Fara tine...

... fara mine?

Ma amuza aceasta acrobatie a gandirii umane. O voi denumi in calitate de descoperitor (nu neaparat primul descoperitor, ca nici Edison n-a fost primul si totusi a ajuns celebru): "Sindromul 'Fara mine' de simplificare a gandirii la om"! Inspirat, nu? "Catchy" cum zic americanii!

La cum vad eu situatia cuantificarea realizarilor cuiva este deosebit de dificila si implica multa munca, lucru de care specia umana se fereste ca dracu' de tamaie, cu real succes as putea adauga. Pus in situatia de a raspunde la intrebarea: "Ce am facut eu pentru companie/relatie/tara/familie?" personajul principal de afla in situatia de a alege doua variante: aia grea de a pune pe foaie maretele realizari, si de a ajunge, probabil, la realizarea ca are o contributie minora la rezolvarea problemelor si aia usoara de a zi: "Ha,ha! Pai fara mine astia mureau de foame!"

Daca as avea cate 10 bani in buzunar pentru fiecare ocazie in care am auzit: "Nu ma dau astia pe mine afara, ca nu se descurca fara mine!" sau "Fara mine nu se alegea nimic de capul tau!" mi-ar pica probabil pantalonii de pe mine! Fa las ca exercitiu de gandire sa numarati de cate ori ati spus fiecare o chestie de genul asta, si, pentru nota zece, sa enumerati cateva chestii la rezolvarea carora ati avut o contributie cu adevarat majora.

Intradevar cred ca a ajunge sa recunosti cu adevarat ca poate contributia ta nu e ceva extraordinar si ca la o adica altii sunt mai importanti decat tine, ca sa nu mai zic ca oricand exista altul care te poate inlocuii cu succes, este un pas destul de major pentru oricare dintre noi. Poate nici nu e cel mai indicat pas, poate ca un pic de pacaleala de sine este utila pentru a pastra o fragila sanatate mintala. Evident, pe post de carpeala, pentru ca o sanatate mintala ar trebui sa rezulte natural din realitate nu din carpirea nesigurantei si frustrarilor cu minciuni ieftine. Totusi e destul de inspaimantator sa te gandesti, de exemplu, ca femeia pe care o iubesti te poate inlocui in 2 timpi si trei miscari cu un model mai bun, sau ca, de fapt, eforturile pe care le faci tu fata de ea sunt oarecum inutile pentru ca altul mai bun le-ar face fara sa se oboseasca, plus multe altele. Ca parte pozitiva la acest exemplu probabil nici ea nu e tocmai crema de pe tort si cel mai sigur nici n-o vrea nimeni altcineva, dar asta e alt exercitiu.

Morala povestii: "Realitatea ne uraste!"

Gata, inchei aici acrobatiile mele pseudo inteligente cu speranta ca cineva, care chiar se pricepe la chestiile astea, o sa se ofere sa scrie el pe blog ca sa nu mai fiu eu nevoit sa scriu aberatii.