar produce acea fantastica fericire, totul ar fi in zadar, timpul e un dumnezeu mult mai puternic.Totul e efemer, efervescent si trecator...iluzoriu in fapt.De aceea trebuie sa gasim alte sentimente mai puternice care sa copleseasca, sa puna cu fata in tarana, sa eclipseze sperantele provocate de dragoste.Negarea impreuna cu substitutia sunt arme supreme.Cu ce inlocuim aceste sirene ale inimii?Cu propria noastra persoana, cu ce tine dragostea in lesa defapt.Eliade si Cioran 2 monstrii sacrii ai betie eului si ai virilitatii individuale.Fara ei e greu, cu ei e complicat.Se deschide un drum anevoios si poate chiar imposibil.Dar mult mai preferabil decat renuntarea...
@Anonim
RăspundețiȘtergereIti dai seama ca multi dintre noi n-o sa treaca de faza cu carnatii ca sa citeasca si restul postului :D
#La Fee, citesc mereu ce scrii. Doar că am pus problema un pic altfel. Atâta tot.
RăspundețiȘtergere#Anonim
Dă-le naiba de erori de scriere, sunt de formă şi nu de fond. Se pare că înţelegi unde bat.
Dar una peste alta, putem să condamnăm pe cineva că iubeşte? Să zicem că persoana respectivă alege drumul just. Nu îşi declară public iubirea "neconvenţională", şi nu face această declaraţie nici măcar persoanei vizate, dar evident suferă.
Suferinţa, cel puţin eu aşa o văd, este provocată de anumite legi ale societăţii. Cine a dat aceste legi? Şi de ce? Dacă aceste canoane nu ar fi fost, este posibil ca prima persoană iubită(şi care desigur nu are absolut nici o vină că aşa ceva se întâmplă) să accepte aceste sentimente faţă de altcineva a celui/celei care iubeşte?
# Dex faptul că ai locui cu 2 femei ar fi ok, din punctul meu de vedere. Dar întrebarea este: Tu ai avea curaj să faci asta? Admiţând că cele două femei te iubesc şi le iubeşti şi ele, amândouă, îndeplinesc toate nevoile tale, fizice şi spirituale.
RăspundețiȘtergere@zefira
RăspundețiȘtergereSa ai curajul sa faci fix ceea ce-ti place? Probabil ai alta definitie pentru curaj decat mine. Probabil ca n-as face-o, ca sa nu cumva sa raman fara privilegiul de a ma vaita ca lumea e impotriva mea, cand de fapt problema sunt eu.
@Zefira
RăspundețiȘtergereCand doi oameni patesc ce ai zis, n-au decat sa isi asume ce au patit si sa ia o decizie!
@Anonim
Arcusul de vioara pe brat e o lasitate!
Camus spunea sa traim ceea ce ne este dat, chit ca vom plati consecintele! Eu nu imi afirm iubrea,dar in mine i-am facut un mic templu si ma inchin la ea serile.
Iubirea nu e o bucata de matase pe care sa o vrei sau sa nu o vrei. E exista pur si simplu.Vrei sa o tai in bucati? Obtii esarfe. Vrei sa tai esarfele? Obtii franjuri. Vrei sa resucesti franjurii? Obtii franghii care te leaga si mai tare. La ce bun sa te zbati? Te vei simti ca pe nisipurile miscatoare. Cu cat vei vrea sa scapi, cu atat te vei afunda mai tare.
@Zefira
RăspundețiȘtergereAm fost fericita sa aflu ca citesti ce scriu!Ma cenzurez si eu cat pot!
@ Anonim
RăspundețiȘtergereMie mi-a placut ce ai scris mai sus, exceptand carnatii si vioara, care ne fac sa ne simtim ca intr-o romanta ungureasca.
@Dex
RăspundețiȘtergereTu locuiesti macar aici pe blog cu cate doua femei sau cu toate patru deodata.
# Dex
RăspundețiȘtergereIată cum La Fee recunoaşte că te iubim şi te acceptăm aşa cum eşti.
