autori vinovaţi de acest fapt: MiţaBiciclista alias Zefira şi Şoseta .
Orice asemănare cu personajele cunoscute nu este deloc întâmplătoare!
Orice asemănare cu personajele cunoscute nu este deloc întâmplătoare!
Actul unu
Sala centrală a Căminului Cultural dintr-un blog ciudat, de neuitat și aplaudat de toată lumea în mod organizat. În mijloc, o masă dreptunghiulară acoperită cu o muşama roşie aşezată cu unul din colţuri atârnând pe lungimea mesei. Tanti Lafi, pardon La Fee, eșărfată îngrijit, țopăie cu o seceră (încă plină de țărână de la câmp) într-o mână şi ciocanul în alta. După ce le așeză pe mușama își trosni una în frunte: uitase spicele de grâu. Iese din sală. Intră din nou aducând pe rând mai mulți tabureți, pe care îi așează la masă. A uitat iar spicele de grâu. Iese din sală. Intră din nou. De data asta zvelt, subţirică la trup, cu ochelari pe nas și părul prins în coc. Duce cu ea un top de hârtii din maculatură reciclată, câteva caiete de teză, un penar cu multe creioane cu guma roasă şi un toc cu cerneală roșie. Își trântește caietele în poală și-l deschide pe primul. Se enervează. Taie cu roșu tot. Nota 2. Al doilea – plagiat – nota 1. Se enervează și mai tare, le aruncă pe masă și iese din sală. Revine cu o tavă plină cu pahare şi o cană de sticlă plină cu apă de la robinet. Abia merge şi ţinându-şi greu echilibrul se îndreaptă către masă cu spaima de a nu vărsa cana cu apă. În spatele ei apare un bărbat tânăr şi înalt, îmbrăcat în costum, strâns încrăvătat, cu părul lins de vacă şi dat într-o parte. Bărbatul trece pe lângă ea, dar o înghiontește discret, iar La Fee scapă tava cu pahare, stropindu-l pe încrăvătat.
La Fee(îmbujorată, apucându-se cu mâinile de cap): Aaah, Tovarăsul Doom, ăăă adică Dex, nu v-am văzut în spatele meu! Nici nu v-am auzit măcar. Îmi cer o mie nouă sute șapte zeci și trei de scuze și stați să vă dau un șervețel de masă, ba nu, două, ba trei. Off, iertați-mă, tovarășe. Promit să fiu mai atentă data viitoare. Zău! Fără zău..
Dex(plin de sine și pe un ton împăciuitor, dar sarcastic): Tovarăşaaa, cum îți zice ție? (se uită pe ecusonul din pieptul ei). Așaaa, Tovarășa Lafi (La Fee, îl corectează ea) nu m-aţi auzit fiindcă sunteţi prea preocupată să aduceţi cana cu apă şi tava cu pahare în același timp. De ce vă grăbiți ? Tovarășii încă își beau nechezolul și mănâncă savarina la cofetărie. Eu am venit înainte, conform ierarhiei desigur, să inspectez și să constat eventualele nereguli.
La Fee(umilă, frecându-și mâinile): Desigur Tovarășe Dex. Așa este! Iertaţi-mă, dar ştiţi doar că trebuie să am grijă să nu îi lipsească nimic Bravului Tovarăş Milogul, care iată, în sfârşit, ne face cinstea de a participa la şedinţele noastre regulate.
Dex(plin de sine din nou și făcând pe deșteptul): Tovarășa Lafi, nu mai fiţi aşa de entuziasmată căci Tovarășul Milogul vine la şedinţă fiindcă și deoarece se fac alegeri pentru șefia organizației noastre blogărești și pentru alte directive privind publicarea articolelor noastre fremătătoare și dătătoare de umor. În alte condițiuni nu l-am vedea la ochi și nici nu ne-am bucura de preamilostivenia sa cârmuitoare!
La Fee(speriată): Vai Tovarășe Doom, pardon Dex! Cum puteţi spune aşa ceva?! Dacă ne aude Tovarășul Milogul sigur are să ne sancţioneze pe linie ierarhică.(La Fee ia repede poziţia drepţi şi începe să recite cu patos din memorie) Milogului a noastră viață și visurile-nchinăm/ Milogul, fermecată viață acestui blog noi dăm/ atâtea mii de stele în tot atâtea chipuri,/ doar viața și Milogul ne-adună din nisipuri.(revine către Dex) Păi se poate una ca asta, tovarăse?
