Tanatofobia-Ridem glumim da` toti parasim incinta

Tanatofobia- Frica nejustificata de moarte.Cum adica nejustificata?
    Bani, sanatate, putere, siguranta, caldura, comfort, liniste, placere, familie, planuri, moarte, autopsie, pamint, viermi, certitudine. Certitudinea, certitudinea in orice alta imprejurare e binevenita, ne linisteste, ne place sa fim siguri de ce se intampla, cu moartea lucrurile stau diferit, e singura certitudine care nu ne linisteste.

     Toti suntem datori cu o moarte, dar nimeni nu vrea sa plateasca si conform diverselor credinte religioase singura sansa e sa fim executati silit. Nu am inteles niciodata de ce nu sunt bagati sinucigasii in biserica, sa fie legat cumva de faptul ca e un afront personal adus Megapresedintelui Spatial? Toti trebuie  sa fim concediati  "cand vrea El"? Ce facem cu cei care isi dau demisia? 

     De ce ne este frica de moarte?

    Oricum jumatate din viata o dormim, bine unii o dorm chiar pe toata si habar nu au ce s-a intamplat pina la final iar altii se trezesc inainte de pensie cand ar vrea sa le faca pe toate. 

    Cat conteaza unde te ingroapa sau unde iti imprastie cenusa, ce conteaza ultima ta dorinta? De ce se spala mortii, cand unii din cei vii folosesc sapunul doar de sarbatori? 

    Dupa ce mori, nu te duci nici in rai si nici in iad, nu te judeca nimeni si nici nu primesti viata eterna, singura viata pe care o primesti e cea care vine din amintirile celor vii. Cel mult peste multi ani, probabil ca asa cum dai delete la un program din PC dar ramine totusi ceva pe hard, poate lumea o sa invete sa decripteze informatia ramasa in urma noastra si sa vezi atunci judecata de apoi si telenovele.

    Oricat de mult m-as stradui sa vorbesc de moarte in/la general nu se poate,  pentru ca moartea, iubirea si nasterea sunt ceva atat personal si intim incat nu se poate generaliza nici macar la nivel teoretic.
    Exista un obicei la amerindieni(sunt rasa aia de oameni la care europenii le-au luat paminturile, i-au macelarit ca pe vite si in final i-au pus sa traiasca in rezervatii ca animalele , asa a luat nastere o mare natiune), atunci cand un om era destul de batrin sau grav bolnav il imbracau in cele mai bune haine, isi lua adio de la familie , impartea ce avea el mai pretios si pleca sa-si gaseasca un loc unde sa moara. Poate ca murea de inima la 1 km de cortul lui, poate se arunca intr-o prapastie, poate murea de foame sau de sete, poate dadea un sut in cur unui tigru, nu e important cum mureau.
     Ce conteaza aici e felul in care isi incheiau drumul, nu pe vreun pat de spital in agonie,  nu cu peretii tatuati cu icoane balmajing rugaciuni, nu agatindu-se de un tratament naturist miraculos obtinut din plante rare, penis de Dragon si floace de Chupacabra.
     Oamenii isi alegeau partial momentul in care plecau, nu cred ca nu le era frica de moarte, de fapt banuiesc ca era un pas evolutiv spiritual foarte important, pe care il consider atat elegant cat si plin de caracter, asa cum fac unele animale, de pilda elefantii, indivizii bolnavi sau prea batrini pleaca si cauta un loc unde sa moara.

     Ce pierde lumea daca atunci cand vine vremea eu sau poate chiar tu cititorule nemuritor, plecam spre ultima calatorie, nu o sa  fie nici o diferenta intre ultima noastra zi si orice alta zi, totul o sa fie la fel minus un punct de vedere, care cateodata dezbatut serios mai e si eronat.