Deşi, dacă stau şi mă gândesc este posibil ca eu şi La Fee să-l preferăm pe Milogul şi pe tine să te lăsăm între farmecele Altruistei şi ale lui Colorbliss, dar în fine. Eu te-am întrebat dacă ai sta cu 2 femei sigur fiind de consecinţele care ar duce la sentinţa societăţii şi condamnarea către stâlpul infamiei?
@Zefira
RăspundețiȘtergereMilogul e prea aricios pentru gustul meu de zana.
Dex e colegul de organizatie de partid.
Poate ma pun in discutie la urmatoarea sedinta si ma exclud,ca vezi tu ce patesti, Zefiro!
Nu mai stiu cine spunea ca iubirea e o boala cosmica nebuna pentru care nu exista antidot. Cica e incurabila.
RăspundețiȘtergereCine? Milogul aricios?! neaaaaaaaa!
RăspundețiȘtergereMai degrabă aş zice că Doxatului îi sare repede ţăndărelul, probabil unde e şi mai tinerel şi zvăpăiat.:D
Ţăndărel, adică îi sare ţandăra. Expresie care vrea să însemne că se enervează rapid şi e coleric. Nu vă gândiţi la ce nu m-am gândit eu :P
@Zefira
RăspundețiȘtergereTi-am oferit prilejul sa ii lauzi si sa ii alinti, contrazicandu-ma !
Este posibil ca un astfel de indragotit/-a sa tagaduiasca iubirea proprie considerand ca nu poate sa faca 100 de oameni nefericiti numai asa ca sa ii fie lui/ei bine. Totusi, i-as considera niste oameni autentici si adevarati pe aceia care si-ar salva iubirea.
RăspundețiȘtergereDa' unde ati plecat si m-ati lasat singura cu iubirile paralele pe cap! ca acuma fac o marturisire de inmarmuriti!
RăspundețiȘtergereDe aceea mi-a placut mult "Citadela" lui Exupery.
RăspundețiȘtergereDaca dragostea exista si e impartasita, bucura-te de ea. Daca exista,daca e impartasita, dar ilicita,multumeste-te ca exista si atat. Daca nu e impartasita,du-te la un vraci de te dezleaga!
In ce societate bolnava un barbat care are 2 femei e pus la stalpul infamiei si nu adulat? :D
RăspundețiȘtergereÎn societatea în care trăim Dex :D
RăspundețiȘtergere@Zefira
RăspundețiȘtergereDacă aceste canoane nu ar fi fost, este posibil ca prima persoană iubită(şi care desigur nu are absolut nici o vină că aşa ceva se întâmplă) să accepte aceste sentimente faţă de altcineva a celui/celei care iubeşte?
Ai ridicat o problema tare sucita :) Inainte de a-mi suci eu sufletul incercand sa raspund la asta, ma gandesc la istorie sau la societatile in care aceste canoane nu exista. In care e normal ca iubirea unui barbat sa fie impartita intre, sa zicem, doua femei. In astfel de cazuri, din cate stiu eu, mereu apar invidii, drame, suferinta, gelozii. Poate sunt gresit informata, insa asa am ramas eu cu impresia din ce am citit.
Nu stiu Zefira... Sunt convinsa ca la un anumit moment din viata, un om poate iubi doua persoane, la fel de intens. Insa in moduri diferite. Si mai cred ca desi oricare dintre noi am iubi doua persoane, intr-un anumit moment al vietii noastre, doar cu una dintre ele ne dorim cu adevarat sa ramanem pentru totdeauna.
Daca fizic am putea accepta sa impartim persoana iubita cu altcineva (of, eu as prefera ca ,,altcineva" sa fie mereu o alta, nu aceeasi), cred ca afectiv nu suntem capabili. Caci poate peste orgoliu putem trece (in cazul aspectului legat de fizic/sexualitate), insa peste nevoia de afectiune exclusiva, continua si siguranta afectiva... nu stiu, nu cred. Evident, aici ma refer la sentimente profunde, nu doar la relatii ,,asa numa' "...
