Apus

   

     Praful de pe drum imbratisat de picaturile de transpiratie de pe frunte ii adusera aminte ca era inca vara, pentru moment cauta cu ochii pe marginile zimtate ce intepau norii. Obisnuinta de a merge fara rost atunci cand gandurile incepeau sa-i bata`n linistea din venele tamplelor, il scapa de fiecare data din golul ce se casca in interior.
      Se uita la soarele ce statea sa apuna, cu aceeasi ochi cu care ar fi vrut sa vada intunericul inceputului, raceala ce tinde spre zero, cum e pina la urma, suntem vii si murim sau am fost morti si traim. Avea batrinul hainele ponosite dar lama mintii era taioasa si oglindea in metalul ratiunii miliarde de ipostaze ale realitatii, in orice apus ride un rasarit.
      In valea prin care mergea de abia se auzea taina vietii soptita de un riu printre pietre, cu grija, ca un secret bine pazit ce e rostit intr-o limba demult nevorbita. Cerul si natura isi schimbau in tacere impresii extravagant complementare intr-un tablou dinamic pictat si modificat in fiecare secunda de mainile invizibile ale celor mari mari pictori renascentisti.

Dincolo de usa

„Oh! O voce...o voce, sa pot tipa!„

 E.A.Poe

„  ...Si daca o fi vreodata sa mor,

   Oricat de greu ar fi de crezut

   Pentru ca eu sunt una cu cerul si soarele.

   Ma voi intoarce cu fiecare rasarit si fiecare nor,

   Maturind pamintul viselor cu aripi de inger cazut,

   Voi strange suflete in pumni si vieti voi cantari pe talere...„

                               Acum multi ani L.Ion(Sa te odihnesti in pace!)

      E noapte pe strada, un singur bec cu lumina galbena pilpaie sincopatic in departare sub luna acoperita de nori cenusii. Dintii scrisnesc in praful ridicat de vantul ce bate din fata, comemorind mintea ce se blocheaza in idei mic macinate scapate printre ganduri. Un caine negru lucios maraie ranjind cu bale, de dupa un gard, cu ochii sclipind a dusmanie, pasi grabiti se aud infundat din mai multe directii spre mijlocul strazii.

Doamna cu coasa

"

- Buna ziua, domnul Doxatul T. Dex?

- Da! Sarumana!

- Buna ziua, sunt doamna Maricela de la "Departamentul de Reciclare a Spatiului Vital", ati facut o cerere sa mai lasati loc si pentru altii? Ne scuzati de intarziere, stiti dureaza mult procesarea, stiti cum e, birocratia, bugetul scade an de an, abia acum a bagat baiatul de la calculator cererea Dvs.

- Aaaa! Pai sa vedeti nu mai e de actualitate! Eram si eu tanar, stiti cum e, prima dragoste ...

- Da, mie imi spuneti cati clienti n-am avut eu cu problema asta...

- Da, si credeam ca ea e totul pentru mine si m-a lasat pentru un badigard, am fost un pic deprimat....

- Ohoo, grea boala depresia asta, va zic eu...

- Pai da, si am cerut eu niste chestii, dar acum m-am mai linistit, adica nu mai e de actualitate!!!

- Da, bineinteles, nu e o problema, faceti o cerere in termen de 1 an de la data cererii anterioare, "Subsemnatul cutare, cer sa se anuleze cererea anterioara numarul: cutare, seria: cutare" si se rezolva!

Dreptul la viata

      De ce avortul se numeste avort? De ce avortul nu se numeste crima? 

      Oare dreptul la viata nu se aplica si in cazul unor organisme care nu au propria simtire si vointa? De unde stim ca nu au? E viata acolo, are dreptul sa se dezvolte sa creasca mare, sa fie liber si sa-si caute propria fericire.

      Cred ca dreptul la viata e singurul drept care este simplu, usor de elucidat si totusi atrocitatile nu lipsesc atunci cand e vorba de vreun conflict nationalist numit razboi sau razboi civil.(What`s so civil about war anyway?). Dreptul la viata se reduce la zero, am omorat pentru ca era dusman, pentru ca am primit ordin, pentru ca imi apar familia, pentru ca ne cuceresc, pentru ca asta e tara mea, pentru ca daca nu il omoram eu ma omora el pe mine...

A treia scrisoare catre Avram Iancu

"...

Suntem toţi bolnavi de ură,
Amăgiţi de ţinte joase,
Pofta ne-a intrat în inimi,
Frica ne-a intrat în oase.

Cucurigu-n limbi stăine
Cântă, umiliţi, cocoşii,
Strănepoţi de tip sintetic
Îşi batjocoresc strămoşii.

Decebal mai moare-odată,
Agitând la Sarmis pumnii,
Şi-şi retrage tarabostes
Din enigmele columnii.

Carpe Diem

     






     Viata este cel mai irational experiment, cu cat o intelegi mai putin cu atat o iubesti mai mult. 

     In partea opusa coltul rosu, culoarea nu e intamplatoare, avem moartea, ultima institutie divina care impune respect. 


     Putem privi moartea ca pe o capitulare iar viata ca pe o lupta, daca incepi sa obosesti luptind, viata se transforma intr-o moarte clinica prelungita.