Iti aprinzi o tigara, te gandesti...daca ai mei ar fi fost altfel...eram departe...
Timpul a trecut nu mai suntem copii, suntem oameni, vrem sex, vrem sa simtim, sa pipaim, sa traim prin burta, vrem sa creada lumea despre noi ca suntem mai tari, mai destepti, mai frumosi, mai interesanti, mai culti decat suntem cu adevarat, traim de azi pe maine ca de poimaine rasturnam lumea cu susul in jos. Ne criticam parintii, ii acuzam ca au cea mai mare vina ca suntem asa cum suntem, ne juram solemn ca noi nu o sa fim asa, iar timpul trece, nici nu stii cand, ai riduri pe fata, ai chelit, obosesti, bei, fumezi, gesticulezi prin baruri obscure, discuti de marile schimbari personale ce nu vin niciodata si din nou juri ca de maine o sa arati de ce esti in stare.
Te speli pe ochi de dimineata si o iei de la capat a nu stiu cata oara, iar de la capat.
Dupa o vreme iti trece un gand prin mintea obosita de inactivitate si de planuri, un gand care te sperie, daca sunt ca tata? Dupa care te linistesti, nu, nu... e clar, nu sunt ca el, suntem diferiti, toti oamenii sunt difereti, poate ca sunt un pic mai delasator decat el, poate sunt un pic mai inconstient decat el, poate ca sunt un pic mai ...decat el...dar suntem diferiti si iti reiei activitatea cu zambetul pe fata.
Aprinzi o tigara, pui mina pe telefon sa suni pe ai tai sa vezi ce mai fac, dupa care te razgindesti, nu am chef sa stau de vorba cu ei acum, poate mai pe seara. Mai pe seara esti ocupat si timpul trece si iar esti ocupat si vrei sa ajungi acasa de Sarbatorile de iarna, dar vara e lunga, aprinzi o tigara si te gandesti , daca ar mai trai ai mei ...
"Motivul pentru care bunicii si nepotii se inteleg bine se datoreaza faptului ca au un dusman comun." Sam Levenson.
In urma ...
Taicu. Mitza
Biblioteca Bunicului. Doxatul Dex
In memoriam .
Toţi, când suntem adolescenţi şi avem binecunoscuta vârstă ingrată, trăim acel sentiment de revoltă împotriva regulilor de orice fel. Iar cum părinţii sunt primii oameni care ne învaţă în viaţă despre reguli, bineînţeles că ei sunt primii în faţa cărora ne revoltăm.
RăspundețiȘtergereDar după ce depăşim acea perioadă, cred, este o problemă foarte mare dacă nu găsim drumul înapoi.
Şi este cel mai mare păcat când copii nu reuşeşsc să conştientizeze că părinţii sunt singurele persoane care le doresc binele până la propriul sacrificiu.
Dar până la urmă, realizăm cumva acest lucru. Unii din noi, însă, mult prea târziu.
"Dar după ce depăşim acea perioadă, cred, este o problemă foarte mare dacă nu găsim drumul înapoi." Putini sunt cei care gasesc drumul inapoi cu adevarat, restul se incadreaza la un comportament social teatral, amestecat cu un soi de semiempatie pentru cei care sunt parinti la rindul lor.
Ștergere'...părinţii sunt singurele persoane care le doresc binele până la propriul sacrificiu.' ...si chiar dincolo:p numai ca aici gasim eterna dezbatere, daca binele pe care il vor parintii pentru copii e diferit de binele care o sa-l identifice copilul-matur fiind ca ar fi fost bine?