Raiul este în dreapta

Am stat şi am citit de câteva ori postul de ieri scris de Milogul reflectând la mesajul ce răzbate din spatele rândurilor,  apoi sunt momente în care chiar mă gândesc de zece ori înainte de a spune ceva şi nu neapărat de teama ridicolului sau a naivităţii ideilor proprii, ci pentru că sunt situaţii în care se poate întâmpla să nu am nimic de spus.  

   Începusem totuşi să-mi scriu comentariul conştiincioasă şi atentă la idei când deodată mi-am dat seama că subiectul pe care l-a deschis Milogul este mult prea complex, iar eu fiind cam vorbăreaţă din fire, doar sunt olteancă, adică o condiţie sine qva non, nu mă pot rezuma de data asta la un comentariu.

În principiu (şi atenţie vă rog căci îmi voi alege cu grijă fiecare cuvânt) religiile sunt făcute pentru îndrumarea către o viaţă mai liniştită psihic a unei comunităţi.

Cum ajung in RAI ?

     O problema serioasa pentru omenire este Viata de Apoi.


     Nu glumesc, sunt mult mai multi preocupati sa ajunga intr-un Rai imaginar decat sa -si faca Raiul real pe Pamint. Cea mai mare parte  de oameni care adera la o credinta o fac pe o structura de teama, de amenintare, frica de a  ajunge in Iad sau in alt loc teribil(la munca spre exemplu), iar in varianta recompensativ-pozitiva, in Rai, iarba verde, pomi infloriti, ingeri care zambesc si canta. Raiul e ca si cum te-ai duce la tara, prinzi o sarbatoare si toata lumea e relaxata ca nu munceste pe camp.

     Cati sunt preocupati mai mult de viata de apoi decat de viata de aici? O sa vedeti in tabelul de mai jos:

O nocturnă pentru cei nocturni

De ce are Omul umbra ?

     Intrebari tipate-n soapta gandului, in nopti fara de luna si fara vise, cand stai cu ochii intorsi spre suflet si astepti cu mainile incordate, o licarire in bezna mintii, sa poti zari o cale spre drumul care nu se incheie.
     Si nu vezi nimic si nimeni nu vine si esti atins de mantia cea neagra a indoielii, iar lumea...lumea se oglindeste intr-un lac, un lac numit pe scurt societate. E un lac a carei liniste de suprafata nu trebuie deranjata , paseste incet pe malul vietii tale, nu deranja scarbosul, caci din adincurile intunecate ies monstrii plasmuiti cu ura insetata de dorinte, de succes, de viata lunga, de Dumnezei inchipuiti, de cruci si stele, simboluri, semiluni, de bani si aur blestemat, de razbunare.

Alo! Pedofilu?!

Stiu, stiu, sunt lucruri mult mai importante de care poti sa-ti bati joc pe blog! Revoltele din Orientul Mijlociu de exemplu! Si da, nimeni nu zice: SUNT REVOLTE SI IN PALESTINA SI IN IRAK! Sau coincidenta nefericita din Japonia, zeci de mii de morti! Naspa! Bine ca sunt japonezi, ca daca era un popor d-asta pisacios ca romanii nu-si mai reveneau 2000 de ani!

...atat de aproape...

Filmul este de la NASA si este format din imagini reale.

ContraReplică

Dumnezeu, într-o-ncercare,      

Construind la Rai o poartă,

Vru să fie lumea mare

Şi lui Adam dădu consoartă.

“Iată fiule, îi zise,

Dintr-o coastă ţi-am creat,

Nălucire ca din vise

Singur, eu nu te-am lăsat.”

“Vezi Adame că-i firavă,

Plăsmuită mai silfidă,

E femeie şi-i suavă,

EU ţi-o dau s-o ai în grijă.”

Dumnezeu stătu-n grădină,

Pe Adam să mi-L înveţe,

De femeie cum să ţină

Şi doar ea sa îl răsfeţe.

