Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Măriuca

   Ştefăniţă  era cum era mai rău între fraţi, că era de mijloc. Trebuia să asculte de cei mari şi să aibă grijă de cei mici. Nici că se putea nepotriveală mai mare pentru felul lui de-a fi, un pic nichiperce, năstruşnic şi cu dorul drumului  mai mult decât al pripăşirii.
  Nepoţi de preot, toţi cei 5 copii creşteau printre multe dintre învăţăturile creştine citite de capul familiei în zilele de duminică ploioase sau prea geroase când, locuind mult prea în marginea satului, nu se puteau deplasa  prin noroaie, omeţi sau zloată, până la biserica din capul dealului, nu atât din cauza drumului cât mai ales din cauza mamei copiilor slabă de plămâni şi cam plăpândă la trup. Toată lumea se minuna cum putuse o femeie atât de micuţă să-i aducă pe lume bărbatului ei aşa copii‚ ’nalţi şi robuşti. 
   Oameni sărmani, dar curaţi la suflet şi la port, cu ruşine faţă de feţele mai pricopsite ale satului sau cele  şcolite în oraşe de care nici măcar nu auziseră. Îşi vedeau de ale lor şi nu întreceau măsura ogrăzii sau a livezii şi grădinii de pe urma căreia îşi trăiau zilele.
  Când satul a fost lovit de molimă, părinţii s-au prăpădit, mai întâi s-a stins femeia răpusă de boală, iar la scurt timp bărbatul de inimă rea.  Nenea, fratele cel mare se îngrijea cu una din surori, a mai răsărită, de livadă şi grădină, iar Stefăniţă avea grijă  de casă şi de cele câteva animale rămase prin grajduri şi coteţe, apoi avea în grijă şi surorile cele mici, mai cu seamă pe Măriuca pe care o iubea nespus.
  Când a venit războiul cel mare, băiatul avea deja tuleiele date şi pe el l-au luat la oaste, fratele cel mare fiind acum capul familiei a fost scutit având în grijă gospodăria şi surorile orfane.
  La plecare i-au strecurat în desagă nişte ciorapi lungi de lână, o pâine coaptă în ţest şi o bucată de brânză, asta era tot ce aveau.
   I-a luat pe fiecare în braţe şi i-a strâns  tare ca să nu se vadă că-i picură lacrămile din ochi şi să nu-şi râdă Nenea de el că nu-i bărbat. Doar sora cea mai mică, Măriuca, s-a apropiat de Ştefăniţă şi cu ochii uzi i-a strecurat în sân la veston năfrămuţa ei pentru zilele de primeneală.
  -Ştefăniţă să te întorci acasă, auzişi frăţioare? Să nu mă laşi singurică aici. Nenea s-o însura mai târziu, la fel şi dadele şi io? Io cui rămâi?
  Ar fi făcut-o înapoi mică micuţă, ca pe vremea când era copil de ţâţă şi plângea în copaie, s-o vâre apoi la el în sân sub solovârfiţă s-o încălzească, numa’ să nu-i mai vadă lăcrămile bulgări rostogoliţi.
   Tot drumul până la regiment nu şi-a putut scoate din minte imaginea Măriucăi cu picioarele goale scărmânând cu deştele prin colbul de la poartă. Apoi cât a fost  de cătănie numa’ noaptea când cădea frânt pe patul de campanie  mai putea gândi la ea.
   Îi era dor de Nenea, de surori, de casă, până şi de animalele din ogradă, dar găsise alinare într-un câine lup ce se aciuise în regiment. Era o căţeluşă pui şi i-o lăsase în grijă comandantul de pluton milindu-se de vârsta fragedă a lui Ştefăniţă. A numit-o Măriuca. Au râs de el toţi din pluton când au auzit ce nume i-a pus, dar lui nu i-a păsat. Îi era dragă lupoaica, îl urma peste tot, se târa cu el în tranşee, stătea liniştită în spatele lui când dădea onoru’, aştepta cuminte la cantină odată cu el raţia de hrană şi îl pricepea pe Ştefăniţă după căutătura ochilor. Noaptea i se strecura sub patul de campanie cu botul lungit pe podeaua de lemn şi cu o labă peste ochi că până la urmă toţi soldaţii din cazarmă au acceptat-o pe Măriuca la fel ca pe unul de-al lor.
   Apoi, când  a venit ordin să plece toţi spre Basarabia, au hotărât toţi că ţin lupoaica în pluton cu ei şi nici comandantul nu s-a împotrivit, iar de Ştefăniţă au zis că s-a făcut fârtat cu Măriuca.
  Iarna lui  42 i-a prins în Stepa Calmucă,  Ştefăniţă avea deja barba aspră şi Măriuca era o lupoaică cu botul ascuţit hoţeşte şi cu labele groase ce sprijineau un trup tânăr de animal antrenat în tranşee printre obuze şi gloanţe şuierate. Nu mai aveau ce să mai facă, unde era Ştefăniţă acolo era şi Măriuca.
   Au început retragerea trupelor spre casă şi regimentul lor a fost nevoit să meargă noaptea şi să se ascundă ziua. Îl ţinea în viaţă promisiunea făcută surorii mai mici că se va întoarce acasă, dar despre care nu mai ştia nimic de când plecase, aşa cum nu mai ştia nimic nici de fratele cel mare sau celelalte două fete.  
   Nu ştia ce e mai rău, să moară pe drumul fără de sfârşit sau să ajungă prizonier în gulagul sovietic despre care auzise numai grozăvenii. Nu înţelegea de ce erau ruşii atât de barbari, nu erau tot creştini ca  şi ei? 
  Mai vedea prin unele sate sărace şi pustii cum oamenii dormeau în case din pământ şi paie direct pe cuptor cu animalele, nu aveau paturi, nu ştiau ce-s alea.
    Că din cauza războiului existau  victime  pe front era una, dar batjocura şi mutilarea voită nu le înţelegea.  Ori de câte ori în drumul lor de întoarcere descopereau cadavre mutilate şi schingiuite lăsate de izbelişte în pustiuri, lui Ştefăniţă parcă i se mai albeau câteva fire de păr în cap. Cele mai multe cadavre erau despuiate de haine, iar ei se considerau norocoşi dacă găseau câte unul cu uniformă sau măcar izmene,  unii dintre soldaţi le trăgeau de pe trupurile înţepenite căci în vitregia timpurilor  din acele locuri nu era loc decât pentru fărâma de bine propriu. Într-o zi, unul din bărbaţii din plutonul lor a găsit în picioarele unui soldat omorât de ruşi nişte bocanci cu talpă de lemn. I-a dat lui Ştefăniţă căci tălpile bocancilor lui erau demult desprinse şi se ţineau legate de pielea ghetei doar cu nişte sfoară şi ceva sârmă înfăşurată în jurul labelor.  În astfel de momente, un asemenea chilipir era o adevărată blagoslovenie.
  La un moment dat parcă pierduseră şirul zilelor, nu se mai ştia de câtă vreme mergeau parcă în neştire.  Lui Ştefăniţă vântul îi uscase de mult buzele şi acum începuse să-i brăzdeze faţa asprită de frig.  Avea momente când credea că e născut numai ca să meargă aşa, încontinuu şi la nesfârşit.  
  Ordinul era cât se poate de clar: Mergi sau mori! Dacă te puteai deplasa singur bine, dacă nu, erai lăsat în urmă fiindcă nimic nu trebuia să îngreuneze retragerea şi aşa destul de anevoioasă.  În unele nopţi  soldaţii doar mărşăluiau, nu se mai opreau să mai mănânce că de multe ori nici nu aveau ce, poate doar nisipul.  Abia aşteptau să se facă ziuă ca să poată dormi şi să uite de foame.
  În ziua aceea, de când apăruseră primele raze mai călduţe, Ştefăniţă a simţit că îl răpune somnul şi că genunchii sunt moi şi dacă nu o să se oprească în scurt timp, picioarele or să i se reteze de la jumate. Au reuşit să găsească loc de campare şi şi-au întins foile de cort înghesuindu-se unii în alţii să le fie cald. 
  Când ultimul planton a dat trezirea, pe Ştefăniţă n-a fost chip să-l urnească. Era îngheţat şi probabil leşinat de oboseală şi foame. Degeaba i-au strigat în ureche, l-au zgâlţâit, l-au lovit peste faţă. Nimic nu îl urnea. Au plecat şi l-au lăsat acolo pe foaia de cort aşa cum adormise de cu ziuă, strâns ghem. Doar Măriuca nu s-a urnit de lângă el.
  După un timp câinele, dacă a văzut că ceilalţi se îndepărtează doar stăpânul lui nu, a început să tragă cu dinţii de un capăt al foii de cort. Nu era Măriuca prea puternică acum că  era destul de înfometată, dar nici stăpânul ei nu era mai breaz în greutate. Trăgea de foaia de cort o bucată de drum, apoi după ce îi revenea sufletul începea să-i latre iar în ureche lui Ştefăniţă, când îi obosea gâtul, se apuca iar de tras cortul cu stăpân cu tot. Nu se ştie după cât timp, de atâta hurducănit, băiatul a început să audă un schelălăit mai mult a jelanie. A reuşit să deschidă ochii într-un târziu, dar Măriuca abia scâncea săraca. Obosise şi de tras şi de lătrat, era cu limba albă şi mai mult de jumate îi atârna într-o parte a gurii deschise şi uscate, dar ochii îi erau veseli. Stăpânul ei era acum în picioare.
  Plutonul se vedea hăt departe şi Stefăniţă îşi dădu seama că sunt ai lui după singura luminiţă ce se mişca în anume fel, dar pe care o ştia de atâta timp şi deşi o urâse atâtea nopţi de mărşăluit, acum era prima dată când se bucura să o vadă.  Gândul că trebuia să-şi ajungă camarazii aflaţi atât de departe, dar vizibili, i-a alungat orice urmă de oboseală şi foame.
   După ce au ajuns înapoi în ţară, în Iaşi pe Ştefăniţă au hotărât să-l lase la vatră că avea degerături mari la picioare şi câteva degete au trebuit amputate.  Cât a zăcut în spital, câinele nu s-a mişcat din curtea clădirii plină de paturi albe,  dar chiar si bolnavii şi medicii auziseră de isprava lupoaicei, aşa că toţi se îngrijeau de ea cum se pricepeau mai bine.
  La sfârşitul călătoriei când bărbatul plecat băietan la oaste a intrat pe poartă, surioara mai mică, Măriuca l-a recunoscut prima, înaintea tuturor, că Ştefăniţă s-a întors acasă şi când i s-a aruncat în braţe a simţit că ceva o trage de tivul greu al fustei. Era un câine mare şi vesel care lătra bucuros de parcă şi pe el îl aşteptau fraţii de o veşnicie.  

60 de comentarii:

  1. Cunosc pana dincolo de durere acest tip de devotament!

    RăspundețiȘtergere
  2. Este una din poveştile adevărate, auzite pe vremea când la ţară fiind, îmi plăcea să casc gura la ce povesteau unchii şi mătuşile când se strângeau toţi laolaltă la masa de pomenire a vreunui sătean.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu e nimeni acasă? E povestea prea lungă? Sau sunt aşa de tare că v-am lăsat muţi? :P
    Ce linişte e azi, pfoai!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ba sunt acasa, dar e mort laptopul meu!
    si ma joc pe calcul altcuiva!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a placut mult povestea ta. E o bucata de proza realista, naratiune de tip obiectiv, stapanesti tehnica detaliului.Emotia artistica starnita de prietenia, devotamentul si dragostea om-caine a fost mereu bine primita de public. Ma gandeam de ce acelasi devotament manifestat de un om e analizat, disecat si catalogat ca un comportament nefiresc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si mi-a placut si pentru ca eu sunt sensibila la cuvantul "ostas"! Il si vad cu ranitza in spate, pe foaia de cort,rezistand eroic, fiindca cineva il iubeste si il asteapta. Acuma sunt mirata ca nu l-au asteptat camarazii, ca nu l-au carat in spate, ca l-au abandonat.

    RăspundețiȘtergere
  7. M-am si amuzat un pic! Toate Mariile au o dragoste si un devotament de caine! De aceea aproape toate cantcele populare propun ca eroina lirica vreo Marie.Cand fratele mamei era militar, noi fetele i-am ascuns in soba bocancii ca sa nu plece. Noroc ca bunicul a fost vigilent, altfel le dadeam foc.

    RăspundețiȘtergere
  8. Gata! Merge! Am un laptop batranel!

    RăspundețiȘtergere
  9. Da' ce bine ai surprins trairile soldatului care se supune comandamentlui"mergi sau mori".

    RăspundețiȘtergere
  10. Zefira, esti un are semn de intrebare pentru mine!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ai gandit bine povestea. Abandonul camarazilor este artificiul epic pentru a pune in valoare devotamentul cainelui.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ai conferit textului impresia de naratiune "auzita", prin preponderenta propozitiilor si frazelor enuntiative, cu predicate exprimate prin verbe la perf. compus pentru exprimarea unor actiuni rapide, sau la imperfect pentru redarea dilatata a timpului scurs. Singura propozitie exclamativa este ordinul primit de ostas, plasata intre ghilimele, fara linie de dialog amintind de acel "ordinul se executa, nu se discuta".

    RăspundețiȘtergere
  13. "Nu era Măriuca prea puternică acum că era destul de înfometată, dar nici stăpânul ei nu era mai breaz în greutate. Trăgea de foaia de cort o bucată de drum, apoi după ce îi revenea sufletul începea să-i latre iar în ureche lui Ştefăniţă, când îi obosea gâtul, se apuca iar de tras cortul cu stăpân cu tot. Nu se ştie după cât timp, de atâta hurducănit, băiatul a început să audă un schelălăit mai mult a jelanie. A reuşit să deschidă ochii într-un târziu, dar Măriuca abia scâncea săraca. Obosise şi de tras şi de lătrat, era cu limba albă şi mai mult de jumate îi atârna într-o parte a gurii deschise şi uscate, dar ochii îi erau veseli. Stăpânul ei era acum în picioare."

    Acesta este fragmentul construit cu imperfctul durativ. Pe de o parte creeaza suspansul ,iar pe de alta parte formeaza bucla de timp. Mi-a placut in mod deosebit tabloul acesta mai mult descriptiv decat narativ. Cuvintele descriu forme, linii, culori. Este un fragment plin de dramatism implinit sonor prin aliterariile cu consoane siflante care redau schelalaitul:"
    Măriuca abia scâncea săraca. Obosise şi de tras şi de lătrat, era cu limba albă şi mai mult de jumate îi atârna într-o parte a gurii deschise şi uscate, dar ochii îi erau vesel".( vezi frecventa consoanei "s").

    RăspundețiȘtergere
  14. La Fee, sinceră să fiu, nu mai am cunoştinţele de teorie să analizez astfel un text, mai degrabă scriu după cum vorbesc decât vorbesc după cum scriu. Sunt exact ca lăutarul care cântă după ureche, dacă îi bagi sub ochi un portativ cu note se uită la tine pierdut. El trebuie să audă muzica ca să o poată cânta.
    Este însă interesant modul tău de analiză, că-mi face cinste şi de ce să nu recunosc, atunci când scriu nu mă gândesc neapărat la frecvenţele consoanei sau construcţia tehnică a unei fraze,dar mă gândesc cu siguranţă ce cuvinte sunt mai puternice ca să descrie mai bine ceea ce vreau să spun. Dacă sunt în stare ca ceea ce scriu să mă facă chiar pe mine însămi să râd sau să plâng, funcţie şi de subiect desigur, atunci îi dau drumul la publicare fără să o mai bibilesc vreun pic.

    RăspundețiȘtergere
  15. Pai de aia esti un semn de intrebare! Simti cuvintele. Era felul meu de a te felicita!

    RăspundețiȘtergere
  16. Data viitoare am sa fac o analiza frumoasa si coerenta, daca vei vrea.

    RăspundețiȘtergere
  17. Poate ma ia Milogul de urechi!

    RăspundețiȘtergere
  18. Sunt ofticosi! Poate ti-ar fi placut mai mult sa iti scrie ei, dar multumeste-te si cu mine!

    RăspundețiȘtergere
  19. Neaaaa, ei oricum m-ar fi luat în balon :D

    RăspundețiȘtergere
  20. aici numai eu sunt luata in balon!

    RăspundețiȘtergere
  21. @ zefira
    Ala batrinu` cand era tinar, :) a crescut un pui de lup, l-a luat din padurea din spatele casei de la munte. El zicea ca nu a avut niciodata devotament mai mare din partea unui animal. L-a tinut vreo 6 ani pina sa il impuste oamenii din sat. Dupa ce l-au impuscat a venit singerand, parca sa-si ia ramas bun, zicea bunicu`, nu a lasat pe nimeni sa se apropie de el, a mincat ceva, a baut apa si a plecat fara sa se mai uite inapoi. De atunci nu l-a mai vazut nimeni niciodata. Ala batranu` zicea ca s-a dus sa moara, eu l-am contrazis, cine se duce sa moara nu maninca inainte si bea apa.:D

    RăspundețiȘtergere
  22. @la fee & zefira
    Pentru plimbarile cu Balonul inscrierile se fac dis de dimineata. :D

    RăspundețiȘtergere
  23. Vrei sa fac o analiza si bucatii tale narative?

    RăspundețiȘtergere
  24. Da La Fee, te rog, te rog! Fă-i analiza textului. Execută-l, dă-i şi notă! :P
    Milogul, care lup ai auzit să moară cu burta goală? Vrei să plece pe lumea cealaltă înfometat? :P
    Şi credeam că pentru suit în balon, eu şi La Fee nu mai avem nevoie de bilete, la noi e gratis doar fiindcă existăm :D

    RăspundețiȘtergere
  25. Daca nu ma ia, ma duc si ma joc pe Happy Island!

    RăspundețiȘtergere
  26. Teza Milogului e anulata, fiindca foloseste emoticoane. Mai nou lucrarile de control si tezele de la toate clasele sunt pline de astfel de semne. La un examen real s-ar anula lucrarea.

    RăspundețiȘtergere
  27. Ala batrinu` cand era tinar :) , a crescut un pui de lup pe care l-a luat din padurea din spatele casei, de la munte. El zicea ca nu s-a bucurat niciodata de un devotament mai mare din partea unui animal. L-a tinut vreo 6 ani, pina sa il impuste oamenii din sat. Dupa ce l-au impuscat, a venit singerand, parca sa-si ia ramas bun, zicea bunicu`. Nu a lasat pe nimeni sa se apropie de el, a mincat ceva, a baut apa si a plecat fara sa se mai uite inapoi. De atunci nu l-a mai vazut nimeni niciodata. Ala batranu` zicea ca s-a dus sa moara, eu l-am contrazis, cine se duce sa moara nu maninca inainte si bea apa.:D


    Barem de corectare si notare

    Pentru continut: 3 puncte;
    Pentru registrul de comunicare: 3 puncte;

    Pentru punctuatie si ortografie: 3 puncte;
    NOTA : Se acorda 1 punct din oficiu.

    RăspundețiȘtergere
  28. Exact! Solicit Comisiei Nationale de Evaluare si Notare,recuzarea mea din calitatea de evaluator la aceasta sesiune de examene.

    RăspundețiȘtergere
  29. Tu nu ai sesizat ca am dat doar baremul?

    RăspundețiȘtergere
  30. La a V-a, lucrarile de control se termina asa :*

    RăspundețiȘtergere
  31. Si eu cred ca un lup care mananca si bea de la cine ii e drag, nu pleaca sa moara. A venit sa se adape, sa isi improspateze fortele si sa lase promisiunea ca va reveni, cand va fi pe deplin intremat.

    RăspundețiȘtergere
  32. @la fee
    Nu cred ca avea intentia sa revina si il inteleg.

    RăspundețiȘtergere
  33. Lupul de stepa!10 aprilie 2011, 10:58

    Da' de ce folosesti imprfectul?
    "Nu avea" este opozabil lui "nu are".

