Culturism corporatist

     (Din categoria nefinalizate sau scoase din diverse motive.)

     Stau eu asa, cu ce mi-a mai ramas din sticla de Jack, pe care Milogul a fost asa de amabil sa nu mi-o bea pe toata (glumesc, eu am baut-o), si ma gandesc ca maine ma duc la munca.

Munca pentru mine, e ca pedeapsa lui Sisif, suna simplu pe foaie, sui piatra in varf si dupa aia te ingropi in sampanie din '76 si pasarici.
     Acum sunt in perioada de motivare de dinainte de meci: "You can do it' Dex!", "This is not a job, this is a family!", "We will synergize the enterprise by leveraging our core values to the global markets while retaining our ethical supremacy over our competitors!". Adrenalina la maxim, voi depasi planul cincinal, femeile o sa sara pe mine, seful o sa imi fac un blow job cand pocnesc din degete! Faima! BANI! CELEBRITATEEE!!!

     Singura problema e ca dupa un somn bun, sau relativ bun, ca in ultima vreme somnul e un lux, te trezesti tot la realitatea aia stupida, aia adevarata, unde posterele de pe pereti sunt niste tampenii concepute de niste oligofreni.

Asta ma oftica foarte rau, ca paranteza, am inceput sa nu mai dorm gandindu-ma ca ar trebui sa muncesc la servici, ca d-aia sunt platit. A tinut o vreme chestia cu: "Sunt platit ca sa nu ma duc la concurenta!" sau "Sunt platit ca sa aiba si colegele noastre ce vedea cand vin dimineata la munca!", dar acum nu mai functioneaza. Nu mai zic ca peste asta s-a mai trantit si ceva ce unii ar numi dr... prostie.

      Acum imi amintesc in tineretea mea de om inteligent si increzator in creierul lui, la o anumite banca unde rolul meu era sa xeroxez, ceea ce nu eram in stare nici atunci, si rugam secretara, si sa refuz orice cerere de ajutor pe motiv ca suntem super ocupati! Ma rog, pe unii ai ajutam pe shestache, ca ma plictiseam, ce mama drak, sa zica merci! Oricum eram intr-o perioada nasoala rau sentimental si serile mi le petreceam intr-un anumit bar triunghiular cu Silva Bruna, melodia cu ploaia, si o shaorma dubioasa cu mult ketch-up incalzita la un cuptor cu microunde si mai dubios. Dimineata, cand ajungeam rupt de somn, si de cele mai multe ori mahmur, ma tot feream de un om la care trebuia sa ma duc sa-i bag un rahat de parola la un rahat de aplicatie. Cand mi-a mai trecut mie, si am fost pe la vreo doua petreceri corporatiste, ca astia se pricepeau (daca treceai de faza cu jocurile pe echipe de tinut oul cu paiul, la care am fost bolnav, si treceai direct la betivaneala pe gratis cu parasutele de la banca), am realizat ca omul ala era cel mai betivan din zona. Si atunci sa nu te oftici ca te-ai prefacut treaz degeaba? Una peste alta, eu, tanarul artist cu idealuri, le-am zis la revedere si m-am mutat la o firma de apartament cu un patron complet cretin, dar asta e alta poveste.

     Revenind la prezent, fast forward peste 5-6 ani, ma gasesc in situatia ingrata de om care este extrem de important pentru echipa prin simpla prezenta, ca de facut ceva, imi interzice religia. Imi place? Nu! As pleca? As pleca si probabil o sa plec! Unde? Nicaieri! Ies bani? Ies! Stau degeaba? Nu stiu, mi-ai citit cartea? 

E greu sa iei in serios niste lucruri care prin natura lor n-au o logica. Politica de birou n-are fix nici o logica, e o lupta absurda intre incompetenti, denumiti generic manageri, pentru ca aia sunt, pentru o suprematie de orice fel, de la a asigura subalternilor o hartie igienica mai moale, pana la a creste numarul de angajati in filiala ta personala, in detrimetul companiei globale. E greu sa crezi ca munca ta conteaza cand ... pula mea, chiar nu conteaza :D Ai un manager a carui pozitie e determinata de numarul de iobagi de sub el. Atat! Daca n-are performante e trimis la cursuri, sau mutat la calitate, sau la ISO management, sau etc.! Daca pleaca un iobag e futut, chit ca iobagul ala o freca degeaba. Si asa, ajungem iar la Sisif, cu mentiunea ca eu nu car piatra, eu doar scriu excelul din care rezulta ca am incercat sa car piatra dar am fost blocat de circumstante care nu tin de mine.

      In concluzie, urati-mi succes la inca 9 ore de prefacatorie pentru niste bani care nu imi trebuie, ca sa-mi mentin o viata de care mi-e super sila, langa niste oameni care fac fix acelasi lucru, pentru o companie care functioneaza pur din inertie!

     P.S. De fapt am inceput sa scriu postul asta pentru dobitocii deziluzionati care cred ca prin munca vor avansa in mediul asta. Tzeapa, eu am salariul mai mare ca voi si o sa fiu propus pe post de manager din motive de inutilitate cu trei ani inaintea voastra. GET A FUCKING LIFE! IDIOTS!

Autor necunoscut - vizitati pagina