For night visitors only - Magic Bus

Jocurile 3

      In ziua ce a urmat, ne-am bucurat ca niste copii la borcanul de miere cand am urcat pe munte, am uitat de toti si de toate, lumea s-a facut mare, imensa, muntele era mai sus de nori si noi eram umili in fata lui.Cerul era sub noi si soarele se mira cu razele lui calde de piticii de pe crestele inzapezite.

Taicu'

Taicu’ era sârb şi când era holtei făcea negustorie cu animalele dincoace de Dunăre. Trecea iarna râul înghetat cu oile şi le ducea la poalele muntelui unde le vindea  ciobanilor români. Era învăţat de mic să muncească din greu. Pâna se făcea vară cobora iar la graniţă .

  S-a nimerit într-o duminică sa fie o nuntă într-un sat prin sudul Olteniei. S-a oprit să se uite la nuntaşi cum jucau hora în mijlocul uliţei.  Era obosit, plin de praf şi cam fără chef, dar imaginea sătenilor primeniţi de sărbătoare însoţiţi de muzicanţii veseli îl făcu să uite pentru câteva clipe drumul pe care încă îl mai avea de făcut.

  Sprijinea jgheabul fântânii aşteptând să se adape calul în timp ce privirile ochilor lui întunecaţi de sprâncenele groase se opriseră asupra unei fete din horă. Nu era prea năltuţă, avea părul lung împletit în coadă pe spate şi împodobit cu cununiţă de flori la tâmple, dar ochii erau plini de foc. Bunica ne spunea că dacă Taicu’ nu ar fi prins în ziua aceea mâna fetei în horă nici ea şi nici noi toţi nu am fi existat.

  A ajuns repede la părinţii ei, nu prea avea mult timp şi dintr-o dată parcă nici răbdare nu mai avea, dar mama fetii i-a spus că nu îl ştie, să-şi vadă de drum! Atunci străbunicul a scos chimirul şi a deşertat toţi banii pe o laviţă. Se umpluse macatul de bănet.

Focul 2

     Dupa ce ne-am cazat in superba noastra cabana de lemn, urmatoarea etapa a fost sa facem cald, pentru ca se inserase si era de ajuns sa vrei sa iti stergi nasul ca ramineai lipit intr-o pozitie "ganditorul de la Hamangia" .

-Ma duc eu sa iau lemne, am zis si am iesit pe usa afara nestiind in ce directie sa o apuc.Am inteles repede unde sa merg, de la vecinii nostri care erau 4 fete ce depindeau de lemnele noastre ca sa aibe caldura, adica soba era ingropata in peretele nostru comun, jumatate la noi jumatate la ele, numai ca doar pe la noi se puteau baga lemne in soba.

-De la ce cabana esti?

-De la numarul 5

-Bine ia un butuc si cauta toporul, sparge-l si fa focul. Ai mai facut focul pina acum?

-Da...

-Bine aveti grija sa nu va scape vreun taciune pe jos ca luati foc.Cam asta a fost protectia muncii.

Drumul 1

     Punctul de plecare era din fata liceului, toate locurile din autocar erau ocupate. Stateam in spatele autocarului sa putem asculta muzica de la un casetofon cu baterii marca International, sa bem si eventual sa aprindem o tigare, usile oricum nu se inchideau etans.
     Am ajuns aproape de Pietrele, de fapt mai aveam inca 1 ora de mers, conform semnului din fata noastra, dar pe jos, autocarul nu putea sa ajunga nici pe vreme buna pina sus, dar pe zapada. Eram un grup de 5 baieti an de BAC din acelasi liceu restul din licee diferite, nu prea ne cunosteam, rucsacii nostrii aveau aprox 30 de kg fiecare, mincare 25 %, haine 25 % si 50 % Rom si Vodka. Am inceput drumul de 1 ora cu zambetul pe buze, din cand in cand mai trageam cate un gat de rom ca nu inghetam si dupa vreo juma de ora de mers, surpriza. Zarim in fata noastra printre fulgii de zapada, cu ochii mijiti de la frig si bautura, un alt semn .
- Am ajuns! horcaie M printre dintii inclestati de bautura.

I am the Passenger

Pentru toti cei care se simt calatori in trenul vietii si nu numai  va dedic o melodie tare draga mie.

Sunt un calator...

m-am nascut in '77 si de 34 de ani merg incontinuu descoperind lucruri si locuri pe care nimeni nu le-a mai vazut niciodata. Am 34 de ani si deja nimeni nu isi mai aduce aminte de mine. Cand am plecat nimeni nu se astepta sa ajung asa de departe, eram o minune a lumii asteia si cand imi auzea numele orice om se simtea mandru pentru mine. Am schimbat legile fizice si am tinut minti luminate preocupate ani in sir de observatiile mele. Ar trebui sa am un monument in fiecare oras si in fiecare sat, ar trebuie sa va inchinati la mine si la cei care m-au creat, dar voi, biete maimute, aveti alte preocupari.....

Înapoi în trecut

Sunt dezamǎgitǎ, oameni buni (sau nebuni, dupǎ preferinţe). Poate ştiţi deja cǎ eu nu am televizor şi nici nu îi duc lipsa. Uneori, când e mama singurǎ acasǎ, mǎ instalez pe canapeaua ei şi timp de 10-15 minute, butonez telecomanda.

   De obicei, mǎ plictiseşte teribil activitatea şi renunţ repejor. Uneori, mi-e dat însǎ sǎ aud tot felu’ de ştiri mai mult sau mai puţin şocante. Şi mǎ şochez, cǎ altceva nu ştiu ce aş putea face.

   Deci, cum s-au adaptat românaşii pe timp de crizǎ ?  

   Au redus din rǎsfǎţ.

   Care rǎsfǎţ ? Cel de suprafaţǎ cumva ?

   A, nu, cum aşa ceva ?! Au redus cheltuielile, iar produsele pentru igiena personalǎ se pare cǎ sunt considerate cele mai ,,reductibile’’. Cum aşa ? Ne întoarcem în evul mediu, când apa era un duşman atroce ? Aveam eu o vagǎ bǎnuialǎ cǎ suntem un neam de nespǎlaţi, dar vroiam sǎ mǎ simt în secolul XXI şi chiar speram cǎ încep şi oamenii sǎ conştientizeze importanţa igienei personale. Uite cum m-au trǎdat compatrioţii. Am rǎmas şocatǎ pe câmpul de luptǎ.

   Deci, pasta de dinţi, şamponul, sǎpunul şi deodorantele – produsele ale cǎror vânzǎri s-au redus dramatic în ultimul an. Sǎ reformulez, nu doar dramatic, cel mai dramatic. Sunt urmate de ciocolatǎ (şi la asta renunţaţi, fraţilor? Trǎdǎtori ce sunteţi) şi unele bǎuturi (nu alcoolice, decât dacǎ berea intrǎ la categorie).

   Cel mai puţin afectate sunt produsele alimentare. Ce, nu era evident? Românaşii mǎnâncǎ asemeni porcuşorilor, în continuare, dar considerǎ cǎ de sǎpun se pot lipsi. Cât despre produsele de îngrijire a locuinţei rǎmân şi ele la loc de cinste. E important sǎ primeşti musafirii cum se cuvine, clar? Ce conteazǎ cǎ emani arome sfâşietoare!

   Nu e ca şi cum aş considera cǎ mâncarea ar fi irelevantǎ pentru viaţa unui om sau cǎ nu e important sǎ pǎstrezi curǎţenia în casǎ. Dimpotrivǎ. Dar pur şi simplu astfel de clasificǎri transpun prioritǎţile oamenilor şi mǎ întristeazǎ. Mǎcar dacǎ ar fi fost un minim de echilibru, cǎci e normal sǎ se reducǎ din cheltuieli. Ce nu mi se pare normal este ca produsele de igienǎ personalǎ sǎ fie cap de listǎ. Sǎpunul, şamponul, deodorantele? Ia mai tǎiaţi din parfum şi spǎlaţi-vǎ cum trebuie...

   Nu vreau sǎ intru în detalii scârboase, nici mǎcar nu am vǎzut ştirea cap-coadǎ.

   Cert e cǎ m-am necǎjit, enervat şi revoltat în acelaşi timp! M-aţi dezamǎgit crunt, compatrioţi care sunteţi.

   Vǎ dau pe mâna lu’ SuperSoap, afurisiţilor !  

(uof, gata ! mi-am expus frustrǎrile. Acum trebuie sǎ îmi cer scuze ? Vǎ pup în frunte, doar dacǎ faceţi dovada produselor de igienǎ personalǎ). Şi mai mâncaţi ciocolatǎ, poate vǎ vine mintea la cap.

Element antisocial

     Nu mi-au placut niciodata sarbatorile, nici 1 martie nici 8 nici craciunul nici de pasti, nici una, de nici un fel, chefurile organizate le urasc, nu imi place de ziua mea si nici de ziua altcuiva cunoscut sau necunoscut.

Antrenament intens ... de viata

Hai sa va minunez cu ceva intelepciune culturistica bai necunoscatorilor! Ca poate va dau una daca nu sunteti atenti!!! Sau va dau una preventiv! Jap!

Bagi acolo la sala, cum zice specialistii, greutati, repetari, efort, calorii, proteine si aminoacizi, bagi pana iti tremura mainile si nu mai poti sa ridici o sticla cu steroizi. Apropo, atunci e momentul propice sa-i dai doua scatoalce peste ochi unui umflat d-asta! Dar sa revenim la subiect: faci efort, organismul reactioneaza! La un efort moderat baga niste adrenalina acolo, creste pulsul si tensiunea, baga stomacul in boala sa scoata tot ce poate sa hraneasca muschii. Mananci ca porcul, muschiul creste, sau macar asa ti se pare de la oglinzile alea masluite de la sala. Una peste alta, totul e normal si de bun simt, faci antrenamente - ai rezultate.

Un sat pe verticala

Sa le dam Parazitilor ce e al lor, premiul "Poetii nepereche" al Academiei Romane, sectiunea "Bere si mici".

sursa

Dar sa revenim la subiect, dupa cum stiati probabil deja, sunt satul pana peste cap de statul la bloc si de colocatarii imbecili care misuna prin el. Ca punct de plecare pentru o enciclopedie, sau poate pentru lista unui ucigas in serie, care s-a gandit sa mai diversifice, m-am gandit sa fac o clasificare sumara a locuitorilor din blocul meu:

1) Melomanul de la 3

Asta este nemesisul meu de moment, dat fiind auzul meu deosebit de fin si traumele capatate din cauza unui alt meloman de nivel si mai inalt. Nu stiu cine e, sau cum arata putza respectiva, dar sunt convins ca atunci cand imi va sari mustarul suficient de mult incat sa iau juma' de pachet de unt (ca de, nu te duci in vizita la vecini cu mana goala) si sa ma duc sa i-l dau sa-l guste anal, se va vindeca instant de placerea de a asculta muzica impreuna cu restul blocului.

1 Martie

  

      Nu știu ce se zice de 1 Martie la femei, dar în nici un caz nu îmi vine ceva de primavară, parfumul florilor și dragostea de pe alei, pe frigul si criza asta puțin loc de romantism.  Nu imi plac sărbătorile organizate si nici nu stiu cum mi-ar sta să spun că... 

Dropa

Bayan Kara-Ula , intre China si Tibet, anul 1938

     O expeditie descopera un loc de inmormintare in care toate scheletele gasite nu depaseau 1.38m, lasind la o parte faptul ca oricum chinezii nu depasesc acum 1.40m, interesant este faptul ca in acelasi loc s-au gasit cateva discuri de piatra.