Mă pregăteam psihic pentru un set de întrebări – vreo 200 la număr (pregătire = căutarea inutilă, în cazul meu, la momentul respectiv, a vreunei forme de motivaţie intrinsecă). Un chestionar care măsura el ceva acolo la fiinţele umane, în cadrul unui studiu experimental, aştepta cuminţel să-l parcurg. Ok. Încep.
Chestionarul era online, spaţiul destinat religiei marcat cu asterix, deci obligatoriu. Iniţial, am încercat să pun o liniuţă acolo ( ,, - “ ), dar era caracter neacceptat. Atunci m-a plesnit în moalele capului (nu ştiu ce zona a creierului se activează când descoperi, în genialitatea ta, evidentul): eu habar n-am unde mă încadrez când vine vorba de religie. Sunt atât de incredulă, încât nici atee nu sunt convinsă că sunt (mă suspectez încontinuu).
