Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

marți, 18 ianuarie 2011

John B. Watson şi micuţul Albert

Ia sǎ bombardez locuşorul acesta cu puţinǎ istorie psiholoagǎ – sau pisǎloagǎ. Dupǎ preferinţe. In psihologia contemporanǎ se vorbeşte adesea despre patru paradigme, mai centrale aşa: psihanaliza (cu Sigmund Freud –sigur îl ştie toatǎ lumea – acel domn care a sugerat, printre altele, cǎ nevrozele, diverse ,,acte ratate” sau visele au la bazǎ anumite dorinţe refulate, în special cu conţinut sexual şi agresiv), umanismul, cognitivismul (care îmi place mie) şi behaviorismul, ale cǎrui baze au fost puse de John Broadus Watson.
   Watson a fost un elev silitor, la abia 21 de ani obţinându-şi o ,,masters degree” care echivaleazǎ cu masteratul nostru, nu ? Sau cu licenţa? Cert e cǎ la 16 ani era deja la facultate.
   Prin 1913, dacǎ reţin bine, a devenit interesat de experimentele realizate de Ivan Pavlov – da, da, renumitele experimente cu câini şi glandele lor salivare pe care le învǎţǎm la orele de biologie, în clasele mici. Reflexul condiţional al lui Pavlov a fost preluat şi în psihologie sub ideea de condiţionare clasicǎ. A mai rǎmas şi expresia ,,câinele lui Pavlov”, folositǎ pentru a cataloga o persoanǎ care doar reacţioneazǎ la un anumit stimul, într-o anumitǎ situaţie, fǎrǎ a se folosi de gândirea criticǎ.
   Watson a preluat, într-o formǎ simplificatǎ, principiile condiţionǎrii clasice şi le-a aplicat în cazul comportamentelor umane. Astfel, behaviorismul se va axa pe relaţia stimul-rǎspuns, explicând comportamentele umane în funcţie de aceastǎ relaţie. E o viziune lacunarǎ, cǎci aplicând acelaşi stimul (o palmǎ, de exemplu) chiar aceleiaşi persoane (lui Gigel, de exemplu)

Bizoni in trafic

Azi in drum spre "munca" am admirat de sus, din masina mea electrica cu numar de trei cifre, curgerea masinilor prin una din mandrele intersectii ale patriei. N-am putut sa nu remarc asemanarea cu o turma, si, cum bizonii sunt  la moda pe blogul nostru, am zis ca nu strica cateva comparatii.

Deci, dragi copii, ce asemanari si deosebiri sunt intre bizoni si "soferici mioritici"(n.a. lat)?

Marele Verde Albastru

Roraima

Roroi - Verde Albastru
Ma- Mare


       Recunosc imi place muntele mai mult decat marea, marea ma plictiseste dupa 5 zile cu perspectiva ei adinca si linistitoare, cu soarele blind care te face sa arati mai latino, cu rasariturile si apusurile de soare poetice.

       Mie imi place sa dorm putin si sa stau incordat ziua, nu e felul meu sa ma relaxez, imi place sa pic rupt de oboseala cand apune soarele si sa ma incalzesc cu o palinca buna seara, imi place dimineata cu roua din iarba, fara nisip.

luni, 17 ianuarie 2011

Hateg - Podarec si Polonka

  
     E adevarat putini stiu ca mai avem zimbri in tara si mai putini stiu unde.Pe scurt sunt 4 rezervatii de zimbri la ora actuala in Romania, Dragos Voda, Bucsani, Valea Zimbrilor si Hateg. Primele trei nu le-am vizitat, dar la Hateg am fost.
     La Hateg au fost adusi prima data zimbri atunci cand a inceput recolonizarea la noi in tara, Podarec si Polonka au fost pionierii. De aici de la Hateg au plecat spre Bucuresti, Bucsani, Neamt iar in 1967 au ajuns 2 exemplare si la Pitesti.
     Rezervatia in sine e destul de mare 50 ha, aproape de oras, cred ca aveam vreo 10 ani cand am fost prima data acolo. In ultima perioada am fost de 3 ori, ultima data in 2008, an in care numarul de zimbri de acolo a crescut cu 2 pui frumosi.

Inger si demon

Avertisment: articolul contine fragmente de nuditate sufleteasca.


      E o poveste ca inainte de ziua de nastere a fiecaruia dintre noi, mai precis cu 3 zile inainte, coboara ingerul pazitor atat de aproape de omul de care se pare ca e legat in vesnicie, incat acesta daca ar avea o detenta corespunzatoare ar putea sa-l atinga.
       In cazul meu nu se aplica, ultima data cand am incercat sa vad cat de sus sar, m-am concentrat, am flexat genunchii, am impins puternic in picioare si m-am desprins, am simtit vantul in plete, am auzit melodia I beliiiive I can fly pentru o fractiune de secunda si am aterizat, m-am uitat cu mandrie in spate la obstacol, pragul de la bucatarie.
       O alta poveste ar fi ca de fapt in noi se lupta cele 2 parti ingerul/binele si demonul/raul si in functie de care din ei castiga omul o sa fie judecat ulterior sau recompensat.

