Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

luni, 14 martie 2011

Taicu'

Taicu’ era sârb şi când era holtei făcea negustorie cu animalele dincoace de Dunăre. Trecea iarna râul înghetat cu oile şi le ducea la poalele muntelui unde le vindea  ciobanilor români. Era învăţat de mic să muncească din greu. Pâna se făcea vară cobora iar la graniţă .
  S-a nimerit într-o duminică sa fie o nuntă într-un sat prin sudul Olteniei. S-a oprit să se uite la nuntaşi cum jucau hora în mijlocul uliţei.  Era obosit, plin de praf şi cam fără chef, dar imaginea sătenilor primeniţi de sărbătoare însoţiţi de muzicanţii veseli îl făcu să uite pentru câteva clipe drumul pe care încă îl mai avea de făcut.
  Sprijinea jgheabul fântânii aşteptând să se adape calul în timp ce privirile ochilor lui întunecaţi de sprâncenele groase se opriseră asupra unei fete din horă. Nu era prea năltuţă, avea părul lung împletit în coadă pe spate şi împodobit cu cununiţă de flori la tâmple, dar ochii erau plini de foc. Bunica ne spunea că dacă Taicu’ nu ar fi prins în ziua aceea mâna fetei în horă nici ea şi nici noi toţi nu am fi existat.
  A ajuns repede la părinţii ei, nu prea avea mult timp şi dintr-o dată parcă nici răbdare nu mai avea, dar mama fetii i-a spus că nu îl ştie, să-şi vadă de drum! Atunci străbunicul a scos chimirul şi a deşertat toţi banii pe o laviţă. Se umpluse macatul de bănet.
Dar femeia, aprigă de felul ei, s-a uitat de sus la bani, şi i-a spus că nu-şi dă fata pe un venetic şi nici nu o vinde.
 -Bine! a spus Taicu’.
  Ştia ce are de făcut. Era tare hotărât. S-a dus în cel mai apropiat sat unde a găsit casă şi pământ mult de vânzare. S-a întors cu actele şi i le-a trântit pe masă:
  - Acum mi-o dai! Şi a luat-o.
    Aici vroia să prindă rădăcini.
  Era negustor  priceput aşa că a făcut avere repede apoi şi vite  şi cai şi căruţe şi vreo 11 copii. Aşa era atunci, râdeau că era vorba aia “anu’ şi cârlanu”. Iovana (bunica mea) a fost ultimul dintre ei. Dar acum nu e vorba de ea.
   A venit primul Război şi s-au făcut rechiziţionări, au venit  de la “Mărire” si i-au luat toti caii şi căruţele şi primul băiat la oaste. S-a sfârşit războiul, dar nu s-a mai întors nimic.Nici cai, nici căruţe , nici băieţi. Dar nu a zis nimic. A luat totul de la început,  ridicase magazin şi cârciumă, se îngrijeau ceilalţi copii deja, dar pe Iovana o lua cu el peste tot că era mintoasă la fel ca el, îi luase şaretă şi botine înalte de piele cu şiret cum purtau cucoanele la târg şi toată breasla de negustori din târg o ştia cât de mândră şi drăcoasă e fata a mică a lui Iovan. Leită tac’su.  
  Pe urma a venit al doilea Război, si iar s-au făcut rechiziţionări, şi iar au luat caii şi căruţele, abia au reuşit să ascundă şareta bunicii, dar pe ceilalţi băieţi nu au avut cum, că au trebuit şi ei să plece. A fost la fel şi de data asta. Nu s-a mai întors nimeni.  La fel, nu a zis nimic. Era bărbat şi un bărbat nu varsă lacrimi, de aia sunt muieri pe lume, să verse ele lacrimile. El avea treabă şi grijă să-şi ştie copii care au mai rămas în viaţă şi muierea la adăpost de necazuri.
 Pe urmă a fost cel mai rău. Fiindcă au venit comuniştii şi au luat absolut tot.
  Fetele se duseseră şi ele, care încotro cu familiile lor, iar bătrâna se prăpădise de inimă rea după băieţii care ajunseseră oale şi ulcele străpunşi de gloanţe sau de baionete.  Taicu’ rămăsese singur acuma, doar Iovana ce se mai îngrijea de el.
   I-a  rămas totuşi din toate pământurile care le-a avut o bucată de grădină.  Nu avea stare, aşa că s-a pus iar pe treabă. Toate legumele ce le scotea din grădină  le vindea în târguri şi pieţe, iar monezile pe care le strângea nu mai stătea să le numere, le punea în săcuţi de pânză tare  pe care apoi îi cântărea având grijă să fie egali. Pe urma încuia totul în scrinul mare de lemn cu capacul sculptat ce stătea în camera de la drum.
 Într-o zi i-a fost rău de tot. A chemat-o pe Iovana. Avea febră şi abia respira, vroia să-şi vadă repede toţi copii şi nepoţii. A plecat bunica într-un suflet prin tot satul după toţi. Toţi aveau treabă, dar au zis că or să vină, era bătrân de acuma Taicu’ şi nu mira pe nimeni că-i posibil să se ducă în lumea celor drepţi. S-au adunat de prin curţi unii, alţii de prin câmp sau de la Colectivă, s-au primenit şi până seara au venit cu toţii la casa bătrânească.
  Abia respira bătrânul.  A scos de la chimir cheia, i-a întins-o bunicii mele că nici ea nu ştia ce ţine moşul în scrin, şi i-a cerut să împartă săcuţii pe loc, în faţa lui, la toţi copii. Nu vroia să moară până nu era sigur că şi ultimul nepot tot are ceva de la el.
     După câteva zile s-a înzdrăvenit moşul, probabil fusese vreo răceală şi cum iar nu avea stare s-a apucat din nou de grădină. Nu ştia decât să muncească.  Când după vreun an i-a fost rău din nou, nu a mai trebuit bunica să alerge prin tot satul, a fost destul să spună la un nepot şi în două ceasuri era curtea plină. 

   Averile se fac, apoi se pierd şi apoi se fac iar şi tot aşa. Dar nici o avere din lume nu ar avea valoarea sclipirii din ochii bunicii mele atunci când ne povestea de Taicu’.copii şi nepoţii.

26 de comentarii:

  1. In afara de "Bine ai venit!" diferenta dintre timpuri, oameni, valori, caractere, pe care vroiam sa o subliniez, cred ca e destul de evidenta ca sa o repet si eu.
    PS:Bine ca nu aveau internet!:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine v-am găsit!
    Ceea ce am învăţat noi de la cei bătrâni este că nu sărăcia sau lipsurile sunt tarele care înrăiesc oamenii ci lipsa de comunicare. Hmmm! Azi există cea mai modernă şi mai rapidă formă de comunicare, dar oare...comunicăm?

    RăspundețiȘtergere
  3. Comunicarea se va produce mereu cu usurinta, daca pe locutori, interlocutori sau receptori ai mesajului, oricare ar fi aceia, ii leaga idei, sentimente, valori comune. Daca acel "ceva" exista, oamenii se inteleg si din priviri. Eu sunt mai receptiva, fiindca umbreluta mea este si piesa de rezistenta in receptarea mesajelor! Pe mine ma leaga de unii oameni imaterialul, nepipaitul, o forma de iubire neconditionata, fara sanctiuni sau reprosuri.

    RăspundețiȘtergere
  4. In privinta fratilor scriitori, Geo Bogza si Radu Tudoran, m-am gandit de multe ori ca in "Cartea Oltului", Geo Bogza prezinta in mod insolit si destinul lor ca frati. Cine a citit acest poem descriptiv a simtit implicara afectiva atunci cand prezinta ruperea celor doua rauri-frati, Muresul si Oltul, din Hasmasul Mare! din pacate niciunul dintre acesti scriitori nu se mai studiaza!

    RăspundețiȘtergere
  5. "Fiul risipitor" aminteste si de "Absalom Absalom" de W. Faulkner.(acesta din urma cu ceva accente de proza gotica)

    RăspundețiȘtergere
  6. La Fee, ai mare dreptate, din păcate. :(
    Sunt curioasă pentru cartea de mâine dacă o să fie cineva din cei care abia au ieşit de pe băncile şcolii să spună de măcar titlul o să li se pară cunoscut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Fiul Risipitor este o carte care şi azi de o citesc (pentru a câta oară?, nu mai ştiu nici eu)la finalul ei iar voi plânge şi(deşi îi ştiu sfârşitul pe de rost)tot mă voi gândi că poate poate răspunsul la întrebarea Evei:"Eşti aici?" de data asta va fi altul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc, Zefira! Draga mea, mie imi vine sa plang cand intru la a Xi-a ! Ii iubesc, imi sunt dragi,insa numai bunavointa mea, nu va rezolva lucrurile!
    Dar, vorba aceea! Curaj! Si "fiul risipitor" a fost in cele din urma intampinat cu sacrificarea vitelului celui gras.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred ca fiecare dintre noi e o femeie "in asteptare"! Conditia femeii este asteptarea!Din experienta stiu ca acel "voi mai veni" se materializeaza in cele mai neasteptate, dar fericite momente!

    RăspundețiȘtergere
  10. Milogule, daca ai vrut sa faci vraiste in sufletul meu, ai reusit!:D

    RăspundețiȘtergere
  11. @La fee
    Atat articolul cat si recomandarea de carte apartin lui Zefira. Ce-i drept cartea am citit-o demult, dar nu o am in biblioteca, asa ca am un reminder. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Mama mea are fix aceasta editie!Cartea am citit-o in cls. a VII-a, in pasul cangurului si, la varsta aceea, Eva mi s-a parut o fraiera!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce mama dracu e aici ma? Parca e blogul lui Marin Preda! Numai case de lemn prin care se vede soarele, frig, bautura, ciobani....

    RăspundețiȘtergere
  14. Morala povestii este extrem de interesanta: daca le-ai dat o data bani cum afla ca esti pe moarte cum vin iara sa ceara :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Bine-ai venit,Dex! Ti-am simtit lipsa! Asa, fii aricios si ia-i de urechi pe toti!

    RăspundețiȘtergere
  16. Daca e vorba de ciobani, i`auzi baaa...
    "Am zis verde rar, marar
    Colo-n vale la stejar
    Haulea un pacurar
    Din fluier si din caval.
    Haulea ce haulea
    Oile si le pierdea...
    Mergea neica ce mergea
    Si cu mine se-ntalnea
    Si din gura-asa-mi zicea:
    -Ma baiete, ia sa-mi faci taica
    tu cantarea mea.
    O sa-ti dau un ban ferecat
    Dupa fundul chimirului bagat...
    Ma suii pe-un bolovan
    Halaua ba!
    Si strigai la un cioban:
    -Iesi afara ba ciobane,
    Ca ne da lupii tarcoale!
    Baciu' a-mbatranit,
    N-a mai auzit,
    Noaptea s-a lasat,
    Lupii-au asteptat.
    Lun-a rasarit,
    Stan-au prapadit...
    Baciu' s-a trezit,
    Nu si-a mai gasit
    Stana de miori
    Si florile flori

    Luna mi-o vedea
    Si mi-o blestema:

    -Sa te-ajunga-n cer !
    Sangele de miel,
    Care s-a varsat
    Pe pamant curat
    Cu lacrimi udat.

    Sa vie la tine
    Oile straine,
    Razele sa-ti linga
    Si sa mi te stinga !

    Ca n-ai slobozit,
    Ape pe pamant.
    Baciul sa trezeasca,
    Lupii sa-i goneasca
    Turma sa-si fereasca..."

    RăspundețiȘtergere
  17. Oau, de unde este? E ciudata, fiindca apar sinonime pentru "cioban" din toate provinciile: cioban, baci, pacurar, asa incat nu pot idntifica originea ei!

    RăspundețiȘtergere
  18. M-am uitat in culegerea lui G.Dem. Theodorescu si nu e! De unde este, ca doar n-o fi ad vostram tastatura, Milogule!

    RăspundețiȘtergere
  19. @Milogul & Dex
    Mulţumesc pentru promovarea articolului pe Fain, sinceră să fiu nu mă aşteptam şi m-a surprins puternic să îl văd azi acolo. :)
    @Dex
    Ai un simţ de observaţie foarte bine dezvoltat :D Şi uite, recunosc, eu când eram mică şi mergeam la ţară primul lucru pe care îl făceam, după ce smotoceam oleacă mâţele care nu ştiau în ce cotlon să se bage mai întâi de dragul revederii mele,dădeam fuga în casa mare să caut sub patul înalt o cutie veche de cafea dosită în care bunica îmi strângea peste an mărunţişul pe care eu aveam să-l cheltuiesc cu mare chiverniseală pe morişti de hârtie, biscuiţi sau eugenii şi de cele mai multe ori pe bomboanele de supt cu mentă :D

    RăspundețiȘtergere
  20. @zefira
    Cutia era de Nescafe sau Mocca?

    RăspundețiȘtergere
  21. @la fee
    E Tudor Gheorghe, melodia se numeste "Ciobanul care si-a pierdut oile" si blestem mai frumos de dureros decat asta " -Sa te-ajunga-n cer ! Sangele de miel..." eu nu am auzit.:)

    RăspundețiȘtergere
  22. @Zefira
    Nu e nevoie de multumiri, te trecem la caiet cu o bere. :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Oh, Dex, ai spulberat pentru o clipa morala emotionala pe care am tras-o eu!! Vroiam sa cred ca a doua oara au venit toti din recunostinta si apreciere pentru omul care s-a gandit la fiecare dintre ei in parte. Si nu pentru a mai cere!
    Chiar asa nesatuli sa fim?

    Zefira, atat de frumos ai scris! Citind, m-am transpus in atmosfera in care au crescut, probabil, si bunicii mei. O alta lume, necunoscuta mie, dar cu acel farmec specific...

    RăspundețiȘtergere

Nu interzic nici un comentariu, din cand in cand o sa va pun piedica.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !