Dincolo de usa

„Oh! O voce...o voce, sa pot tipa!„

 E.A.Poe

„  ...Si daca o fi vreodata sa mor,

   Oricat de greu ar fi de crezut

   Pentru ca eu sunt una cu cerul si soarele.

   Ma voi intoarce cu fiecare rasarit si fiecare nor,

   Maturind pamintul viselor cu aripi de inger cazut,

   Voi strange suflete in pumni si vieti voi cantari pe talere...„

                               Acum multi ani L.Ion(Sa te odihnesti in pace!)

      E noapte pe strada, un singur bec cu lumina galbena pilpaie sincopatic in departare sub luna acoperita de nori cenusii. Dintii scrisnesc in praful ridicat de vantul ce bate din fata, comemorind mintea ce se blocheaza in idei mic macinate scapate printre ganduri. Un caine negru lucios maraie ranjind cu bale, de dupa un gard, cu ochii sclipind a dusmanie, pasi grabiti se aud infundat din mai multe directii spre mijlocul strazii.

      Siluetele intunecate ale caselor ce joaca in fundal ruinate, sunt flancate de copacii uscati cu mainile noduroase intinse a mila spre cerul tacut. Nimic nu mai aduce aminte de viata de alta data, tabloul seamana cu un loc din copilarie lipsit de culori si de batai de inimi.

      In mijlocul strazii o usa neincadrata de pereti loveste ritmat, ca o chemare, un toc imaginar ce pare ca o sustine si se ridica din asfalt, toc...toc...toc...toc...

      E cineva acolo? Intrebarea ramane sufocata in cuiul ruginit din minte pentru ca aerul nu exista.

Intepenit in fata usii, poti fi si aici si dincolo , nu se stie daca e noaptea in care mori sau zorii zilei in care te nasti. De care parte a usii suntem? E o usa fara vizor.