Veni Foras

      Nu exista nici o lege care sa guverneze totul.

                                                                                                 Giordano Bruno.

      Sub stelele nevinovate, umbra cladirii ascundea pasii de sub pelerinele negre ce parca pluteau pe holurile intunecate si cu urme de fum pe zidurile mucegaite. Marele Maestru impinse usa care scrasni din incheieturi si ramase nemiscat in cadrul ei. Inauntru, mirosul de paie se amesteca cu duhoarea de fecale si carne incinsa, pe peretele transpirat, in doua belciuge, mainile pline de sange inchegat, cu cateva degete lipsa, erau infasurate cu carpe murdare si atarnau sub greutatea unui om cu parul ciufulit si privirea zabauca.

-Fiule, bucura-te, maine suferinta ta se incheie. Inainte de focul vesnic vei invata caldura iubirii divine de la jaratecul ce arde la distanta, flacarile nu te vor atinge si pentru ca Moartea sa ajunga cat mai tarziu la tine iti vom acoperi capul si inima cu carpe reci si ude, ca sa ai timp sa-ti cunosti pacatele. Facu un semn sa fie dezlegat, se apropie de amarat, isi ceru iertare pentru suferinta pe care i-o provocase pe drumul spre mantuire, il saruta pe obraz si  il imbratisa cu o dragoste poate usor mimata.

- Cheama-l pe Dumnezeu, spera in lumina si obisnuieste-te sa te odihnesti in pace, zise iesind pe usa care se tranti in urma.

     Pacatosul ramase in intuneric, obosit, cu privirea prostita, holbandu-se cu ochiul ramas spre usa care tocmai se inchisese...se inchisese?Atunci de unde venea dunga subtire de lumina de pe jos? Sa fi invartit cheia in broasca prea devreme si usa sa fi ramas intredeschisa? Cu sfiala, baga unul din degetele bandajate in deschizatura si trase incet de ea chiar daca durerea ii fulgera bratul pina in umar...Usa se deschise fara prea mult zgomot. Cu grija, fura o privire de pe hol si se ascunse din nou in intunericul celulei.

     Avea o sansa, pe hol nu era nimeni, iar facliile de pe pereti erau destul de rare incat sa fie zone de semintuneric unde s-ar putea ascunde in caz ca venea cineva.

     Mai mult cu disperare decat cu curaj pasi incet pe hol, numara facliile cu spatele lipit de perete, erau 7. La fel ca si pacatele , pe care le invatase pe de rost, gratie Marelui Maestru, Luxuria(desfraul/pofta),Gula( imbuibarea), Avaritia, Acedia(descurajarea/apatia spirituala),Ira (furia), Invidia, Superbia (mandria).

      La prima faclie, Luxuria cum o numise gandi ca dragostea unei femei l-ar fi facut sa uite pentru moment de suferinta, Gula(imbuibarea) ii aduse aminte de mancare, de sase ani doar paine uscata cu apa si din cand in cand propriul sange de la dintii smulsi cu clestele. 

      Avaritia pentru moment il puse in dificultate, el nu mai avea nimic, asa ca pasi cu inconstienta spre a patra faclie, Acedia, cand auzi pasi pe hol. Incremenit cu spatele lipit de perete, la marginea dintre lumina si intuneric, inchise ochii.

     Timbrul vocii Marelui Maestru il aduse in pragul nebuniei, inima inceta sa bata, de respirat nici nu putea fi vorba, simti transpiratia pe tampla, cu frica pompind sacadat in piept, deschise ochii cat sa zareasca. Marele Maestru, cu fata la el, vorbea cu o alta pelerina neagra ce statea cu spatele, totul la o distanta atat de mica incat simtea mirosul de tamâie de pe hainele lor. 

      Acolo sub cea de a patra faclie, incerca sa se roage, dar cui, Dumnezeului celor care il chinuisera atat sau Dumnezeului lui? In ce Dumnezeu sa creada el care spusese ca stelele pe care le vedem sunt asemanatoare Soarelui, ca Universul e infinit si contine un numar infinit de lumi populate de fiinte inteligente si ''Dumnezeu'' se afla in toate.Vocile se departara odata cu pasii, nu-l vazusera, cum de nu-l vazusera?Oare cumva murise in timpul torturii iar spiritul lui se plimba acum, aproape de iluzorica libertate, pe holurile unde fusese intemnitat?

      La a cincea faclie, la Ira, o furie indreptata spre ignoranti si prosti puse stapinire pe inima lui, sub impulsul maniei, pasi cu hotarare spre a sasea faclie, Invidia, unde simti un curent de aer rece, isi simti inima pocnind in timpane si singele umfand venele din cap, zari usa ce dadea in gradina, era atat de aproape.

      Trecu repede de cea de a 7-a faclie, Superbia, se ghemui in intuneric linga usa si pipai sa vada daca are zavor sau incuietoare, nu avea, simti cum lesina, ii veni sa vomite, deschise usa in cautarea aerului proaspat. 

      Se clatina in gradina doi pasi si incremeni cu privirea fixa spre stelele lui infinte, se simtea ca Lazar iesit din mormint, veni foras, veni foras... cu mainile intinse murmura cu umilinta si speranta, in soapta...

           -Exista Dumnezeu...sunt liber, exista Dumnezeu....

      Simti cum o adiere il imbratiseaza, din ce in ce mai strans, cu dragoste si cu iubire, simti si mirosul de tamaie, vazu si pelerina neagra, vorbele i se transformara in suspine si horcaituri, innebunit, gafaind cu fata umflata incepura sa-i curga bale de spaima. 

      Marele Maestru, cu ochii in lacrimati , patruns de iubirea divina, strangea evlavios la piept pe nefericitul ce crezuse ca va fi liber.Si nefericitul intelese,ca mai era o faclie, ca era stinsa,ca se numea Speranta si ca in ultima zi a vietii lui, totul fusese planuit ca el sa guste si din amaraciunea asta.

      Vocea ii raspunse...

           -Exista Dumnezeu fiule si tocmai acum in pragul probabilei tale mantuiri tu vrei sa ne parasesti?

Patru sute de ani dupa executarea sa, Biserica Catolica, prin glasul papei Ioan Paul al 2lea si-a exprimat profunda durere, regretind eroarea comisa prin executarea lui Giordano Bruno.