La Fee(îngrijorată de-a binelea): Vai Tovarășe Dex! Îmi faceţi frică! Zău aşa. (Speriată îşi dă o palmă peste gură) Vai de mine, am zis „Zău”. Dacă m-ar auzi Tovarășul Milogul cum vorbesc sigur m-ar sancţiona drastic. Nimeni n-ar crede că dumneavoastră vreți pentru ca să...știți dumneavoastră ce. Nu, nu,nu! Eu, Tovarășa La Fee, promit că nu zic nici dacă mă pici cu ceară, nici dacă vin agenturili străine să mă interogheze, nici chiar dacă mă întreabă Tovarășul Milogul însuși şi personal(înghiţind în sec) tot nu zic!
Actul doi
Îngrijorată şi simţind că îşi pierde energia, La Fee scoate din buzunarul de la jacheta gri cu guler cazon o ciocolată Rom şi o Eugenia cu cremă roz pe care să le ronţăie de-odată, agitată și uitându-se în jur cu suspiciune. Revenindu-şi câte un pic, deschide caietele de teză, scutură tocul cu cerneală roșie și începe să le corecteze meticuloasă, trăgând câte un ochi la Dex, care se uita pe sub masă și pe sub scaune, pe semne, după ceva microfoane, ori bombe artizanale, ori alte dispozitive care ar putea periclita ședința de blog, care avea să înceapă din moment în moment. După ce termină de cercetat toate ungherele sălii, se apropie tiptil-tiptil de La Fee și îi țipă în ureche dreaptă.
Dex(cu vocea ca de tunet): Tovarășa La Fee, ce faceţi aici? Raportați!
La Fee(sare în sus ): Vai Tovarăsul Dex ce m-aţi speriat! Cum ce fac?! Până vin restul activiştilor şi începe şedinţa și n-am terminat de corectat câteva teze de a V a. Am câteva elemente negative în clasă pe care trebuie să aplic măsuri corecţionale şi coercitive fiindcă nici măcar aducerea lor în faţa careului şcolii sau interzicerea de a mai purta cu mândrie cravata roşie nu îi mai impresionează.
În scenă îşi fac apariţia un bărbat îmbrăcat cu costum şi purtând o servietă urmat de o copilă năltuţă ce poartă mândră o cămaşă albă, fustă plisată neagră iar părul şi-l ţine strâns în codiţe după urechi, deasupra cărora stă înfundată o bască albă cu insignă deasupra frunţii. În momentul în care intră, tânăra şi bărbatul îşi duc fiecare mâna dreaptă la frunte şi salută vesel persoanele aflate deja la masa de şedinţă:
(În cor): Să trăiţi, stimați tovarăşi de blog! Servim Milogul și blogul!
Dex (afundat cu posteriorul în taburet, cască lipsit de chef): Vă salut tovarășe StaiJos și tovarăsa Egois...pardon Altruista. Tu, scoate ecusonul ăla cu Standdown că-i în engleză și aia e limbă imperialistă și capitalistă, clar?, se rățoie Dex la Standdowncafe
La Fee(în două piciorușe, entuziasmată): Bine aţi venit Tovarășe Standdowncafe! Bine aţi venit draga noastră tovărăsă Altruista!
Standd(curios): Deci tovarăși, până vine Milo, că deja m-am săturat de atâta protocol, câte voturi ne trebuie tovarăşi să-l publicăm pe Fain, ă? Am tras o raită pe acolo, dar să moară bibi că nu-mi dau seama la câte voturi se publică Tătuca. Am mai cerut un vot, două, dar ăștia îs imperialiști, să dea dracii în ei. Mă duc să-mi fac un nechezol și revin, că acu apare Ăl Milog pe ușă și noi habar n-avem ce să-i turnăm.
Altruista ( jucânduse cu codiţele): Ha, ha, ha, tovarășe Stand, nici nu începu bine şedinţa şi tu te gândeşti la voturi deja. Dar ce te grăbeşti aşa? Stai să publicăm procesul verbal de astăzi, comentează tovarășa Lafi de câteva ori, îl urcăm pe Fain și ia să vezi cum sar oamenii muncii cu voturile.
Standd(şoptind către fată): Mă grăbesc că i-am promis nevesti-mii că o duc la shopping la Magazinul Unirea să-și cumpere pantofi de la Guban că am bonuri și nici nu stau la coadă, sâc!
Ceilalţi din sală aud ce a spus Standd şi îl privesc cu ciudă.
