10 porunci ale religiei- 1.Masochismul

1.Masochismul

Vrei să iţi faci un cult de succes şi toţi credincioşii să te urmeze fără multe comentarii?
Iată câteva puncte de reper pe care orice religie care se respectă trebuie să le urmeze.
- Adepţii tăi sunt nişte viermi. Dacă nu au stricat dezechilibrul naturii, atunci mai mult ca sigur că sunt pe lista neagra a unei (sau mai multor) zeităţi cu capsa pusă.
- Puncte în plus dacă se pune accentul pe devalorizarea persoanei prin promovarea simplităţii în locul sofisticării, a sărăciei în locul progresului, a credinţei în locul gândirii.

- Se vor selecta instincte şi reacţii naturale ale credinciosului (sexul, spiritul competitiv sunt doar câteva) şi se vor prezenta drept ofense aduse zeilor sau cosmosului pentru care cineva trebuie să raspundă: de regulă credinciosul sau, mai rar, un trimis al Domnului se sacrifică mărind sentimentul de vinovăţie.

- Credinciosul nu trebuie să uite: divinitatea e benevolentă şi atotputernică şi fiecare clipă din existenţa lui e un scuipat aruncat pe obrazul acestui Big Brother infinit de bun.

- Orice fapta contrara dogmelor religiei capătă dimensiune cosmică; va fi prezentată ca un păcat – o crima impotriva benevolenţei părinteşti a Universului.

- Singurul mod prin care credinciosul scapă de pacat e printr-un act divin de graţiere, însă sentinţa se va da abia după moarte şi numai dacă credinciosul va fi găsit pregătit să primească iertarea. Până atunci, el e condiţionat să ramână mereu vigilent: auto-flagelarea sentimentală prin vină trebuie însoţită de respectarea diverselor ritualuri ce au menirea să-i aducă mereu aminte de starea josnică în care se află.

- Credinciosul trebuie mereu să creada că lumea conspiră împotriva planului iertării sale şi a celorlalţi din Adevărata religie. Astfel, va fi prea preocupat ca să işi mai pună intrebari existenţiale. Lovitura de graţie se dă dacă trebuie să se fereasca de rau şi din interior, din propria persoană.

- El nici nu trebuie să săvârşească vreun păcat ca să se simtă vinovat. Se poate simţi vinovat fără absolut niciun motiv; păcatul e uşor de personalizat şi de prezentat ca o parte a naturii omeneşti povestind o istorie fantastică despre decăderea ipotetică a omului din graţia divină.

Puncte în plus dacă povestea conţine animale vorbitoare sau lorzi galactici.

- Ce e mai masochist şi mai sadic în acelaşi timp decât un om adult care crede cu adevărat că s-a născut vinovat de o vină pe care n-o poate controla? Aşa rezolvi şi problema răului: cum poate un dumnezeu bun să permită să se întâmple ceva rău unor bebeluşi nevinovaţi? Simplu! Bebeluşii nu sunt nevinovaţi; bebeluşii sunt păcatoşi.. şi astfel, prin moartea bebeluşilor dumnezeu evită raul. Simplu, nu?

- Zeul, în bunătatea sa infinită nu vrea să îl pedepsească pe credincios ci vrea să îl protejeze de el însuşi. Omul şi-a adus pedeapsa asupra sa şi intreaga lui viaţă e o perioada de probă în care trebuie să arate că e pregătit să primească iertarea de la tătucul său sever dar iubitor.

marianbotez.wordpress.com/ ( un alt blog care a disparut in ultima perioada)