Orasul doarme

Orasele dorm ca si copii mici. Cu lumina aprinsa.

     Capitala e un oras mirific, ca oricare altul, unde sobolaneala dupa bani e la ordinea zilei, ca peste tot, toti vor fericire segmentata`n rate si sex fara obligatii, dar cu scop si una si alta.

     In bezna ce tocmai ar fi trebuit sa fie, luminile orasului sparg clipirile de vis in raze de lumina galbena. S-au aprins luminile, feeric obscur chiar linga farmacie, in mod sanitar impecabil, coltul umbrit de pomi al blocului pute a pisat acrit de caldura bulevardului. 

     Zidurile sunt imbibate de grijile, de dorintele, de dramele si de visele oamenilor ce traiesc in musuroiul de ciment, miros la fel dar toti vor altceva.

     A venit seara peste sat, peste capitala se simte o duhoare de vis incremenit ce adie la limita irationala a sperantei imposibil de indeplinit si totusi lumea vrea ceva. 

     Copii, pina intr-o oarecare varsta, ramin singurii oameni sinceri, restul, cu mintile vulcanizate pe ici pe colo de noile dogme lipsite de scrupul ale societatii, ramin constanti in atitudinea timpa, au vise, au sperante, comerciale, majoritatea induse in mod subtil pe diferite canale de acces ce bat spre subconstientul oricum debil si bolnav.

     Prin centru, viata de noapte, cretinii metrosexuali urbani cu capul prins in menghina modei castrate, isi taraie calcaiele prin praful gazonului ultracentral cu turul pantalonilor plin de besini ce tinde spre genunchi. Victime sigure pentru lupii ce stau de ani prin pub-uri, hoteluri, casinouri. Femeile aici au un singur scop, intuit de toti, stiut din experienta de mai putini. In plin metabolism evolutiv, cu pauze de existenta bizara, mincam, dormim, partial muncim iresponsabil/stationar si concluzionam meditativ in susurul de apa ce se aude cazind din bazinul WC-ului personal.

      Mirosul ramine, e urma existentei noastre pe pamint, partial esenta vietii noastre, o viata plina de...impliniri cu densitati diferite.

     Orasul doarme, oamenii dorm, din cand in cand, atunci cand timpul se termina, cineva zareste printre pleoapele mintii adormite, o alta lume, una simpla si vrea sa spuna imensul,marele secret, dar nimeni nu asculta, caci toti sunt ocupati, viseaza. Nimeni nu stie de ce.

     De frica lui, orasul doarme. Cu lumina aprinsa. Noapte buna.