4.Inocenţa perpetuă

- Credincioşii trebuie să fie mentinuti intr-o stare de inocenţă.
- În faţa înţelepciunii transmise de religia ta ei sunt simpli copii. Religia ta nu e o şcoală de la care se absolveşte, cel putin nu în timpul vieţii şi astfel, ei mereu vor fi cu un pas în urma ta.
- Puncte în plus dacă autorităţile religioase sunt prezentate ca figuri patriarhale (părinte, elder, cap, pastoretc).
- Copii din punct de vedere intelectual şi moral, credincioşii trebuie să creada că lumea se împarte în alb şi negru; totul e ori bun, ori rau. Valorile pozitive, desigur, sunt de partea lor atata timp cât urmeaza religia cea Adevărata.

- Ca o consecinţă a împărţirii lumii în alb şi negru, mintea infantilă poate fi uşor dresată cu impulsuri simple. Cele doua metode de dresaj sunt: 1) răsplată pentru bine şi 2) pedeapsă pentru rau. Combinaţia ideală se face prin prezentarea unei judecati “de apoi” ce are ca rezultat desemnarea destinaţiei finale: fericire eternă sau tortură fără sfârşit.

- Aici se poate pune la lucru mecanismul biologic care asigură integrarea socială: conştiinţa. Când omul face un lucru contrar regulilor stabilite şi deci e vinovat de ceva, el chiar simte o tulburare interioară. Reacţiile chimice ce se petrec în creier sunt similare celor ce se declanşează în timpul durerii fizice.

- Dresează credinciosul să se simta vinovat când savarseste un pacat şi spune-i că conştiinţa este vocea divinităţii care îl mustra şi “te-ai scos”.

- Soluţia pentru ameliorarea durerii trebuie să fie uşor accesibilă astfel încât credinciosul să simtă că există o rază de speranta. Rugăciunea de ajutor – o forma rostită sau gândita de incantaţie e cea mai la indemână metodă.

- Când credinciosul are o problemă, ar fi contraproductiv doar să faca chestii concrete şi să o rezolve – ar insemna că se descurcă şi singur şi nu are nevoie de ajutor părintesc. Mai bine să se roage: dacă problema se rezolvă, atunci rugăciunea a avut succes; dacă problema nu se rezolvă, atunci nu s-a rugat îndeajuns, sau zeul nu l-a gasit demn de ajutor.

Oricare ar fi rezultatul, credinciosul se va ruga şi data viitoare. Ca un copil, va simti mereu nevoia unui sprijin moral şi se va teme de libertate şi responsabilitati.

- Se va descuraja spiritul întrebător şi formarea unei imagini de ansamblu asupra lumii. Capacitatea de a cuprinde faptele cu gândul – semnul maturităţii şi prerogativa parintelui îl va putea face pe credincios să se îndoiască.

- Modelele la care trebuie să aspire aceşti copii sunt trimişii domnului, idealizati în aşa fel incat uneori au puteri magice, supranaturale şi întotdeauna au îndeplinit poruncile divinitatii mai bine decât ar putea credinciosul de rând s-o faca vreodata. Sfinţii sunt super-eroii credincioşilor.

• Marian Sorin Botez