Mary ca o prada

    

      Am lasat-o pe Mary in pace, ce draqu`, nu are decat un subconstient. A optat pentru un scenariu decent, fara succes la public (exceptand publicul gelos si imatur) . Etica, morala, igiena in iubire sunt valabile in masura in care te cocoti asa de una singura, ca gaina in varful paielor pe un piedestal, si cotcodacesti pe trei limbi aproape imperfecte despre valoarea de model.
      Stii ce insemna sa tii intr-o mana valoarea de model si in alta abolirea modelului si sa simti ca masele egale ale celor doua ipostaze sunt in permanenta pendulare, iar tu sa te crezi descinsa din titani si sa iti impui ca stii bine ce faci si ca ai forta sa faci asta? " Eu sunt intangibila!" " Am puterea sa ma controlez!" Am sa ma neg ,pana am sa ma sterg din propriile scrisori de iubire cu o ura egala cu dragostea cu care le-am scris. Ce bine suna asa ca melodie de vacanta, de parca ai fi in cartea altuia si nu in propria carte.
      Ciocapic si Ciocapoc nu pot exista decat in imaginatia unui baietel sau a unei fetite si, poate, nici acolo, ca se va gasi cineva, o minte lucida care sa le spuna :"Gata, hai acasa ca au murit! Nu are rost sa mai stam aici si sa ii cautam"! Data viitoare. cand la geamul meu va mai arunca cineva pietricele, am sa ma mai gandesc le ce ipostaza sa aleg.

duminică, 16 ianuarie 2011

E duminica! Sa ne rugam!


Fie ca picioarele Lui sa loveasca in dinti toti dusmanii,
Iar unde da el cu pumnu sa sara numai euroi,
Iar privirea Lui inteligenta si a tot stiutoare sa ai inghete pe fraieri ca sa ii facem la portofele.

Iar cand ziua judecatii va veni, sa ne rugam, sa nu ne luam lovituri mortale,
Ci maxim un sut prin intoarcere. Fara fracturi grave, cel mult cateva vanatai.
Iar apoi sa stam alaturi de El si sa ne minunam cum sparge caramizi cu barba in Rai.

Si asa cum a domnit El in Texas, si filmele de serie B de la Holywood,
Asa sa domneasca si in imparatia cerurilor si pacatosii sa ii pupe cizmele de cowboy,
Iar noi, impreuna cu Isus si Yahve sa facem un pokeras in patru, pe suflete.
Apemin!

Multumim Google

    
      Dupa ce mi-a atras atentia Tovarasul de partid Doxatu` am zis sa va arat si voua ca suntem un blog serios, cu stofa si prestanta pe net, nu asa ca orice coate goale mate fripte din bucosfera.
      Aveti in foto vizite de pe google si ce au cautat oamenii care au ajuns la noi azi.Sa disecam putin, pensa....alcool....pensa....alcool...alcool...inca putin alcool...lasa draq pensa aia mmmai baga niste aaclool...hic, parol mon cher.

1.Cum faci cand te pierzi? il intrebi pe google asta in loc sa stingi monitorul ca sa-ti vezi fata?
2.Reclama cea noua din fructul oprit? In mod cert Doxatu` are un buget de publicitate precar daca dupa toata campania a reusit sa gaseasca singurul vizitator care este inhibat si in loc de sex zice fructul oprit.
3.Bosorog fute tinere? Cum mah? Eu nu i-am spus lu` bunicu` nimic , care din voi v-ati mintit stramosii ca e posibil sa prinda ceva pe net?

Luna de doi lei (ep 3)

     Titlul original al romanului"Luna si doi bani jumatate" propune, ab initio, cele doua posibilitati din viata fiecaruia, fie ca e artist sau simplu muritor.
     Poti sa ai luna si sa nu valoreze nici doi bani sau poti avea doi bani stralucitori precum e luna. Dar ca sa apreciezi corect cele doua situatii trebuie sa ai curajul sa incerci cele doua posibilitati.
     Eu nu am avut nicio sansa! Am murit ca magaru'lui Buridan intre galeata cu paie si capita cu fin.



Articol legat de 1 carte/zi gasiti la Biblia Teca

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Alo, aterizeaza strabunica !


