Daca pleci de la Despicatura(Drubeta) spre Tibiscus(Timisoara) o sa lasi in urma Portile de Fier, iar la Dierna(Orsova) urmaresti Zeul Fluviilor(Danubius) spre munte, pina sa ajungi la Cazane te afli deja pe locuri unde cuvintele se opresc in ochi si lasa imaginile sa-ti sopteasca despre vietile oamenilor de mult trecuti.
Cand sufla Cosova, peste apa, prin defileul Dunarii, mai jos de Coronini, Stanca Babacai incepe sa-si urle durerea cu suieraturi ce taie aerul pina departe.
Mai sus in amonte, Istru iti arata ca nu a trecut degeaba peste atatea civilizatii si sculpteaza dantele in stanca pe ambele parti, iar daca treci cu privirea peste dintii pietrei ce par sa muste din cer, simti ca din intunericul gurilor de pesteri te priveste necunoscutul si de pe maluri te fixeaza Istoria nescrisa.
Din apa la un moment dat strapung cele 3 turnuri de piatra de la Tri-Cule, cetate presupusa a fi construita in secolul 14-15, dar printre daramaturi au fost gasite caramizi romane cu stampila DRP Dierna, probabil refolosite.
Tabula Traiana aminteste de armata plecata pe data de 25 martie anul 101 din Roma si de romanii care au sapat drum in stanca si au construit Podul de peste Danubius, din care a mai ramas un stalp incapatanat inca marturie .
La Schela Cladovei cele 65 de morminte vechi de 7000 de ani, Homo Sapiens descoperit aici cu varsta de 8000 de ani si vestigiile arheologice datate cu o vechime de 8750 de ani, ne leaga de fratii nostri sarbi si de constructiile lor, din aceeasi perioada, cu geometrie complicata ce are la baza triunghiul echilateral, unghiuri de fix 60 de grade, casele vechi de 9000 de ani de la Lepensky Vir.
Insula Cyuranius mentionata de Herodot, cunoscuta de noi sub denumirea de Ada Kaleh, se afla in linistea adincurilor lui Danubius cu tot cu povestea ei, scufundata odata cu constructia moderna a barajului.
Bunica obisnuia sa-mi povesteasca de gradinile de trandafir, de tunelele slab luminate,de braga rece care iti potolea setea, de rahatul turcesc cu cacao si nuca prajita, de halvita, de baclavalele cu miere, de banane cu ciocolata, de smochine uscate cu drag si de bastoanele de caramel ars, de care ea isi amintea si pentru care indura frica trecerii cu barca peste Dunare.
Pe drum, aproape de Mraconia dai de Decebal, care inca urmareste trupele romane de dincolo de Istru cu ochii lui de piatra.
Peste tot si peste toate, Dunarea curge nemuritoare, cu umbrele apelor refuzand sa oglindeasca Raiul si cerul schimbator al vremurilor noastre, ea stie ca...si iarasi tace si iar isi incrunta valurile spre Delta pina in linistea Marii Negre.
Un alt articol pornografic pentru oamenii muntilor.
RăspundețiȘtergereCa paranteza ma bucur ca eu existat homo sapiens pe aici, pacat ca au disparut.
Când eram mai tinerică şi încă nu puteam să trec Dunărea la sârbi, ori de câte ori mergeam la Herculane, mă uitam cu jind din maşină pe malul celălalt părândumi-se atunci că vecinii noştri au o mândreţe de ţară. Totul era luminat, casele cu acoperişuri roşii şi uniforme, plus munţii care păreau să se impetuoşi în frumuseţea lor. În primul an când am putut să merg în Italia fără să mai omor maşina pe drumul Caransebeşului şi să fac aşa ocol mare prin Ungaria şi Austria, am reuşit să trec în sfârşit acel pod care să mă ducă pe meleagul sârbesc rămas dulce în anii mei de copilărie. Ştii care a fost surpriza? Ţara mea văzută de pe malul sârbesc este mult mai frumoasă. Şi văzând eu asta, am simţit aşa în mine o mândrie şi o plăcere anume ce mi-a ridicat părul de la rădăcină şi mi-a încălzit inima de emoţie. Nu stau acum să caut poze, că văd că ai destule, dar într-o zi când vei scrie despre Deltă poate că am să îţi arăt ceva unic.
RăspundețiȘtergereÎmi scuz anticipat toate greşelile de ortografie, fără să dau vina pe tastatură
RăspundețiȘtergere@mitzaabiciclista
RăspundețiȘtergereAi perfecta dreptate, acelasi lucru am patit si eu cand am fost la sarbi prima data, aveam cred ca 12 ani. Pe malul sarbesc nu prea iti trebuie sa stii limba, sarbii vorbesc putin romaneste. :)
@Doxatu
RăspundețiȘtergereNu discut cu Homo Fotolius . Canalie !
Totdeauna iarba din gradina vecinului pare mai frumoasa, fiindca o vezi de departe!
RăspundețiȘtergere@mitzaabiciclista
RăspundețiȘtergereSunt unele experiente care iti marcheaza viata, gen prima dragoste si alte chestii.
Eu cand m-am intors prima data in tara dupa o excursie minunata in Grecia am prins un imens convoi funerar pe un drum prafuit si colac peste pupaza toata circulatia a mai fost oprita si de un cefos care voia sa-si descarce ceva dintr-un tir in curte si ca atare l-a pus de-a curmezisul :)
@Doxatu
RăspundețiȘtergereInteleg din comentariul tau ca Grecii nu mor niciodata si nu au tiruri care sa tranziteze tara. :P
@Milogul.SRL
RăspundețiȘtergereE greu de explicat fenomenul, atmosfera era aparte, drumul de tzara, coloana interminabila de masini, oameni care mergeau in praf pana la gat in municipiul Bucuresti, "nenea" care statea in mijlocul drumului ca sa opreasca circulatia pentru a se pute tirul de-a curmezisul, etc...
O farama frumoasa de reportaj,Milogule, imbinare armonioasa de lirism, istorie si civilizatie, un strop de realism...alaturi de imagini care spun mai mult decat o mie de cuvinte.Locuitorii de acum multe mii de ani erau pelasgii din care se trageau si tracii, printre altii. Asadar, pe acolo, pe unde sunt azi sarbii, au fost altadata stramosii nostri.
RăspundețiȘtergereAi vazut ca unele sanctuare de la Lepensky vir sunt asemanatoare cu cele de la Sarmisegetuza?
RăspundețiȘtergereM-am bucurat cand am vazut articolul tau si pentru ca
RăspundețiȘtergereLepenski vir face parte din cultura Vinca , la fel cu tablitele de la Tartaria!