Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

Se afișează postările cu eticheta romanii si sapunul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romanii si sapunul. Afișați toate postările

miercuri, 9 martie 2011

Înapoi în trecut

Sunt dezamǎgitǎ, oameni buni (sau nebuni, dupǎ preferinţe). Poate ştiţi deja cǎ eu nu am televizor şi nici nu îi duc lipsa. Uneori, când e mama singurǎ acasǎ, mǎ instalez pe canapeaua ei şi timp de 10-15 minute, butonez telecomanda.
   De obicei, mǎ plictiseşte teribil activitatea şi renunţ repejor. Uneori, mi-e dat însǎ sǎ aud tot felu’ de ştiri mai mult sau mai puţin şocante. Şi mǎ şochez, cǎ altceva nu ştiu ce aş putea face.

   Deci, cum s-au adaptat românaşii pe timp de crizǎ ?  
   Au redus din rǎsfǎţ.
   Care rǎsfǎţ ? Cel de suprafaţǎ cumva ?
   A, nu, cum aşa ceva ?! Au redus cheltuielile, iar produsele pentru igiena personalǎ se pare cǎ sunt considerate cele mai ,,reductibile’’. Cum aşa ? Ne întoarcem în evul mediu, când apa era un duşman atroce ? Aveam eu o vagǎ bǎnuialǎ cǎ suntem un neam de nespǎlaţi, dar vroiam sǎ mǎ simt în secolul XXI şi chiar speram cǎ încep şi oamenii sǎ conştientizeze importanţa igienei personale. Uite cum m-au trǎdat compatrioţii. Am rǎmas şocatǎ pe câmpul de luptǎ.
   Deci, pasta de dinţi, şamponul, sǎpunul şi deodorantele – produsele ale cǎror vânzǎri s-au redus dramatic în ultimul an. Sǎ reformulez, nu doar dramatic, cel mai dramatic. Sunt urmate de ciocolatǎ (şi la asta renunţaţi, fraţilor? Trǎdǎtori ce sunteţi) şi unele bǎuturi (nu alcoolice, decât dacǎ berea intrǎ la categorie).
   Cel mai puţin afectate sunt produsele alimentare. Ce, nu era evident? Românaşii mǎnâncǎ asemeni porcuşorilor, în continuare, dar considerǎ cǎ de sǎpun se pot lipsi. Cât despre produsele de îngrijire a locuinţei rǎmân şi ele la loc de cinste. E important sǎ primeşti musafirii cum se cuvine, clar? Ce conteazǎ cǎ emani arome sfâşietoare!
   Nu e ca şi cum aş considera cǎ mâncarea ar fi irelevantǎ pentru viaţa unui om sau cǎ nu e important sǎ pǎstrezi curǎţenia în casǎ. Dimpotrivǎ. Dar pur şi simplu astfel de clasificǎri transpun prioritǎţile oamenilor şi mǎ întristeazǎ. Mǎcar dacǎ ar fi fost un minim de echilibru, cǎci e normal sǎ se reducǎ din cheltuieli. Ce nu mi se pare normal este ca produsele de igienǎ personalǎ sǎ fie cap de listǎ. Sǎpunul, şamponul, deodorantele? Ia mai tǎiaţi din parfum şi spǎlaţi-vǎ cum trebuie...
   Nu vreau sǎ intru în detalii scârboase, nici mǎcar nu am vǎzut ştirea cap-coadǎ.
   Cert e cǎ m-am necǎjit, enervat şi revoltat în acelaşi timp! M-aţi dezamǎgit crunt, compatrioţi care sunteţi.
   Vǎ dau pe mâna lu’ SuperSoap, afurisiţilor !  

(uof, gata ! mi-am expus frustrǎrile. Acum trebuie sǎ îmi cer scuze ? Vǎ pup în frunte, doar dacǎ faceţi dovada produselor de igienǎ personalǎ). Şi mai mâncaţi ciocolatǎ, poate vǎ vine mintea la cap.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !