Fara dulcegarii ca sunt acrit, povestea e simpla. Domnul I.E. bolnav timp de 25 de ani, boala simpla dar nerecunoscuta de nimeni, in consecinta ramasa fara diagnostic. Ghici ghicitoarea mea, nu e nici astm nu e nici cancer la plamini, e un pic de frica, impletita cu insuficiente respiratorii, totul impins spre atac de panica, cu mari reminescente de traume psihice imbibate de drame prin analogie din tinerete, totul omogenizat cu bulimie si cu frica de doctor(spital), presarat pe ici pe colo cu mici efecte nocive placebo, om rational de altfel si cu mult bun simt. Se gandea destul inante, incat arareori te deranja si cand o facea, in mod evident era bine sa iei aminte si sa te uiti in directia pe care ti-o puncta.
Dar nu despre asta vorbim acum, timp de 25 de ani capacitatea pulmonara a fost in regresie, la inceput insesizabil, mai o tarie mai un tutun, vorba aia , orice doar sa trec de noaptea asta grea. Intre timp au trecut multe nopti pina cand a facut stop cardiorespirator, insuficient oxigen la nivelul creierului final nefericit, intubat , reanimat,coma grea, in viata doar datorita aparatelor. Nu chiar intamplator I.E. destul de apropiat, ajung la spital, dupa 3 ore dupa internarea la terapie intensiva...