Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

marți, 18 ianuarie 2011

John B. Watson şi micuţul Albert

Ia sǎ bombardez locuşorul acesta cu puţinǎ istorie psiholoagǎ – sau pisǎloagǎ. Dupǎ preferinţe. In psihologia contemporanǎ se vorbeşte adesea despre patru paradigme, mai centrale aşa: psihanaliza (cu Sigmund Freud –sigur îl ştie toatǎ lumea – acel domn care a sugerat, printre altele, cǎ nevrozele, diverse ,,acte ratate” sau visele au la bazǎ anumite dorinţe refulate, în special cu conţinut sexual şi agresiv), umanismul, cognitivismul (care îmi place mie) şi behaviorismul, ale cǎrui baze au fost puse de John Broadus Watson.
   Watson a fost un elev silitor, la abia 21 de ani obţinându-şi o ,,masters degree” care echivaleazǎ cu masteratul nostru, nu ? Sau cu licenţa? Cert e cǎ la 16 ani era deja la facultate.
   Prin 1913, dacǎ reţin bine, a devenit interesat de experimentele realizate de Ivan Pavlov – da, da, renumitele experimente cu câini şi glandele lor salivare pe care le învǎţǎm la orele de biologie, în clasele mici. Reflexul condiţional al lui Pavlov a fost preluat şi în psihologie sub ideea de condiţionare clasicǎ. A mai rǎmas şi expresia ,,câinele lui Pavlov”, folositǎ pentru a cataloga o persoanǎ care doar reacţioneazǎ la un anumit stimul, într-o anumitǎ situaţie, fǎrǎ a se folosi de gândirea criticǎ.
   Watson a preluat, într-o formǎ simplificatǎ, principiile condiţionǎrii clasice şi le-a aplicat în cazul comportamentelor umane. Astfel, behaviorismul se va axa pe relaţia stimul-rǎspuns, explicând comportamentele umane în funcţie de aceastǎ relaţie. E o viziune lacunarǎ, cǎci aplicând acelaşi stimul (o palmǎ, de exemplu) chiar aceleiaşi persoane (lui Gigel, de exemplu) putem obţine reacţii diferite. Behavioriştii au ignorat aşa numita black box – acele fenomene interioare care au loc în scurtul timp dintre stimul şi rǎspuns – şi s-au axat doar pe comportamentele externe. 

   Tot prin 1913, Watson şi-a fǎcut cunoscutǎ şi opinia conform cǎreia gândirea nu ar fi altceva decât un ,,subvocal speech” – vorbirea subvocalǎ.
   Prin 1928 scrie Psychological Care of Infant and Child. Aici nu mi-a mai plǎcut de el, deşi afirmaţiile lui sunt cât se poate de logice. El considera cǎ cei mici trebuie trataţi cu respect, însǎ cu o oarecare detaşare emoţionalǎ, evidenţiind aspectele negative în cazul bombardǎrii micuţului cu prea multǎ afecţiune/dragoste maternǎ. Watson explicǎ faptul cǎ iubirea, ca muuuuulte altele, este ceva condiţionat. Ideea e susţinutǎ şi de psihanalişti şi de simţul comun – faptul cǎ prea multǎ afecţiune din partea pǎrinţilor creeazǎ adulţi iresponsabili, dependenţi, incapabili sǎ ia decizii etc. Insǎ o gǎsesc puţin radicalǎ. Copilul are nevoie sǎ ştie cǎ e iubit. Poate fi învǎţat sǎ ia decizii, sa fie responsabil, concomitent cu afecţiunea oferitǎ de cǎtre pǎrinte, nu ? Mi se pare cǎ aici, Watson nu prea a fǎcut diferenţa între rǎsfǎţ şi afecţiune.
   Un alt aspect notabil din viaţa lui, este controversatul experiment ,,Little Albert” sau micul Albert, cum i-am spune noi. John B. Watson a dovedit cǎ senzaţia de teamǎ/ frica este ceva învǎţat, condiţionat, bazându-se pe experienţa de viaţa a individului, şi nu ceva înnǎscut.
   S-a luat una bucatǎ copiluţ micuţ – Albert – cu o experienţǎ de viaţǎ de 8 luni. În prima fazǎ, se testeazǎ dacǎ micuţului îi este teamǎ de zgomot. In spatele lui, un asistent produce un zgomot puternic. Prima datǎ, copilul tresare şi întinde mâinile. A doua oarǎ începe sǎ tremure, a treia oarǎ plânge. Apoi, experimentul se diversificǎ. Albert este pus în contact cu diverse animale (şoareci, maimuţe, iepuri) sau obiecte. Copilul nu manifestǎ reacţii de teamǎ în preajma lor.
   În urmǎtoarea fazǎ, Watson va asocia zgomotul puternic cu diverşii factori care nu l-au speriat pe copii. La început, copilul încerca sǎ atingǎ animalul, dar renunţa la producerea sunetului. Apoi, începea sǎ plângǎ şi renunţa la încercarea de a atinge animalul. Ulterior, micuţul Albert plângea la simpla vedere a animalului.
   Experimentul a luat sfârşit când, probabil, familia micuţului nu l-a mai dus la spital pentru continuarea experimentelor.
   Oricum, mi se pare interesant. John B. Watson a demonstrat cǎ senzaţia de teamǎ este una condiţionatǎ! Aşa sunt explicate şi fobiile. Nu vreau sǎ îmi imaginez ce fobii a dezvoltat micuţul Albert înaintând în vârstǎ.

Eu am oroare de spaţiile închise şi aglomerate.

14 comentarii:

  1. Sa elimini ultima foto din Lucrarea ta de diploma, nu da bine. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Ha! M-am prins si eu cum se pune un salt la articole (read more...) :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am vazut, acu` sa nu crezi ca esti vreun hacker rebel. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. @Milogul.SRL
    Cum sa nu ? Dovedeste ca am inteles ce s-a intamplat cu Albert. Refulandu-si temerile de sorecuti si maimute, va deveni un pustan cool, misto, cu nasul pe sus, cel putin in aparenta. Caci in adancul lui este micutul albert for ever :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu care credeam ca Doxatu e Albert.:))

    RăspundețiȘtergere
  6. Eh nu, nu am vorbit in metafore. De ce, vezi vreo asemanare intre cei doi ? :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Bine recunosc , eu sunt Albert, pentru ca atunci cand e vorba de bani fac la fel ca Albert "tresar şi întind mâinile". :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Mie nu mi-e frica de zgomote, doar de intuneric si de animalele mici. Interesant experimentul, chiar daca inuman dupa parerea mea. Acelasi experiment se putea face cu Watson prin loviri repetate in nas, lucru care ar fi indus o fobie la vederea celui inplicat.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Dex
    In timp ce il loveste cineva pe dr. Watson in nas, eu as vrea sa-i cant Oda bucuriei, sa vedem daca ii da singele pe nas numai cand asculta melodia fara sa-l loveasca nimeni. Daca imi dati si o vioara experimentul o sa fie un succes.:)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Doxatul Dex
    Da, din cauza asta a si starnit controverse, dupa o perioada. Desi la vremea respectiva nu parea chiar asa de inuman. Imi pare rau de Albert sincer. Am inteles ca experimentul s-a desfasurat pe o perioada mai indelungata (cateva luni parca, nu sunt sigura). Cand ma gandesc ca unii isi dezvolta fobii in urma unui incident singular... Albert nu cred ca a iesit prea bine din experiment.
    Ce ai cu intunericul? Mie imi place, bine.. nu intuneric bezna... asa.. echilibrat :))

    RăspundețiȘtergere
  11. @Milogul.SRL
    Probabil sangele nu va tasni, insa cu siguranta reflexele ii vor intra in actiune, capilarele se vor umflaaaa :)) Si la vioara te pricepi? :D

    RăspundețiȘtergere
  12. @Colorbliss
    N-am nimic cu intunericul desi am dormit o perioada cu lumina aprinsa pe hol :) Din pacate sunt o pasare de noapte f*tuta de sistem :(
    Sunt curios cum ai merge lui Albert, ma indoiesc ca are probleme, e la moda acum sa privesti copiii ca pe niste bibelouri, dar nu sunt asa, istoria a demonstrat cu prisosinta.

    RăspundețiȘtergere
  13. @ Colorbliss
    Nu , nu ma pricep deloc, tocmai de asta dupa un timp, oricat de tolerant ai fi tot iti da sangele pe nas. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. @Milogul.SRL
    Doar mi te inchipui cantand la vioara si din reflex caut cu mana o perfuzie.

    RăspundețiȘtergere

Nu interzic nici un comentariu, din cand in cand o sa va pun piedica.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !