Eu sunt Mefisto, adica Dracu`

Nu prea știu ce as putea să scriu despre Toma Caragiu în afara de faptul ca îmi este aproape imposibil sa nu zambesc macar, de multe ori doar cand îl văd. In spatele lui Toma Caragiu , era Toma Caragiu - poetul, pentru mine a fost o surpriza.

"- Vrei să ascultăm muzică? Versuri? mi-a zis, îşi amintea Va­lentin Silvestru.
 - Ce fel de versuri?, am întrebat, presupunând că ar fi vorba de un disc al vreunui poet. 
 - Versuri... Apoi dumneata mă primeşti în casă, ai o clipă de odihnă şi eu să te pun să spui versuri? Ale mele.
      Am privit surprins caietul. 

 -Credeam că ştiu despre dumneata... 
 - Aici sunt lucruri despre care nu ştie nimeni. Fiindcă nu vreau eu. E sufletul meu pe tavă.
     Citea încet, tărăgănat, silindu-se vizibil să nu joace; voia să văd şi să aud poetul, nu actorul. Glasul era me­lan­colic, ochii înceţoşaţi, surâsul stins. Am vorbit apoi până seara târziu despre poezie. La îndemnul meu să publice câteva, a zâmbit stingherit, spunând că nu e încă vremea. 
 - De-ai şti câte-am scris..."



" ...Strada e udă de primă­va­ră şi mă plimb prin­tre trecători cu spumă de bere în gând, îmi creşte sângele de do­ruri şi n-am cui da un telefon să-i spun că-s vesel de sus şi până jos, că-n clipa asta mi se pare că, oricât ar curge Dunărea, el n-a mu­rit de tot, că el încă ne trebuie şi că fără el ne-ar fi urât, chiar dacă iarba creşte peste amintiri" Mircea Diaconu.