      Vine o vreme cand ne lovim de astia batrani. Adica nu ne lovim, ne lovesc ei pe noi, adica ai senzatia vreunei carti de Kafka prezenta cu tot cu personaje in viata ta reala.
      Atunci cand vorbim de niste batrini de pe strada, necunoscuti noua, situatiile par comice, in schimb cand e vorba de ai tai lucrurile se schimba.
      Sa incercam o caracterizare sumara. Pereche de batrinei simpatici care aduna tot felul de nimicuri de care nu se mai pot desparti datorita valorii sentimentale capatate in timp: 
      - Bara asta de Dacie din sufragerie, era ca si noua cand am gasit-o, imi aduc aminte ca si ieri, era octombrie si iesisem sa-mi cumpar niste lapte...

vineri, 14 ianuarie 2011

Trecerea de la naratiunea subiectiva,la naratiunea obiectiva

     In acest moment al basmului este necesar un artificiu epic. Canalia e vrajita 100%, deci nu o mai putem folosi ca personaj narator. E asezata pe scaunelul ei din fata micului birou Biedermeier ,dar nu o vedem prea bine ca e acoperita de ciorne .Pe toate s-a chinuit sa scrie un moto, dar unu-i prea de tot, altu-i foarte cuprinzator. Oricum e in impas.

De ce sunt vacile sacre in India?

Pentru a o mie una oara niste indieni au reusit sa calce alti indieni in picioare. Stirea este aici. Si, pentru a o mie una oara cand o tragedie incredibil de cretina se intampla, religia trebuie sa joace un rol. Spuneti-mi: Cu ce ne-a ajutat religia pe noi vreodata? In afara de faptul ca tine cretinii ocupati?

P.S. Varianta in engleza a acestui articol aici!

Romania turistica

    
      M-am tot gandit zilele trecute dupa o discutie cu o prietena digitala, sa va povestesc despre unele locuri de pe la noi de prin tara mai putin vizitate, nu imi fac griji pentru posibili cocalari amatori de gratare si manele deoarece zonele nu sunt foarte accesibile.

      "Împaraţea pe atunci, prin Ţara Haţegului, Alb-Împarat, care îşi avea scaunul domniei nu mult departe de Sălaş; ai văzut cetatea de la Mălăeşti; bună-mea spunea că acolo ar fi fost tronul împaraţiei..." Asa incepe povestea redata de Emilian Iliescu -  din cartea Peste Retezat, la Herculane (1957).

      Sa stiti ca daca nu ar fi fost vorba de o poveste, locurile ar fi depasit in frumusete orice scriere facuta de om. 

Biblioteca bunicului

E aproape 12 si trebuie sa ma culc, pentru ca maine ma asteapta viata mea de caine de lux. Am mai scris un articol si nu mai vreau unul in aceeasi zi, dar am nimerit pentru prima data pe pagina cu Bibliateca si asta m-a rascolit un pic. Il programez pentru maine.

Am avut o copilarie de cititor avid. Toata povestea se intampla la bunici unde parintii mei ma parcau vara de vara o luna, doua. Aveam si acasa biblioteca, o stiam pe dinafara. Majoritatea cartilor am ajuns sa le citesc, dar le stiam pe toate, cu tot cu titluri si cu autori si cu pozitia de pe raft. Le aranjam cu drag dupa culori si dimensiuni si autori si genuri.

Revenind la bunici, nu aveam prieteni acolo si nu aveam mare lucru de facut in afara de mestesugit diverse masinarii fantastice care invariabil nu functionau cum credeam eu ca vor functiona. Casa era batraneasca cu camere mari si inalte, cu peretii varuiti cu model cum era moda in zona aia, si in timpurile alea, cu oglinda incadrata in lemn sculptat, cu paturile tari si pernele de paie, cum ai placeau bunicului.

Zecchino d'oro (ep.2)Canalie isi revine...

( Canalie isi revine din aducerea aminte.) Bestie era in fata mea in toata splendoarea lui de gin. Cum se afla multa lume in anticariat stateam asa stinghera, constienta ca in societate nu te poti apropia mai mult de 50 de cm. de cineva, chiar daca e colegul tau de banca si de vise:
- Hei, ti-am scris o suta de mesaje, ti-am trimis porumbeii pacii , am dat drumul curcubeielor si am azvarlit apa minerala din adancuri sa iti atrag atentia! Pana la urma l-am rugat pe Milog sa te trimita la anticariat, sa iti cumperi Luna de pe cer sau Zecchino D'oro, ce ti-o placea! Am nevoie de raspunsul tau la dilema cu luna si banutul. Am dat teste la toate zanele din regat, au raspuns care cu juma' de gura , care cu reprosuri. Intr-un tarziu, mi-am amintit de tine , Canalie, dar nu mai ai agilitatea de odinioara. Cat pe ce sa trag cu arcul in tine. Sa te omor si sa te reinventez asa cum te stiam.

