Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

luni, 28 martie 2011

De ce dai, mă?

    Cel mai mult mă enervează cel căruia îi place să dea cu rahat în ceilalţi. Nu am înţeles niciodată această patimă. Există indivizi care au asta ca scop în viaţă. Ies în stradă şi caută plini de demenţă primul rahat care le iese în cale. Apoi se apleacă cu viteză după el, probabil din de spaima de a nu apărea altul să îl ia înaintea lui. Îl frământă în mâini plăcându-i cum compoziţia aia defecată de cine ştie ce stomac supraplin îi intră în striaţiile pielii şi pe sub unghiile netăiate ocupând precum apa fieşce colţişor sau locşor ascuns. Apoi începe să îi dea forme de pietre cu colţuri şi aşteaptă după trecători.
  Primul care îi iese în cale e deja prima ţintă. Motivul? Faptul de a fi trecut pe acolo.
 De ce fac asta astfel de indivizi? Într-un timp am încercat să-mi bat capul însă nefiind logic ceea ce fac ei nici mintea mea nu a găsit răspunsul, apoi exista riscul să mă revolt şi să procedez în aceeaşi manieră, dar educaţia de acasă de la părinţi şi bunici m-a oprit la timp. Pe urmă mi-am adus aminte că e mai bine să observi cursul evenimentelor înainte de a acţiona.
  Ştiţi ce se întâmplă cu asemenea indivizi? Rămân impregnaţi cu un miros de putred. Fiindcă joaca de-a plastilina cu rahatul prin mâini a făcut să-i intre mirosul în piele definitiv, iar toţi ceilalţi care trec pe lângă el îşi duc mâna la nas şi grăbesc pasul lăsându-l nedumerit în mijlocul străzii şi incapabil de a pricepe de ce naiba nu îl bagă nimeni în seamă când el a făcut totul spre a fi interesant.
   Poate că până la urmă cel mai indicat ar fi să putem obliga astfel de fiinţe să stea câte o oră pe zi într-o piaţă plină de porumbei!

14 comentarii:

  1. Zefira, draga mea, cine te-a suparat?
    Oamenii rahatului procedeza astfel pentru ca nu se pot ridica la nivelul celui pe care il improasca!
    Te asigur ca oricat rahat ar arunca un prost, mirosul si materia fetida nu vor fi compatibile cu tinta! Cine e de onoare va emana tot mirosul onoarei, cine e indragostit va emana mirosul iubirii, cine e competent va emana mirosul competentei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am sa va spun ca porumbeii aleg unde sa-si lase gainatul! E materialul lor de constructie, un soi de ciment natural pentru cuiburi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Haieti sa va inveselesc!
    Intra La Fee cu calescutza-n giratoriu
    Si-n fata ei se arunca un boschetar.
    II dete bani si isi continua drumul,
    Dar, mai apoi, vazu din nou un om sarman.
    La Fee, induiosata, scoase sacul si ii dadu un banisor! De zece ori goli frumoasa sacul.

    Morala: Cu-un zambet sic in coltul gurii,
    El se pleca usor la geamul ei:
    - O, zano, ce frumos ti-i lantisorul!
    Da-mi-l ca sa te scot din giratoriu!

    RăspundețiȘtergere
  4. E adaptare dupa un banc! Eu stiu sa ies din giratoriu singura!:D

    RăspundețiȘtergere
  5. Mnoah! Scuze de întârziere, fusei cu treburi. Da' am aşa momente de revoltă spirituală cu accente de maidan :D
    Sper că nu supărai pe nimenea!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu... totul decurge conform planului, ba chiar putem raporta recolta umflata de viitura. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. in aceasi ordine de idei...Dox..doarme pictat de porumbei...ca vad ca a plecat sa bea...si ori nu a terminat inca...ori ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Io cre'că Dox doarme cu capul pe Dex :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Ba Dox nu doarme, nici Dex, Pruteanu doarme dar Dex inca mai e valabil, si una peste alta am fost foarte ocupat, si tot am reusit sa scriu un post! Na!

    RăspundețiȘtergere
  10. @zefira
    Ai petrecut prea mult timp cu "doamna profesoara" (wink, wink). Aici ai voie sa scoti limba, poti sa scoti orice de fapt. Daca stau sa ma gandesc cam asa scriem noi toate articolele cu ceva scos la vedere, pentru inspiratie.

    RăspundețiȘtergere
  11. Huh! Dexule, ce mă speriaşi! Credeam că tre'să scriu o poezie să te readuc la viaţă (wink, wink).
    P.S. De ce eşti răutăcios? Io-n afar' de limbă nu mai am ce să scot :P

    RăspundețiȘtergere
  12. Bine punctat. Comportamentul lor nu e logic, dar are adanci reflexii ale frustrarii. Cred ca asta e motivul pentru care oamenii rahatului (hahahah!!) fac ce fac. Frustrarea! Cineva i-a privat pe ei de ceva placeri ale vietii, iar dansii se razbuna pe trecatori.

    RăspundețiȘtergere

Nu interzic nici un comentariu, din cand in cand o sa va pun piedica.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !