Dumnezeu, într-o-ncercare,
Construind la Rai o poartă,
Vru să fie lumea mare
Şi lui Adam dădu consoartă.
“Iată fiule, îi zise,
Dintr-o coastă ţi-am creat,
Nălucire ca din vise
Singur, eu nu te-am lăsat.”
“Vezi Adame că-i firavă,
Plăsmuită mai silfidă,
E femeie şi-i suavă,
EU ţi-o dau s-o ai în grijă.”
Dumnezeu stătu-n grădină,
Pe Adam să mi-L înveţe,
De femeie cum să ţină
Şi doar ea sa îl răsfeţe.