joi, 13 ianuarie 2011

Copiii

Dupa cum va poate asigura orice tanar parinte cu grave imbalante hormonale, datorate implinirii a noua luni de la descoperirea unui grav defect de fabricatie la produsele Durex, copiii sunt niste ingerasi cu scutecul plin facuti sa scoata lumea din mocirla eterna in care se balaceste. Asta bineinteles este pentru acei cititori care vin aici pentru poze si care considera ca o persoana dereglata hormonal poate fi considerata expert in domeniul copiilor. Pentru cei care nu si-au imprastiat inca creierii prin minunatul act al creatiei denumite generic si "dansul ploii", "de-a animalul cu 4 picioare" sau "normal ca pot sa ma abtin", voi oferi si o alta analiza, mai stiintifica si mai logica.

Canalia si Bestia

     Daca va imaginati ca am sa va povestesc varianta pentru copii a basmului Frumoasa si Bestia, va inselati amarnic.
     Cele doua nume sunt doua porecle din vremea cand eram la Scoala de Zane, Magi, Gini si Vrajitori. Nu v-as fi scris despre asta, daca nu ma trimitea Milostivenia Sa Milogul sa imi cumpar "Luna...". Intr-o pauza am fugit pana la anticariat si pentru ca mi-era frica sa nu intarzii la ora, am impins cu forta usa magazinului si asa am lovit pe cineva care statea cu spatele spre intrare. Cand s-a intors sa vada cine intra asa impetuos, a izbucnit in ras! Era Bestia! Bestia si cu mine am fost si suntem prieteni de peste veac. Ne vedem cam la o suta de ani, dar cu aceeasi bucurie.
      Am fost cei mai buni colegi de banca.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Cele trei dorinte ale Cenusaresei

     Am fost rugata de un baietel sa ii indeplinesc trei dorinte ivite in mintea si sufletul sau de un vis care nu este oricui familiar.
     Prima dorinta a fost sa schimbe lumea prin armonie pana la anularea contrariilor. Mi-am cautat in biblioteca mea de zana ceasloavele cu vraji. Domul I ma trimitea la Morfologie. Am spus repede definitia morfologiei in chip de vraja si... stupoare! Morfologia mi-a raspuns ca se ocupa cu modificarea formelor cuvintelor, ca armonia ei inseamna transformare prin categorii gramaticale precum gen, numar sau caz.  
     Deci, cuvantul nu poate modifica lumea morfologiei,dar morfologia actioneaza asupra cuvantului , fara sa il consulte.Parerea cuvantului nu conteaza.El va intra in armonia textului dupa comandamentele morfologice: "am visat o lume...".

marți, 11 ianuarie 2011

I have a Dream...



        Am visat o lume in care "luptatorii" pentru pace nu existau pentru ca nu era nici un razboi niciunde, am visat ca nimeni nu murea de foame, am vazut ca femeile sunt frumoase in special cand au copii si mai putin frumoase atunci cand vand sex pe pelicula sau in realitate, am vazut ca barbatii nu sunt facuti doar pentru razboi sau pentru vanatoare, am visat ca raul si binele era cunoscut de toti si nimeni nu gasea un motiv sa faca rau.

Sa mergem la Club, domnilor! (Update)

Invitatia mea este la un club englezesc rafinat.Suntem in 1930 si tocmai s-a inventat fotoliul chapeau de gendarme acoperit cu piele fina de mouton.
Eu nu beau decat o picatura de wisiki bourbon( fiindca este un mai dulce dacat celelalte soiuri), multumesc! Sa ne asezam confortabil, fiindca va voi vorbi despre superficialitate. De atatea ori a trebuit sa vorbesc despre lunga lista de geniali ai lumii, incat mi-e sila. N-au urnit lumea din loc si nu au schimbat-o! Toti acestia si-au creat o buna propaganda fie prin stapanii vremii, care au vrut sa isi lege numele de vreun artist ce parea mai uimitor, fie prin vreun marketing de conjunctura. Superficialitatea mea vine din admiratia pentru lumea marunta. Bobul de roua cat de mic ar fi, daca il privim cu atentie , oglindeste toata splendoarea firmamentului pana la cea mai mica firimitura de lumina (seamana un pic cu Caragiale in studiul "Cateva pareri"). Lucrul cu copiii mici m-a facut sa ma entuziasmez mai mult de compunerica stinghera a vreunui copilas ,decat de reproducerea fidela a penisurilor pe nu mai stiu ce pereti spoiti. Bijutierul indian cu micul lui atelier din tzarna drumului , asezand diamante Golgonda in monturi filigranate, mi-e mai drag decat da Vinci.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !