To leave... or not to leave ?

   Îmi amintesc cu nostalgie de vremurile în care îmi plǎcea ţara noastrǎ. Îmi plǎcea chiar foarte mult. Adicǎ… peisaje frumoase avem din plin, locuri ce amintesc de istorie la tot pasul, obiceiuri şi tradiţii simpatice, sǎrbǎtori diverse (aveam un Crǎciun frumos în urmǎ cu ceva ani, chiar plutea în aer spiritul sǎrbǎtorilor de iarnǎ). Îmi plǎceau chiar şi oamenii.

   Nu ştiu când exact mi s-a acrit de România. Cred cǎ totul a început cu valul pitzi&cocalar.ro,  a continuat cu instalarea superficialitǎţilor de tot felul (vezi soluţia lu’ Doxatu pentru ţǎrişoarǎ) şi a culminat cu celebra crizǎ.

   Nu doar cǎ nu îmi prevǎd vreun viitor aici, dar parcǎ nici nu mai vreau unul. Mereu am fost de pǎrere cǎ un învingǎtor este învingǎtor oriunde, oricând. Nu prea mai sunt convinsǎ.

   Aici poţi sǎ fii un geniu, sǎ ai IQ 140 – nu ai nici o valoare. Doar pe parcursul unei sǎptǎmâni am auzit de trei ori opinia conform cǎreia cei cu IQ ridicat sunt, de fapt, nebuni. Şi mi s-a acrit. Chiar asta e mentalitatea? Avem copii inteligenţi şi îi creştem într-o societate care condamnǎ inteligenţa, doar pentru a-i transforma în varianta cool şi imbecilǎ. 

   Sǎptǎmâna trecutǎ mi s-a oferit opţiunea de a-mi continua studiile în USA. Sau de a reîncepe acolo. Nu conteazǎ. Am fost surprinsǎ de faptul cǎ nu am refuzat ideea instant, aşa cum fǎceam pânǎ acum. Chiar am început sǎ pun în balanţǎ unele aspecte.

Mǎ leagǎ enorm de multe lucruri de oraşul meu, de oamenii de aici – de unii doar. Dar sincer, ce opţiuni am ?  Termin facultatea… şi ?! Indiferent de performanţa mea în aria în care mǎ specializez, ţara noastrǎ funcţioneazǎ pe alte ,,principii’’. Mitǎ, pile, furt, şmecherii. Nici mǎcar nu dau vina pe guvern (actual sau trecut), pe preşedinte (actual sau trecuţi) sau pe parlamentari. Ei ne reprezintǎ. Aşa suntem. Dacǎ din 300 şi ceva de parlamentari sau câţi sunt, nici mǎcar jumǎtate + 1 nu se luptǎ pentru binele ţǎrii, e grav. Şi în alte ţǎri se furǎ, dar se realizeazǎ oarecum un echilibru între asta şi organizarea eficientǎ a statului.

Mentalitatea românului rǎmâne, însǎ, neschimbatǎ. Şi m-am sǎturat... 

Solutia pentru Roumania

Daramam tot o luam de la zero.

Construim stadion, biserica, stadion, biserica, mol, s.a.m.d. Toti barbatii o sa fie fotbalisti sau badigarzi de fotbalisti. Femeile pitzipoance toate. O sa avem 1001 echipe de fotbal in fiecare cartier. O sa avem toti bemveuri si celulare smechere cu zvarovsky, cruci mari de aur de 100 de grame cu diamante, o sa mergem dimineata la biserica, dupa aia la meci sa facem banu si seara la mol, sau la discoteca, sa babardim ceva. Femeile o sa stea la coafor 8 ore pe zi, ca nu o sa mai aiba nevoie sa munceasca, o sa avem noi fotbalistii bani cacalau. Numai euroi si dolari. Seara ne intalnim la mol sau la disco si ne mirosim la subrat parfumurile de firma, ne tragem de hainele Versace si Guci, ne calcam pe pantofii de dizainar, ne injuram si punem badigarzii sa se bata ca sa fim smecheri.