    RăspundețiȘtergere
  34. Mereu ma emotioneaza astfel de istorisiri ce implica devotamentul. Faptul ca un animal este implicat face totul sa fie si mai impresionant, caci noi oamenii lasam aceasta idee nobila, a devotamentului, sa rugineasca undeva in nestire. Uite ca natura mai are ce sa ne invete...

    RăspundețiȘtergere
  35. Lupul de stepă
    Tu eşti milogul deghizat? :P

    RăspundețiȘtergere
  36. Da' ce nu vezi ca mananca litere?

    RăspundețiȘtergere
  37. Da' era o ambuscada a Miogului! El e lupul de stepa?

    RăspundețiȘtergere
  38. @zefira
    Nu o sa ma joc niciodata apa/foc cu tine. :)

    RăspundețiȘtergere
  39. Am pierdut cartea, acum ca tot mi-am adus aminte.Despre Hermann Hesse sunt unii care spun ce e usor, sincer eu nu cred.

    RăspundețiȘtergere
  40. Un grup de curiosi11 aprilie 2011, 07:18

    E vorba de fabula aia cu lupul si hermina pe care lupul o iubea, n-o iubea, o ucidea, n-o ucidea, fiindca era gelos si imatur?

    RăspundețiȘtergere
  41. @ Zefira,
    Tema pentru acasa e sa compui fabula o fabula cu titlul "Lupul si Hermina" si care sa inceapa cu versul:

    In stepa Calmuta, un lup sur vietuia

    RăspundețiȘtergere
  42. "Un grup de curioşi"? Hmmmmm, hermină, hermină va să zică.......parcă, parcă aş şti pe cineva pe al cărui avatar priveşte curioasă o hermină albă.....cin' să fie, cin' să fie....? :P

    RăspundețiȘtergere
  43. Super articolul, desi cam lacrimogen pentru mine :) Daca ai fi pus si ceva paragrafe mai acatarii iti dadeam 10, asa iei 9+.

    RăspundețiȘtergere
  44. Grupul de curiosi e grupul care imi tine mie de urat, na!Si imi place Hermina din "Lupul de stepa" ca nu se deda decat la voluptati deocheate adica fantastice, magice!

    RăspundețiȘtergere
  45. Hai, Zefira, vorbesti de supapacioasa aia! Care priveste asa cam intr-o parte la revista de front cu puiul de om?

    RăspundețiȘtergere
  46. Mie imi place mult Hermina. Este cea care accepta de dragul meu sa fie "ucisa" in "teatrul pentru nebuni" pentru a ma reda mie insumi!
    Hesse spunea ca trupul e singur, dar sufletul niciodata. Hermina e perechea mea sufleteasca.

    RăspundețiȘtergere
  47. De fapt Zefira ne-a starnit cand s scris "Mariuca":
    "Ar fi făcut-o înapoi mică micuţă, ca pe vremea când era copil de ţâţă şi plângea în copaie, s-o vâre apoi la el în sân sub solovârfiţă s-o încălzească, numa’ să nu-i mai vadă lăcrămile bulgări..."
    Tot astfel si Harry ar fi vrut ca Hermina sa aiba dimensiunile unei piese de sah, sa o poata purta in buzunar cu gand ca data viitoare va juca mai bine in "piesa" lor.

    RăspundețiȘtergere
  48. Este deja o conspiraţiune! Mai lipseşte să apară fata cu pielea de măgar, răţuşca cea urâtă şi cei trei purceluşi! :D Cred că mă apuc de tăiat bilete la intrare!

    RăspundețiȘtergere
  49. Da.Sa tai! Sa facem un ban cinstit!Hai ca te-am laudat destul!

    RăspundețiȘtergere
  50. Ba nu, parca Milogul ne-a amintit de lup...Nu mai stiu,dar si mie mi-a placut "Lupul de stepa".

    RăspundețiȘtergere
  51. Dar cum sa face ca azi nu scrii versuri?

    RăspundețiȘtergere

Nu interzic nici un comentariu, din cand in cand o sa va pun piedica.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !