Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

Se afișează postările cu eticheta Colorbliss. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Colorbliss. Afișați toate postările

luni, 29 septembrie 2014

Ciornă: La Mulți Ani!

Ca-n fiecare an, într-o anumită zi din septembrie mă încearcă tot felul de gânduri și emoții. Mă uitam după Milog azi, nu știu de ce. Cam exact în urmă cu o săptămână mi-a trecut prin minte că-i ziua lui. Dar nu-i ziua doar a lui, să nu i se urce la cap! 
Cum eu funcționez după alte coordonate temporale, ușor decalate, abia azi îl trag de mânecă și-i zic La Mulți Ani. Mulți și fericiți să fie, sau măcar plini de experiențe de tot felul. 

Momentul altruist mi s-a dus, așa că îmi îndrept atenția înspre mine și înspre incapacitatea mea de a le spune oamenilor ce simt, eventual atunci când ar trebui. 
De exemplu, de ce nu i-am zis Milogului lamulțiani și etc de ziua lui? Că ziua lui e oricum una importantă pentru mine, cu sau fără voia lui, coincidențe, ș.a. 
Sau de ce nu mi-am căscat gura azi când unii s-au comportat atât de clișeic și cretin încât nici nu mai vreau să-i văd. Să-l văd, că e unul. Acum momentul s-a dus, nu am zis nimic și am suferit eu de una singură fără să știe nimeni. Dar cert e că nici loc de remediere a problemei nu mai e. 

Circulă prin noi, cât trăim, un puhoi de gânduri pe care, în mare măsură, nu le împărtășim nici cu noi înșine. Pe unele, însă, le oprim în loc, le re-gândim, le simțim, le analizăm... De ce unii le verbalizează atât de ușor, iar alții, așa ca mine, își blochează parcă în mod voit orice cale de exteriorizare? 

Se întâmplă și pe bloguri, de altfel. Cum nu am mai fost de-o veșnicie și o zi să verific panoul de control la Milogul.SRL, azi mi s-a năzărit să citesc niște draft-uri. Unele zac în neantul internetului de peste un an. Cineva ( Dex sau Milogul adică) a gândit niște lucruri și a uitat de ele. Cineva a început să gândească niște lucruri și s-a oprit. Oare ce s-a întâmplat cu probabila continuare a draft-gândului ? Unde a plecat, unde stă acum? În vreun colț de minte? Cele care mă intrigă nici măcar n-au text, doar un titlu. Un cuvânt. 

Oare câte draft-uri ai în minte? Dar în suflet ? 


miercuri, 7 noiembrie 2012

Dar te rog!

Am primit (din nou) dezlegare în curtea Milogului şi cum sunt încurajată zilnic să nu mai am reţineri, iată-mă în aproape plină glorie. Ce să zic? Mi-am dat seama că nu prea ştiu să spun ,,te rog” – în situaţii importante, evident, şi când mă chiar interesează cursul acţiunii, că de politeţe ştiu să zic, m-a educat mama bine. 

 Poate o dată zic, cu jumătate de gură, a doua oară îl trag cu cleştele din mine (da’ nu-i sigur că iese). Ce mai e şi cu insistenţele astea fără rost? Dacă omul nu vrea să facă ceva pentru tine, de ce să tot insişti? Consider intenţiile la fel de importante precum comportamentul în sine. Deci nu-i totuna dacă omul face ceva pentru că aşa a vrut el, de la bun început sau după ce i-am pasat eu ideea genială, saaaaaau face pentru că l-am rugat, implorat (a se citi stresat cu o mie de ,,te rog”-uri). De-asta nu mă prea rog de oameni. 

 Şi mă enervează când oamenii aşteaptă să fie rugaţi de mai multe ori înainte de a face ceva. Uneori chiar şi când ceva-ul ăla e pentru propriul lor interes. Excludem persoanele auto-distructive, care nu vor face nimic bine pentru ele însele. 
 Hai să învăţăm să fim sinceri cu noi înşine şi cu ceilalţi. Dacă vrei să faci ceva pentru cineva, vei face şi fără să te roage de o mie de ori. În caz contrar, fie nu-ţi pasă, fie eşti prea prins în propriul ego şi în divina-ţi importanţă. 

 Nu ştiu să scriu concluzii, doar introduceri.
Hahah, m-am tag-uit :)) 


marți, 10 mai 2011

Milogul S.R.L.(Milogul și Restul Lumii)-Teatru milofonic în patru acte

 postare scrisă  şi publicată pe Şoseta cu poveşti
 autori vinovaţi de acest fapt:  MiţaBiciclista alias Zefira şi Şoseta . 
Orice asemănare cu personajele cunoscute nu este deloc întâmplătoare!

Actul unu

Sala centrală a Căminului Cultural dintr-un blog ciudat, de neuitat și aplaudat de toată lumea în mod organizat. În mijloc, o masă dreptunghiulară acoperită cu o muşama roşie aşezată cu unul din colţuri atârnând pe lungimea mesei. Tanti Lafi, pardon La Fee, eșărfată îngrijit, țopăie cu o seceră (încă plină de țărână de la câmp) într-o mână şi ciocanul în alta. După ce le așeză pe mușama își trosni una în frunte: uitase spicele de grâu. Iese din sală. Intră din nou aducând pe rând mai mulți tabureți, pe care îi așează la masă. A uitat iar spicele de grâu. Iese din sală. Intră din nou. De data asta zvelt, subţirică la trup, cu ochelari pe nas și părul prins în coc. Duce cu ea un top de hârtii din maculatură reciclată, câteva caiete de teză, un penar cu multe creioane cu guma roasă şi un toc cu cerneală roșie. Își trântește caietele în poală și-l deschide pe primul. Se enervează. Taie cu roșu tot. Nota 2. Al doilea – plagiat – nota 1. Se enervează și mai tare, le aruncă pe masă și iese din sală. Revine cu o tavă plină cu pahare şi o cană de sticlă plină cu apă de la robinet. Abia merge şi ţinându-şi greu echilibrul se îndreaptă către masă cu spaima de a nu vărsa cana cu apă. În spatele ei apare un bărbat tânăr şi înalt, îmbrăcat în costum, strâns încrăvătat, cu părul lins de vacă şi dat într-o parte. Bărbatul trece pe lângă ea, dar o înghiontește discret, iar La Fee scapă tava cu pahare, stropindu-l pe încrăvătat.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !