Probabil ca in jurul varstei de 17-18 ani, adica exact perioada in care am inceput sa-mi pun niste intrebari ceva mai complicate despre lucruri. Toata treaba a fost oarecum ciudata tinand cont ca pana atunci unul dintre visele mele recurente preferate era cel in care cadeam de pe un bloc, plutind relaxat pana aproape de pamant, unde inevitabil ma trezeam, suparat, de fiecare data, ca am fost privat de deznodamantul acestei experiente. ...Sau poate tocmai asta o explica?
Frica mea de intaltime are o explicatie, probabil, mai deosebita de fobia standard, sau poate nici macar. De fiecare data cand ma aflu pe un balcon inalt sau pe o margine de munte simt o atractie foarte puternica spre a-mi indeplini visul din copilarie.
Caderea in gol, relaxarea, linistea, lipsa de regrete de orice fel, lipsa de probleme si obligatii, lipsa oricaror griji si a oricarei dureri trecute, prezente sau viitoare. Nu, nu cred ca pot sa zbor, cum zice si titlul. Nici nu ar avea mare sens daca as putea sa zbor. Semnificatia faptului s-ar schimba complet, as fi inchis intre aceleasi limite ale vietii, cu aceleasi probleme, dureri si imperfectiuni. Asta ar transforma un fapt extraordinar intr-unul foarte banal. Extraordinara evadare din realitate ar deveni doar un extraordinar om zburator.
Asa ca acum am o fobie de inaltimi. De ce? Cam asta ar fi intrebarea la care nu pot raspunde. De ce? De ce sa nu-ti urmezi visul? Sau poate mai dramatic: De ce sa nu stai pe balustrada cu bratele deschise si sa hotarasti o data pentru totdeauna daca vrei sa sari sau nu? Lasand la o parte faptul ca asta ar atrage zombii care ma inconjoara intr-o incercare patetica de a-mi explica valoarea vietii pe care ei au pierdut-o de mult, ceea ce ar schimba simplitatea situatiei.
Oare cum s-ar schimba viata mea daca in fiecare dimineata as sta pe marginea blocului pentru un sfert de ora? Oare cum s-ar schimba lumea asta daca fiecare ar face acelasi lucru?
Oare cum s-ar schimba daca toti am sari?
Oare va exista o lume in care nimeni n-ar sari?
@ Dex
RăspundețiȘtergereSplendid! Durkheim e flit pe langa tine.
Eu plutesc cu umbreluta si te inteleg. Uneori as vrea sa ma prabusesc din inaltimi, dar pe urma imi amintesc ca pentru unii magia mea e importanta. Si pentru mine e importanta ,fiindca fiecare zi e o provocare si imi pune mintea la contributie. Nu te opri! Nici macar pe balustrada unui balcon. Nu merita!
Durkheim e mort.
RăspundețiȘtergereSunt momente când doar am vrea să fim altceva decât suntem. Măcar ca să vedem dacă putem.
RăspundețiȘtergereSper, cred, trag nădejde că înţeleg ce vrei să spui.
http://blogvista.ro/salbatica-ghildin-munez/
Nu încerc să-mi fac vreo reclamă, doar să te binedispun.
@Dex
RăspundețiȘtergereDurkheim e mort, dar de moarte naturala.
Desi nu s-a consolat niciodata de moartea unicului sau fiu, Andre, rapus pe fontul de la Salonic, nu si-a luat viata. E interesant studiul lui despre suicid si mai ales despre suicidul in partea cu clima temperata. A murit in 1917.
@zefira
RăspundețiȘtergereCiudat, toata lumea crede ca esti prost dispus cand vorbesti despre moarte. Mie mi se pare un lucru despre care trebuie gandit oricand. Pana la urma e doar un alt fapt al vietii nu o grozavie.
Posibil. Probabil din cauza faptului că moartea nu e un subiect chiar comic?
RăspundețiȘtergereFobia asta cu care te confrunţi e ceva obişnuit. Trebuie să o creşti, să o îmbraci, să-i dai de mâncare şi să-i dai un acoperiş. E a ta, trebuie să ai grija ei. Şi o eu am una exact ca a ta, o mai scot în oraş şi în concediu când am timp de ea. Cel mai mult îi plac alpinismul şi berea Stejar. Ar vrea şi paraşutism, dar i-am explicat că e foarte scump să te arunci în gol.
RăspundețiȘtergereCa sa fiu mai obiectiva, aflandu-ne pe marginea unei prapastii sau simplu, doar pe marginea blocului, o parte dintre noi vom simti constient aceasta dorinta de a sari, de a ne arunca in gol, o atractie ce pare ,,inexplicabila" pentru unii. Oamenii de stiinta (nu stiu exact care, iti povestesc din vagi amintiri) au dat vina pe forta gravitationala. Pamantul ne cheama la el, hehe :))
RăspundețiȘtergereO metoda de terapie e, da, sa fii pus fata in fata cu fobia, exceptand momentele cand acest lucru e mai periculos pentru tine decat frica in sine. Deci, daca promiti ca nu sari, eu te-as sfatui sa faci asta, sa te asezi sus pe bloc si sa privesti in jur, nu neaparat in jos, ci in jur. As face eu asta. Nu stiu cum simti tu fobia asta, eu cand ma aflu undeva la inaltime, simt o teama combinata cat se poate de contrastant cu fascinatia, bucuria de a ma afla acolo. Adrenalina et co.
Cum s-ar schimba viata ta ? Nu stiu... Dar unii ar avea nevoie de 15min pe bloc, doar pentru a-si constientiza valoarea propriei vieti, pentru a realiza cat de fragili suntem si totusi, ce minunat e ca suntem in viata. Iar oxigenul matinal, la inaltime, e grozav.
@Colorbliss
RăspundețiȘtergereOxigenul matinal? Se vede ca nu esti din Bucuresti.
Am impresia ca nu ati inteles substratul, eu vreau sa sar dar mi-e frica. Intrebarea e daca e ok sa ma vindec?!
RăspundețiȘtergereÎn calitate de alpinist tremurător ce am fost îţi pot destăinui un secret: procesul vindecării nu-i frumos dar e greu.
RăspundețiȘtergereOf, Dex :)) Da, e ok sa te vindeci de orice temeri, dar nu e ok si sa sari. Cum sa iti explic? E ok sa te vindeci de fobia de feline, dar nu e ok sa te arunci in bratele lor :))
RăspundețiȘtergere@Colorbliss
RăspundețiȘtergereDeci in cazul fobiei mele e mai bine sa stau departe de balustrade pentru moment.
@ Dex
RăspundețiȘtergereEu locuiesc la etajul al optulea al unui superb imobil dintr-o zona insolita de munte, cu aspect tirolez. Daca te invit la mine, promiti ca nu stai pe balustrada? Ca vecinii mei sunt vigilenti! Imediat te prind sa te intrebe daca esti la zi cu plata impizitelor si taxelor. Abia dupa aceea te lasa sa mori in pace.
E foarte frumos la mine! De sus oamenii par spiridusi si de aceea si cred ca sunt zana, fiindca de la inaltimea mea, lumea pare miniaturala si neajutorata.
Mie mi se pare aiurea să fi certat fiindcă îţi faci griji atunci când oameni de care îţi pasă au gânduri care sperie şi un indiferent.
RăspundețiȘtergere@zefira
RăspundețiȘtergereEu as fi mai ingrijorat daca oamenii de care imi pasa n-ar avea nici un fel de ganduri. De fapt chiar sunt foarte ingrijorat.