Fara greseala fiecare natie, grup, etnie, religie, cultura, de pe planeta asta, la un moment dat sau altul a profitat fara mila de cei mai slabi decat ei. Omorurile, violurile, infometarea, inselaciunea, tortura sunt lucrurile care ne definesc ca specie. Empatia, solidaritatea sau caritatea sunt de cele mai multe ori doar o expresie a fatarniciei celor care subjuga fata de cei subjugati. Cu totii am fost, si suntem, ori niste opresori or niste oprimati, ba chiar amandoua o data. Nimic nu e mai normal decat sa-l distrugi pe cel de sub tine doar ca sa te ridici tu mai sus in speranta ca cei de deasupra sunt prea ocupati sa vada ca vrei sa le scapi din gheara.
O alta caracteristica a societatii umane este falsitatea. Inventarea de cauze nobile, demonificarea inamicului, chemarea la arme sau sacrificiu. O lipsa totala de coaie, o lasitatea mascata de putere. Iar cand puterea este in pericol negrii sau indienii sunt numai buni sa lupte pentru imperiu. Aceeasi negrii sau indieni vor lupta si muri si vor ramane la fel de sclavi cand pericolul a disparut, sub protectia Imperiului Britanic, sau a Statelor Unite, sau a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, denumirea e pur intamplatoare.
Ce spune asta despre oameni ca indivizi, insa? Oare fiecare dintre noi este un bulangiu care cu prima ocazie va calca pe oricine ca sa se ridice un pic mai sus? Cati dintre noi au realizat ca oameni extrem de apropiati iti intorc spatele la prima ocazie in care au ceva de castigat, sau, pur si simplu, nu le mai esti folositor? Cati dintre noi au abandonat pe cineva care o data i-a ajutat enorm, sau cati dintre noi vor face asta cand situatia va fi disperata?
Pana la urma e doar o chestiune de conjunctura, si de limita. Cuvantul cheie este supravietuirea si asta a ghidat specia umana de la inceputuri. Putinele culturi care au renuntat la supravietuire pentru percepte mai complexe au ramas in istorie, sau au disparut complet. Pana unde esti dispus sa cobori tu ca sa il ridici pe altul? Esti dispus sa dai ultima bucata de mancare unui prieten desi stii ca nu vei mai manca nimic cateva zile? Sau ultimul ban? Sau esti dispus sa iti pui viata in pericol pentru un necunoscut? Dar daca ai un copil mic? Dar daca n-ai nevasta si ai un copil mic?
Viata in sine nu are o semnificatie. Semnificatia e cea pe care o dam noi. Supravietuirea are niste reguli simple: protejeaza-ti progeniturile si omoara concurenta. Ca sa te ridici mai sus de asta este foarte greu, daca nu un atac la insusi natura umana. Si atunci de ce ne fascineaza totusi lucrurile astea? De ce ne trece un fior pe sira spinarii cand un om moare salvand un alt om? De ce nu ne gandim ca poate omul ala lasa in urma o familie care o sa sufere fara el, asa cum ne-am gandi daca am fi noi in locul lui?
Hmm, poate ca fanatismul are un loc special in evolutie. Poate ca renuntarea la supravietuire este ceva mai mult pentru specia umana. Sau poate ca toti cei care si-au sacrificat viata pentru un principiu sunt doar niste prosti. Poate ca Gandhi a fost doar un mare prost.
0 comments:
Trimiteți un comentariu
Nu interzic nici un comentariu, din cand in cand o sa va pun piedica.