Şi noi toţi tot la relaţiile profunde ne referim. De unde ştii că invidia nu apare tocmai datorită canoanelor Colorbliss? Şi de ce crezi că am pus problema sucit? Când iubeşti, de fapt ce iubeşti: persoana iubită sau nevoia de a fi iubită de persoana pe care ţi-o doreşti tu? Ce iubim de fapt? Persoana sau orgoliul? Ce dorim mai mult: să se simtă ea/el bine, sau noi să ne simţim bine?
RăspundețiȘtergereIubirea absolută nu se defineşte prin starea de bine pe care ţi-o dă binele celuilalt?
Mmm, poate m-am exprimat gresit. Ziceam ca problema e sucita, ea de felul ei, tu ai adus-o in discutie destul de clar si frumos :)
RăspundețiȘtergereNu stiu daca invidia apare sau nu din cauza canoanelor.. Aveam in minte tarile in care poligamia este (sau a fost candva) la ea acasa, deci societatea nu condamna astfel de iubiri.
Personal, sunt cea mai fericita cand el e fericit. Insa a te zbate intre iubirea pentru doua persoane diferite nu o vad ca fiind fericire (iar aici e foarte posibil sa fiu influentata de perceptia societatii asupra chestiunii, am si folosit verbul ,,a te zbate", observi)
Evident, iubirea absoluta asta ar insemna... Dar suntem noi capabili de iubire absoluta? Asta mi-a ridicat semne de intrebare. Suntem cu adevarat capabili de asta ? De a trece peste fricile si complexele noastre, peste nevoia personala (si absolut naturala) de afectiune si de siguranta afectiva ?
Nu spun ca nu ar fi dezirabil, ar fi ideal chiar.
Insa, nu stiu, poate sunt eu prea ,,dura" cu noi, oamenii. Ma uit la copiii mici doar, care sunt puri si inocenti, nici ei nu accepta prea usor sa imparta iubirea parintilor cu fratele/sora lor... E mereu o competitivitate pentru primul loc.
Sincer, mi-as dori sa pot spune ca as accepta sa impart iubirea iubitului meu cu o alta femeie. Poate as accepta, daca alta cale nu e, daca asta il face fericit, daca nu poate sa renunte nici la mine, nici la ea. Dar mi-ar fi teribil de greu... M-ar durea. Acum, ipotetic, adevarul este ca nu am de unde sa stiu :)
Normal Colorbliss că nu ai de unde să ştii.
RăspundețiȘtergereDoar că aici vroiam să ajung cu discuţia. Când iubim, cel puţin dacă respectăm corect definiţia iubirii, o facem cu dăruire absolută şi acceptare definitivă. Pentru că iubim persoana, aşa cum am cunoscut-o, cu calităţi şi defecte. Nu ar trebui să ne lăsăm orbiţi de orgoliu. Desigur, faptul că ne recunoaştem orgoliile, este până la urmă un merit. Meritul de a fi umani.Iar canoanele, create în urma orgoliilor, nu au făcut decât să limiteze iubirea în mintea unora.
Dex, Milogul, avem o problemă gravă!
RăspundețiȘtergereZâna s-a rătăcit prin labirint şi nu îşi mai găseşte nici drumul şi nici cheiţa care să o ajute să intre iar pe portiţă în grădina fermecată.
Numai voi o puteţi ajuta :D
Şi mai repede că o să-i îngheţe aripioarele de frig şi nu o să se mai poată ridica în zbor :)
nu mai stiu sa intu pe horn
RăspundețiȘtergereAoleoo ce ne facem.
RăspundețiȘtergereFara poezie... viata e pustiu !
abia asteptati sa scapati de mine?
RăspundețiȘtergereAm gasit doua certitudini:
RăspundețiȘtergere1. nu subestima niciodata puterea unui barbat indragostit.
2. nu subestima niciodata puterea unei femei indragostite.
Mi-a luat un an sa scot doua vorbe :-)
RăspundețiȘtergereInainte de toate e vorba de ceea ce simti, nu de ceea ce cred altii ca ar fi bine sa simti. Iar dupa mine societatea e o cloaca cu pacate ascunse sub masca ipocriziei si botezate pompos canoane, ori mai modern principii sanatoase.