We don't need no f-ing Christmas (Articol de stricat spiritul sarbatorilor)

Pentru cei care prefera spiritul traditional al sarbatorilor, Colorbliss a scris un articol minunat de sezon.

Vin sarbatorile de iarna, oficial un sezon al bucuriei si distractiei, al statului la gura sobei cu nepotii in poala si o cana de vin fiert in mana, al intrunirilor cu familia si cu prietenii apropiati, ce mai, raiul pe pamant.

Semioficial e sezonul in care lumea isi aduna zdrentele de prin casa si se duce cu lacrimi in ochi sa faca un copil sarman fericit. Iar apoi in jurul mesei intinse in sufragerie toata familia se bucura de sarmale si friptura si salata de beof cu inima impacata ca au facut ceva bun si un copil amarat sau grav bolnav va manca astazi, pentru prima data in viata lui, supa la plic. Pentru aceste categorii defavorizate Craciunul este poate cea mai importanta sarbatoare a anului, de Craciun toata lumea, se presupune, ca de bine de rau poate pune ceva pe masa, ca la unii e oala de sarmale si la altii prima friptura din acest an emisiunile TV nu se inghesuie sa prezinte.

Avand o constitutie mai fatalista si o empatie exagerata eu evit cu inversunare orice tentativa de intr-ajutorare a semenilor mei loviti de soarta. Fiind bombardat de orfani, batrani, copii bolnavi si oameni ai strazii ma vad nevoit sa ma gandesc cu durere in suflet la existenta ingrata pe care acesti sarmani o duc zi de zi, an de an, minus "anotimpul cadourilor". Mi se pare umilitor ca o data pe an sa te duci la acesti oameni si sa le arati ca esti mai bogat ca ei, ca esti sanatos, ca soarta a fost mai milostiva cu tine. Banuiesc ca nu toti sarmanii sunt retardati, banuiesc ca multi realizeaza ca situatia in care sunt se datoreaza si semenilor lor, banuiesc ca vor mai mult de la viata decat o masa de Craciun. Poate ca sunt si ei oameni ca si mine, poate ca amintirea zilelor de foame este inca vie cand apar eu cu o portocala si o ciocolata in mana si un zambet timp pe fata. Poate ca si ei sunt invidiosi, poate chiar si ei au mandria lor, si poate, daca ar putea, ar prefera sa imi dea un par in cap pe un gang intunecos si sa plece cu portofelul, in lipsa altor optiuni.

Poate doar eu ma gandesc la chestiile astea. Mi-am dat seama de mult ca sunt prea sensibil ca sa pot sta in jurul unor oameni cu probleme si sa ai ajut cu ce pot, poate de aceea am un respect deosebit pentru oamenii care se baga in asta. Dar cum iti linistesti constiinta? Cum poti trai cu tine ca om cand stii ca nu iti ajuti semenii pentru ca nu vrei? Metode sunt multe, poti zice: "Da-i in masa, nu le-a placut munca dar au stiut sa toarne la copii, si acum vor sa le dau eu, care muncesc de dimineata pana seara din putinul care l-am strans. Isi merita soarta!". Sau poti sa ai ignori cu succes tot anul si sa dai cate 1 leu la cei suficient de nesimtiti sa te abordeze prin tramvaie si intersectii, nespalati si diformi, si sa zici: "Eu intotdeauna dau la cersetori, mi-e mila de ei, sarmanii oameni." Sau poti sa alegi o varianta mai absurda, aia pe care am ales-o eu, sa accepti ca esti ceea ce esti si ca nu esti facut sa ajuti acesti oameni, sa realizezi ca totusi iti pasa si ca vrei ca ei sa o duca mai bine,   cei care nu pot munci sa aiba un adapost asupra capului si o mancare calda iar cei care pot sa aiba sansa de a primi o educatie gratuita, sa aiba un adapost si o pereche de haine, si o ocazie de a-si gasi o slujba, adica un bilet catre o viata normala. Sustin din inima toate aceste programe socialiste, dar din pacate cred ca sunt singurul, asa ca evident nu fac nimic, si dorm foarte bine noaptea.

Bleah, pe cine pacalesc, suntem toti niste canalii egoiste care strangem cu ambele brate nimicurile care ne fac sa ne simtim superiori, aruncam haine si mancare si apa, pentru ca nu ne pasa. Fiecare pentru el.

Cu speranta ca am reusit sa va oripilez cu depresia mea de sezon, va urez, sanatate si multi multi bani, ca eu nu va dau nimic daca va bate soarta.