Apus

   

     Praful de pe drum imbratisat de picaturile de transpiratie de pe frunte ii adusera aminte ca era inca vara, pentru moment cauta cu ochii pe marginile zimtate ce intepau norii. Obisnuinta de a merge fara rost atunci cand gandurile incepeau sa-i bata`n linistea din venele tamplelor, il scapa de fiecare data din golul ce se casca in interior.
      Se uita la soarele ce statea sa apuna, cu aceeasi ochi cu care ar fi vrut sa vada intunericul inceputului, raceala ce tinde spre zero, cum e pina la urma, suntem vii si murim sau am fost morti si traim. Avea batrinul hainele ponosite dar lama mintii era taioasa si oglindea in metalul ratiunii miliarde de ipostaze ale realitatii, in orice apus ride un rasarit.
      In valea prin care mergea de abia se auzea taina vietii soptita de un riu printre pietre, cu grija, ca un secret bine pazit ce e rostit intr-o limba demult nevorbita. Cerul si natura isi schimbau in tacere impresii extravagant complementare intr-un tablou dinamic pictat si modificat in fiecare secunda de mainile invizibile ale celor mari mari pictori renascentisti.

    Aerul avea impletit in el  parfumul unei dupa amieze cu flori de tei, regina noptii, trandafiri si margaritare, era el un om fara Dumnezeu sau Dumnezeu era fara un om ca el. Simti un gust de mar, nuca proaspat prajita, scortisoara si miere plina de dulceata soarelui, cu forte proaspete pluti peste iarba racoroasa.
    De sus parea ca incepe sa ninga, zgomotul facut de fulgii de nea ce atingeau pamintul il auzea amplificat si semana cu bulgarii de pamint care izbesc infundat o bucata de lemn.
    Soaptele riului despre taina vietii se transformara intr-un fel de rugaciune cantata, aerul avea miros de tamaie, umezeala si pamint, cerul disparu, iar gustul din gura deveni chimic. De sus il inveli lumina care nu reusea sa-i incalzeasca mainile si vru sa spuna ca a fost o gluma buna, dar nu mai avea gura si nici maini si lumina il parasise iar acum se stingea odata cu ultimul apus.
    Ultimul gand era...dar nu apuca sa-l termine ca simti un tremur in piept, era ceva ce parca mai simtise, semana cu bataile unei inimi si aparu din nou lumina iar aerul avea parfum de femeie, incerca sa vorbeasca si ii iesira cateva vocale, avea din nou maini chiar daca erau legate.
    Ceva il incalzea si nu era caldura soarelui ci dragostea de mama si obosit isi aduse aminte de ultimul gand care era... din nou nu apuca sa-l termine si adormi coplesit de viata, uitare si iubire.