Măriuca

   Ştefăniţă  era cum era mai rău între fraţi, că era de mijloc. Trebuia să asculte de cei mari şi să aibă grijă de cei mici. Nici că se putea nepotriveală mai mare pentru felul lui de-a fi, un pic nichiperce, năstruşnic şi cu dorul drumului  mai mult decât al pripăşirii.

  Nepoţi de preot, toţi cei 5 copii creşteau printre multe dintre învăţăturile creştine citite de capul familiei în zilele de duminică ploioase sau prea geroase când, locuind mult prea în marginea satului, nu se puteau deplasa  prin noroaie, omeţi sau zloată, până la biserica din capul dealului, nu atât din cauza drumului cât mai ales din cauza mamei copiilor slabă de plămâni şi cam plăpândă la trup. Toată lumea se minuna cum putuse o femeie atât de micuţă să-i aducă pe lume bărbatului ei aşa copii‚ ’nalţi şi robuşti. 
   Oameni sărmani, dar curaţi la suflet şi la port, cu ruşine faţă de feţele mai pricopsite ale satului sau cele  şcolite în oraşe de care nici măcar nu auziseră. Îşi vedeau de ale lor şi nu întreceau măsura ogrăzii sau a livezii şi grădinii de pe urma căreia îşi trăiau zilele.

  Când satul a fost lovit de molimă, părinţii s-au prăpădit, mai întâi s-a stins femeia răpusă de boală, iar la scurt timp bărbatul de inimă rea.  Nenea, fratele cel mare se îngrijea cu una din surori, a mai răsărită, de livadă şi grădină, iar Stefăniţă avea grijă  de casă şi de cele câteva animale rămase prin grajduri şi coteţe, apoi avea în grijă şi surorile cele mici, mai cu seamă pe Măriuca pe care o iubea nespus.

  Când a venit războiul cel mare, băiatul avea deja tuleiele date şi pe el l-au luat la oaste, fratele cel mare fiind acum capul familiei a fost scutit având în grijă gospodăria şi surorile orfane.

  La plecare i-au strecurat în desagă nişte ciorapi lungi de lână, o pâine coaptă în ţest şi o bucată de brânză, asta era tot ce aveau.

   I-a luat pe fiecare în braţe şi i-a strâns  tare ca să nu se vadă că-i picură lacrămile din ochi şi să nu-şi râdă Nenea de el că nu-i bărbat. Doar sora cea mai mică, Măriuca, s-a apropiat de Ştefăniţă şi cu ochii uzi i-a strecurat în sân la veston năfrămuţa ei pentru zilele de primeneală.

  -Ştefăniţă să te întorci acasă, auzişi frăţioare? Să nu mă laşi singurică aici. Nenea s-o însura mai târziu, la fel şi dadele şi io? Io cui rămâi?