Dex(autoritar): Tovarășe StaiJos, țin să-ţi amintesc că trebuie să-ţi revizuieşti comportamentul şi vocabularul. Cuvântul „shopping” este un cuvânt care provine din societăţile imperialiste şi capitaliste unde se practică exploatarea omului de către om. Așa că, rogu-te să nu mai folosești astfel de cuvinte care nu ne fac cinste organizației noastre blogărești, „vy ponimaete”?
Standd(amuzat): Da, da, tavarşchi. Păi şi la mine acasă ce crezi că se practică?! Exploatarea omului de către femeie!
Actul trei
În sală apar doi tovarăși, un bărbat şi o tânără din câmpul muncii. De data asta bărbatul are halat gri şi şapcă cu stema blogului, iar fata are un costum albastru deschis şi bască de tractorist. Se salută identic şi ocupă scaunele din spatele lui StaiJos şi Egois...ăăă...Altruistei.
Dex (autoritar și puțin iritat): Tovarăşul Altu şi tovarăşa Colorbliss, cam greu vă mișcați. Unde ați fost până acum? Păi țin toată ședința pe loc repaus din cauza dumneavoastră, tovarăși? Haideți, luați câte o pancartă în mână, iar tu Altule apucă-te de tabloul Tovarășului Prim Cârmaci și ridică-l cu talent când îl vezi că apare pe ușă, ne-am înțeles? Șterge-l de praf mai întâââi, nu cu mâneca ca la trei ani, ia o cârpă uscată și parfumată cu aerul înmiresmat al blogului nostru și atinge-l delicat să nu îi zgârâi geamul. Tovarășe StaiJos , ridică-te și trage draperiile la geam și fugi de deschide apa la chiuvetă să nu ne audă vecinii. Tovarășa Altruista, bagă banana aia în ghiozdan că te plesnesc cu ea peste față de nu te vezi! Ce-i aici, petrecere americană? Băgați-vă mințile în cap tovarăși, puțin respect pentru blogul nostru, care din pluguri va face țeavă de tun ...
La Fee ( se ridică entuziasmată și continuă): În fața lui blogurile cele mari se supun și netul de dânsul ascultă!
Dex ( exasperat ): Tovarăsa Lafi, ia stai tu jos că începe ședința și te prinde cu gura deschisă .
La Fee(îngrijorată): Cum tovarăse Doom, fără să îl aşteptăm pe Prea iubitul tovarăș Milogul. Nu se poate una ca asta! Mă opun cu desăvârșire! Şi nici tovarăşa Zefira nu a apărut... Dex (zeflemist): Cine ştie pe ce coclauri umblă tovarășa Zefira. Şi aşa, am nişte informaţii strict confidenţiale cum că se poartă cu două identităţi, cu părul vopsit negru și cu trei cercei într-o ureche, ceea ce este inadmisibil în organizația noastră blogărească. Mă tem că am să ridic această problemă în sedință.
La Fee ( își pune mâna la gură): Vai tovarăse Dex, cum puteţi să spuneţi aşa ceva. Tovarășa Zefira are origini sănătoase. Aţi uitat că a adus-o tovarășul Milogul la noi în organizaţie? Nu vă aduceţi aminte declaraţia ei de origine cu titlul Taicu’? Eu cred că ar trebui să luați în considerațiune toate aceste amănunte, deloc de nebăgat în seamă.
Dex (enervat): Măi Lafi, pardon, tovarășa La Fee, dumneata crezi că pe noi ne-a adus altcineva? Ce-i aici? Mergem pe pcr-uri? Eu am deja nişte raportări de la nişte activişti, camarazi de-ai mei mai vechi, care mi-au spus că tovarășa Zefira activează şi pe la alte organizaţii sub denumirea burghezo-moşierească de coana Miţa Biciclista. Şi declaraţia aceea este de fapt incriminatoare, fiindcă acolo se recunosc originile burghezo imperialiste şi creştin monarhiste. Hm, asta sigur a fost de-a lui Coposu!
Standdowncafe(nerăbdător) : Hai bre Doom-ule că nu am venit aici să discutăm originile tovarășei Zefira, ci am venit să dezbatem îndeplinirea planului de a aduce în faţa Fainului blogul organizației noastre miloase. Până mai ieri te plângeai că ţi-a zis Zefira că eşti bolşevic. Ce pisicii măsii!
Dex (nervos de-a binelea): Eu cu dumneata sunt tovarășul Bolşevic Dex. Și mama nu are pisici!
Actul patru
În scenă apar încă două personaje. Un bărbat în pantaloni de stofă gri cu cămaşă albă şi mânecile suflecate până la cot cu haina de la costum ţinută lejer pe umeri fără a fi îmbrăcată însă pe mâneci. Pe cap are o şapcă gri cu cozoroc. Este urmat la câţiva paşi distanţă de o damă brunetă cu tocuri de 11cm şi care suceşte pe deget cheile de la un lanţ de bicicletă.
Toată lumea tace brusc şi se ridică în picioare luând poziţia de drepţi.
Toţi(la unison): Să ne trăiţi Tovarăşul Prim Secretar General de Blog, Milogul!
Milogul(hâtru): Bună ziua dragi tovarăşi şi aciuiați colaboratori de organizație blo...bă, m-am plictisit să zic tot numele. Mai scurtați și voi din el, ce milostivenia mea! Luaţi loc şi să dăm cuvântul tovarășului Dex pentru raportul ultimului cincinal blogăresc. Abia aştept să aud realizările organizației noa...ale Milogului SRL, adică eu.
Dex (mândru): Stimate Tovarăș Milogul și restul lumii, adică ceilalți dragi tovarăşi şi aciuiați. (Scrie tovarăşa Lafi, nu te uita la mine în gură!). În ultimul cincinal blogăresc, tovarăşi, ne-am străduit să ducem la îndeplinire sarcinile trasate de tovarășul Milogul pe care, avem onoarea să-l avem printre noi astăzi. Noi nu ne-am încârdășit cu elementele reacționare monarhiste, azi, de 10 mai, ci ne-am adunat aici să îl pu..să ascultăm indicățurile preţioase ale Tovarășului nostru prea iubit și de toată lumea prea slăvit și lăudat, Milogul, şeful organizaţiei noastre blogărești, căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale că m-a însărcinat cu funcția de administrator de blog, fapt pentru care sunt onorat și îi mai mulțumesc o dată cu umilință și recunoștință eternă!
( Toată lumea aplaudă, iar tovarășul Milogul pare vădit încântat de entuziasmul general) Raportez că eu (mândru, Dex îşi umflă pieptul şi bojocii) am suplinit spaţiile lipsă din blog şi am dus greul articolelor ţinând strâns în pumn(şi arată către cer un pumn) unitatea noastră (aplaudă doar La Fee, iar ceilalţi se fac că plouă) desigur că au contribuit şi alţii, umăr la umăr, Tovarășul Altu, Altruista sau StaiJos...ăă Standdowncafe au normă mai mică, desigur, nu ca alţii (îşi umflă pieptul sugestiv), dar important e că şi-au dus la îndeplinire sarcinile şi obiectivele. Desigur, că o mică autocritică ar putea să-şi facă fiecare, ştiut fiind că autocritica este constructivă. Se înscrie cineva la cuvânt?
Toţi se fac că sunt atenţi în altă parte. Standd se face că vorbeşte în şoaptă la telefon cu nevasta, Altu îşi leagă şireturile, Altruista îşi potriveşte pentru a 10 a oară probabil, fundiţele în păr, Colorbliss râde pe-nfundate şi scoate nişte baloane de gumă din gură, iar Zefira scrie pamflete despre Pork, potrivind rimele din gâtul mâinii. Doar Milogul pare că e atent, deşi dacă îl priveşti mai de aproape observi că doarme cu ochii deschişi şi sforăie în șoaptă.
Dex (concis): Deci nu se autocritică nimeni, bun. Tovarășe Milogul, comunitatea noastră îşi duce mereu planul la îndeplinire, ba chiar are realizări peste plan. Şi aici o evidențiem mai ales pe Lafi, pardon, pe tovarășa La Fee care a reuşit recoltări, pardon, postări de 1000 de cuvinte/ha/ comentariu. Ba chiar, ţin să o felicit cu această ocazie, deoarece și pentru că, la întrecerea organizată ad-hoc a reuşit de una singură postarea a 1856 de comentarii la un singur articol.
(aplauze în sală, La Fee le primeşte timid privind calin către tovarășul Milogul care aprobă sec din cap).
Milogul (plictisit): Tovarăşe Dex, mai pe scurt te rog, treci la subiect, că riscăm să-i plictisim pe tovarăși.
În sală lumea deja aplaudă frenetic văzând că tovarășul Milogul a luat cuvântul
Dex( uşor încurcat): Dar desigur, obiectul şi ţinta acestei şedinţe este ducerea la îndeplinire şi a propagandei pe domeniile agenturilor străine, hmhmhmh, Faine adică. Şi aici cei care au activat cu străşnicie sunt Staijos şi coana Miţa….ăăăăă tovarășul Stand şi tovarășa Zefira, care au propus din posturile noastre pe domeniul Fain diferite articole şi care s-au publicat rapid înaintea multor alte bloguri imperialiste și capitalist-monarhiste! Raportez că la ultima postare pe Fain tovarăşul Standd a reuşit să publice în 12 zile un articol, înregistrând nici mai mult, nici mai puțin de 32 de voturi.
Deodată Standd ridică ochii din notebook-ul rusesc ( pe care i l-a cumpărat nevastă-sa) unde butona de zor şi exclamă entuziasmat:
Standd : Tovarăşi, tovarăşi! Ţin să vă anunţ că organizaţia noastră a mai înregistrat o nouă depăşire de plan. Tovarăşa Zefira a reuşit să publice un articol din comunitatea noastră pe domeniul Fain în numai 13 secunde şi 14 sutimi cu un număr record de 475 de voturi!
Milogul pare încântat şi zâmbeşte. Auditoriul observă faţa zâmbitoare a Milogului şi începe să ovaţioneze:
Milogul şi poporul
Ne vor umple iar blogrollul.
Pe Milogul azi votăm
Şi pe Fain să-l publicăm!
Mulţimea este în delir mai ales că Milogul se ridică în picioare şi salută sala cu mâna dreaptă gesticulând din cot. Toţi aclamă şi scandează cântece pline de patriotism:
Hai la lupta cea mareeee, Pentru Fain să ne unim!
Şi să avem o publicareeeeee,
Cei mai buni acum să fiiiiiim!
Hai la lupta cea mareeeeeee,
Cu Milogul ne mândrim!
Să-l votăm şi la mai mareeeee,
Noi mereu o să-l citim!
Milogul se ridică și ia cuvântul, blazat, ca un adevărat tată de blog:
Milogul ( sigur pe sine și atotstăpânitor pe toate situațiile care au apărut, apar și fi vor să apară):
Tovarăși, o parte din noi traiesc pregatindu-se pentru o alta viata, din nefericire si ei au drept de vot, chiar și pe Fain. Eu va iubesc pe toti, dar pe unii, ăia care nu-mi votează articolele, nu ii simpatizez.
Multumesc pentru această ședință memorabilă și vă doresc succes în ducerea la bun sfârșit a planului nostru blogăresc. Și nu uitați că Milogul SRL „ c`est une bataile de jeu” și încă este o eminență cenușie cu striații!
Toată lumea se ridică în picioare ( La Fee este deja urcată cu picioarele pe masă) și aplaudă frenetic!
Uraaaaaa, uraaaaaa, servim blogul și Milogul, servim blogul și Milogul, uraaaaaaaa!
Milogul se grăbeşte să părăsească sala mulţumit de ultimele realizări. Lumea îl urmează entuziasmată în urale gălăgioase. În sala goală rămâne La Fee care tot mai are ceva de scris. Se ridică în sfârşit şi iese pe uşă. După 5 minute se întoarce şi mai completează ceva în procesul verbal. Încheie şi iar pleacă. După alte 5 minute La Fee se întoarce şi iar mai completează ceva în procesul verbal. Faza se repetă de câteva ori. La un moment dat apare Dex care strigă la ea:
Dex(tare): Lafi, hai în dexul meu doxat odată! Ce tot scrii atâta, nu ai văzut că am stins lumina de mult? Hai cu tot colectivul la bere şi lasă scrisul că nu suntem la comentarii acuma!
:)))) [asta e pentru poveste, nu rad eu la glumele altora dar la ale mele]
RăspundețiȘtergereCu lacrimi din coltul blochiului, imi suflec minecile a treaba, arunc doi pumni de pamint pe genunchi dupa care ma intorc pe partea cealalta sforaind multumit de impresia lasata.
Ma simt magulit,insa sunt uimit de cadrul surprins, care nu e gresit decat pe ici pecolo prin punctele esentiale, ce sa mai spun ca de fapt, mai demult, chiar aveam o sapca din aia cu cozoroc gen muncitoreasca.:)
Cu riscul de a imi strica freza EMO de tip Mad Max, din cauza plecaciunilor de multumire, sper sa mai pot scrie si eu in scurt timp.[ori imi gaseste cineva biluta ori eu degetul nu-l scot din nas pentru cateva cuvinte pe blog]. Foarte tare articolul!
PS:Daca o invit si pe Soseta pe la noi se supara careva? :D
Pfff, ştiam eu că trebuie ceva puternic să te scoată afară din bârlog.
RăspundețiȘtergereSunt teribil de încântată, în schimb, de faptul că joaca noastră nu ţi se va fi părut o necuviinţă, căci nu am vrut decât să scriem o piesă bufă spre hazul tuturor. În speranţa că nu am stârnit decât lacrimi de râs sper să avem câţi mai mulţi cititori; şi desigur comentarii.
@zefira
RăspundețiȘtergereEi na ! Pe linga cele 1873 de comentarii ale lui La fee articolul vostru de 254 de pagini e o binecuvantare.Imi e si frica sa intreb pe unde o bantui La Fee. :))
Hai ca devenim din ce in ce mai buni. :))
Ups, m-ai prins când îmi spălam șosetele să le am curate în caz că mă chemi la raport și inspecția de seară. Deci Milogimea ta, eu nu mai poci din două considerațiuni: prima și tot prima. Cât privește despre măgulirea matale și de pârțul pe care l-ai scos când te-ai întors, stai flex că am șoseată antiglonț cu efect de întârziere. Dar revenid la subiect, să ne dai și nouă o poză cu matale mai tinerel, cu basca aia cu cozoroc, s-o schimbam naibilui pe aia din tablou ca să vadă concurența că încă te ții breaz și iemolău. Eu de-aș fi în locul tău, îți spun drep, n-aș mai mișca degetul ăla din nas, că nii la noi, scriem cântece de vitejie pentru tine, ăăă, tare sau ce?
RăspundețiȘtergerePS (post șosetă): eu nu vin fără covor roș și poate doar dacă mă mituiți cu o ladă de șosete model.
În rest, voie bună milogilor și respectele mele!
Eu, sinceră să fiu, abia aştept să aud ce zice Dexul, căci poeziile din piesă le-am scris strict cu gândul la el, ştiind doar cât de dragi îi sunt, mai încaltea că-s poezele patriotice :D
RăspundețiȘtergereSper să îi aduc aminte de vremea când a fost şoimuleţul patriei :D
@Soseta
RăspundețiȘtergereSper ca nimeni nu a inteles ca dorm in post, eu veghez posibilitatile cu ochii inchisi, spiritual vorbind nu am atipit deloc pina acum.
Partul tras nu e part pina nu stabilim originea, directia si parfumul, pentru opinia publica , in mod oficial declar ca a fost vorba probabil de vreun boom sonic aflat la o oarecare distanta.:D
Nu prea am poze, nu imi plac pozele cu mine, nu am poze nici cu sapca, dar promit sa pun una din putinele poze pe care le am, in curand.
PS: Invitatia pentru tine ramine valabila, din doua motive: primul si tot primul.
Si ca sa vezi ca sunt si modest, sa stii ca eu nu chem pe nimeni, eu ma plimb pe strada si lumea ma urmeaza. :)
Primul meu gand cand am vazut capod-opera a fost: "If only my dick was so long!". Am pus un pagebreak cam unde am crezut eu de cuviinta ;)
RăspundețiȘtergere"Si ca sa vezi ca sunt si modest, sa stii ca eu nu chem pe nimeni, eu ma plimb pe strada si lumea ma urmeaza. :)"
RăspundețiȘtergereNimic nu scoate mai bine în evidenţă caracterul desenat în piesă. Recunoaştere mai mare nici că se putea :D
#La Feeeeeeeee! Unde eeeeeeeeşti?!!!!
Huh! Că tot a venit şi tovarăşul Dex. Ia vedeţi domniile voastre că l-am pus pe Polimedia. Ar fi bine să.l votaţi să ne facem planul şi să depăşim cincinalul.(sau era să ne facem cincinalul şi să depăşim planul?)
RăspundețiȘtergere@Zefira
RăspundețiȘtergere:)) Bai nu imi gasesc sapca !
@Zefira
RăspundețiȘtergereLa Fee scrie procesul verbal
@Dex, ai văzut dacă preacurvești și ai impresie prea bună despre dumitale? Vine barza și te-nhață!
@Milogul
Mergi și pe apă?
Stimati tovarasi, si iubit tovaras Secretar General al Blogului Milogul, cu lacrimi patriotice in ochi propun ca sa ecranizam aceasta piesa pentru preaslavirea comunitatii noastre blogosferice. Ma ofer voluntar sa-l contactez telefonic pe Tovarasul Sergiu Nicolaescu, cu scopul de a-l convinge sa regizeze aceasta productie cinematografica si, bineinteles, sa joace si toate rolurile.
RăspundețiȘtergere@Soseta
RăspundețiȘtergereNu, nu merg pe apa, dar imi iese de obicei schema cu bagatul degetului in apa. :D
@Dex
RăspundețiȘtergereO ecranizare ar merge, scenariul e bun, numai ca in rolul lui Milogul nu il accept decat pe Toma Caragiu.(l-am ales datorita faptului ca avea mai mult par decat mine si sper sa dau bine macar pe sticla, hic!)
@Soseta
Daca pe Toma Caragiu l-ar fi chemat si Lazar, poate ca l-as fi strigat de trei ori.:D
Nota informativa:
RăspundețiȘtergereStimate tov. secretar general Milogul, agentul de securitate Muncitorel Comunescu, cu numele conspirativ Doxatul Dex, raporteaza ca la data de 10 mai 2011, tovarasa Miza Biciclista, cunoscuta si sub pseudonimul Zefira, a intinat nobilele idealuri ale socialismului, luaind in deradere societatea tovaraseasca multi lateral dezvoltata a acestui blog.
@Tovarasu Dezaxatu
RăspundețiȘtergereIn urma sesizarii facute, va instiintam ca datorita serviciului de spionaj international L.A.F.I stim tot ce misca.(in cazul in care mai misca si nu se intoarce decat de pe o parte pe alta...)
Ia gata! Începurăţi să vă certaţi pe roluri ca divele. Rolurile le propun scenariştii desigur. Adică moa şi cu Şoseata.
RăspundețiȘtergereDeci: În rolul Milogului, hai treacă de la mine, Toma Caragiu dublat la voce de Ştefan Mihăilescu Brăila. În rolul Dexului, Colea Răutu dublat de Nicu Cosntantin. În rolul La Fee merge Valeria Seciu dublată de Vasilica Tastaman, în rolul Altului merge Florin Piersic dublat de Puiu Călinescu, în rolul lui Sdd merge Gheorghe Dinică dublat de Jean Constantin, în rolul meu desigur că merge cel mai bine Ileana Stana Ionescu dublată de Rodica Popescu Bitănescu..... şi tot aşa că şi aşa se poartă dublajul la filme :D
Eu speram sa fiu jucat de Fidel Castro, dublat de Mao Ze Dong, dar ma rog ....
RăspundețiȘtergereBăi, Doxatule, cu banana peste față, ai ?! Și mă întreb cine are fantezii cu mine cu școlărițe cu codițe. :P
RăspundețiȘtergereDe altfel, reușit scenariu, felicitări, zefira. :)
Of, iar am postat ca Miscellaneous, nu ca Altruista ...
RăspundețiȘtergereAltruista, felicitările, masa şi dansul nu-mi aparţin în totalitate. La îndeplinirea planului m-a ajutat cu abnegaţie Şoseta din Şoseta cu poveşti. Şi nici măcar nu suntem la prima abatere de acest gen :D
RăspundețiȘtergereNe Place s-o comitem la dublu :) pe principiul unde-s doi puterea creşte, bolşevicu' înnebuneşte!
In urma sedintei de aseara au disparut urmatoarele piese:
RăspundețiȘtergere- cununa cu lauri/spice Wedgwood, nr. inv.- 12o;
- tava de argint Christofle, nr. inv.- 12i;
- pahare din sticla Lalique,12 buc.nr. inv.- 122;
Drept pentru care, s-a incheiat prezentul proces-verbal.
Secretar General, Membri,
Tovarasi, nu plecati pana nu semnati!
Cineva tovarasi incearca sa ne induca in eroarea...voi dezvalui in curand adevaratele fapte...
RăspundețiȘtergereStaijos...ridica-te ..am adormit razand
@StaiJos
RăspundețiȘtergereȘi ai continuat să râzi în somn.Na, eu trag speranță că nu ai băloșit perna...
@Tov.Dex
Tu nu ai șanse să te dubleze cineva, căci tu ești nepereche. (să treci pe la casierie să lași pachețelul cu onorariul meu pentru preaslăvire)
@Altruista
Banana a dispărut la sfârșitul ședinței și nu era nici la tine în geantă. Tovarășii au fost întrebați la plecare, dar nimeni n-avea o banană în plus.
@La Fee
Cică Milogul face cinste și plătește și eventualele stricăciuni. În schimb, nu ia ostatici.
hahah :)) E absolut genial! Felicitari Zefirei si Sosetei, am inteles ca a fost o colaborare de zile mari. M-ati facut sa rad, fara sa tineti cont de febra mea musculara abdominala. Ati presupus ca daca vin de pe campul muncii, sunt mai rezistenta, asa ?
RăspundețiȘtergereEu nu ma pricep la comunicate bolsevice (sau comuniste?), deci e o onoare sa ma adresez tovarasilor dvs.
Eu si Altu pregateam o pseudo-lovitura de stat, zic pseudo, caci singurul scop era sa il agitam pe Dex si sa ii dam de furca lui La Fee. Muahahah! :D
Îmi pare bine că ţi-a plăcut Colorbliss.
RăspundețiȘtergereŞi sper sincer să fi amuzat pe toată lumea citind această mică tentativă de teatru, tot atât de mult pe cât ne-a amuzat pe noi să o scriem.
Oricum felicitările în fapt sunt ale celor care s-au lăsat "dezvăluiţi" ridicându-ne prin glumele lor "mingea la fileu" cum s-ar spune. Astfel încât ne-au oferit un prilej prin care să dăruim înapoi toate momentele de umor pe care le trăim intrând aici.
Colorbliss, colaborarea e și de zile mici și de zile mari, depinde cum picăm la solstițiu. Păi dacă nu le ai cu bolșevismul, trebuie să intri într-un program intensiv de spălare cu furtunul de incendiu și să nu ți se mai dea de haleală până când nu pupi secera pe tăiș și până vei îngurgita toate spicele de grâu din holdele patriei.
RăspundețiȘtergere@Dex să iei măsuri împotriva acestui element reacționar pe nume colorbliss, căci văd că vrea să te facă pe la șale.
Nu este necesar Tov. Șoseta, la incheierea proramului de reeducare va visa si in somn "Trei Culori Cunosc pe Lume".
RăspundețiȘtergereDoar trei, tovarase Dex, care esti ?? Doar trei culori ? Asta e blasfemie.
RăspundețiȘtergerePăi trei, Colorbliss, trei. Ce-i aicilea? Organizația Accept? Puțină decență, rogu-te.
RăspundețiȘtergere@Colorbliss
RăspundețiȘtergereDaca esti obraznica pun secera si ciocanul pe tine de nu te vezi!
Pe mine pune banana, pe tine ciocanul, Colorblissuco. Așa, ca să vezi câtă agresivitate !!!
RăspundețiȘtergere@Șoseta: Am înțeles. :))
@Dex, Soseta si restul tovarasilor
RăspundețiȘtergereEu nu ma mai joc de-a regimul asta politic!! Doar unii sa fie tirani?
La cat e de altruista Altruista, dar punem si noi... jordita pe tine, Dex, in mod special. Si te transferam in partidul verde, sa inveti sa fii mai pasnic!
@Colorbliss
RăspundețiȘtergereCum tovarasa sa spuneti asa ceva. Tiranie nu exista in comunism! La congresul urmator veti putea vota democratic conducatorul suprem!
Unitate de Pionieri, drepti! Sa pofteasca in fata urmatorii pionieri: Soseta si Mitza. Pe loc repaus! Pentru merite deosebite la purtare si pentru rezutatele la invatatura, tara va decoreaza cu cea mai inalta distinctie: “MERITUL PIONIERESC”.
RăspundețiȘtergereUnitate, drepti! Pentru onor, inainte! TOT INAINTE!
Tovarase director Dex, ultima sedinta operativa s-a terminat prea repede si nu am apucat sa va rog sa trimiteti vreo doi muncitori de la fabrica sa vopseasca cu var marcajele de pe terenul de sport.Si sa vina si un lacatul ca s-a defectat mecanismul de la catarg si la ultima adunare de unitate nu am putut inalta drapelul. Si daca va intalniti cu tov. prim. Milogul, rugati-l sa dispuna sa ni se dea un camion sa ducem fierul vechi la D.C.A. Ah, va rog sa varuiti si exteriorul scolii ca s-au semnat cu carbune doi elevi, Mitza si Soseta din a V-a si au scrijelit si catargul!
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=pyHeb0Y3YvU
RăspundețiȘtergereA inebunit blogu'!
RăspundețiȘtergereOh, tovarășu' Mucegai Ales, nu-i nevoie să complimentezi atât de vehement acest sistem totalitar. S-a instalat haosul în patrie și toată lumea-i fericită.
RăspundețiȘtergereOoo Tempora Ooo Mores,ca o paranteza sunt eu obsedat sau propozitia asta seamana a dialog de film chiar si fara sa adaugi schnell, schnell sau altceva, sa revenim daca as putea i-as convoca pe toti la o noua sedinta. Consider ca a fost o perioada constructiv distractionala care evident a devenit irepetabila in spatiu si timp. :)
RăspundețiȘtergereCele mai frumoase momente sunt cele irepetabile, de altfel. Dar o nouă ședință m-ar bucura. Nici măcar nu voi cârti împotriva tiraniei, promit :)
Ștergere