Prietenul meu Adi, colaborationistul

Specific clar, din capul locului, că orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare. Ce expun mai jos este o situație pur ipotetică fără nici un fel de legătură cu persoane sau situații reale.

Se ia un regim totalitar, fie el România comunistă, Germania nazistă sau Rusia bolșevică. Ne putem imagina că prin forță regimul totalitar de care vorbim deține controlul asupra populației. Ne mai imaginăm ca o parte din populație se resemnează și se supune, o altă parte încearcă să lupte împotriva regimului (fără succes), și o alta , din diverse motive acceptă să colaboreze cu regimul. Normal, regimul nu își poate implementa agenda fără aportul unui grup care să se ocupe cu implementarea lui.

Pe cei care se ocupă cu implementarea îi putem împarți în:

- direct interesați: cei care de facto dețin puterea

- ideologi/idealiști: cei care cred cu maximă tărie în ideologia noului regim

- victime: cei care sunt forțați, literar vorbind, cu pistolul la tâmplă, să participe activ

- colaboraționiști: cei care își oferă în principiu voluntar concursul.

Ultima categorie, colaboraționiștii, o fac din diverse motive: materială (câștig de bani), privilegii sociale (devine "cineva cu greutate" în noua societate), snobism, răutate, invidie, prostie, satisfacerea propriilor frustrări, etc.

Cum colaboraționiștii nu sunt ideologi, pentru echilibrul lor psihic, trebuie să își "fabrice" o explicație a compromisului pe care îl fac.

Prietenul meu de care vorbeam, și-a "fabricat" și el una. După ce a fabricat-o a început să o vândă. S-au găsit și destui cumpărători.

Prietenul meu Adi a vândut rahat (turcesc) și ca să îl cumpere lumea l-a învelit cu naționalism ieftin la suprapreț, tone de poezii, cântecele și [un fel de] concerte.

Adi, bunul meu prieten, a continuat să vândă și după ce piața s-a schimbat, a tot ținut-o așa până mai ieri, când a tras oblonul.

Chiar dacă eram prieteni și mie îmi vindea redus, eu nu am cumpărat.

Voi ați cumpărat?