Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

miercuri, 13 aprilie 2011

Dex si prietenii sai

Erau niste vremuri odata, cand se incalta puricele cu adidasi Romica si sarea nu foarte mult, ca nici puricii albi nu pot sa sara, cand prietenia insemna ceva. Erau niste reguli, mai mult sau mai putin scrise, unele cam stupide ce-i drept, dar care erau respectate cu sfintenie si orice incalcare era subiect de scandal monstru, daca nu de dusmanie pe termen nedefinit. 

A trecut multe vreme de atunci, si lucrurile tind sa se schimbe din ce in ce in mai rau. Poate oamenii aia cu care imi petreceam eu timpul in adolescenta sunt mai buni decat cei ce s-au adunat in jurul meu in ultimii 10 ani. Poate ca, pur si simplu, trecerea timpului si nenumaratele nereusite si frustrari te transforma din tanarul idealist care credea ca poate ajunge orice, care avea incredere ca poate fi si fair-play si sa si reuseasca in acelas timp, intr-un tanar oportunist dispus sa isi gaseasca orice scuza pentru niste bani sau pentru o bucata de pasarica.

Una peste alta se pare ca prietena prietenului tau devine din ce in ce mai fair-game. Macar de ar fi un concurs sa transformam toata laba asta intr-o chestie mai barbateasca, gen: "Dex, fraiere, ti-am tras prietena de tzate prin club aseara! Sa te vad bai papagalule, tu ce poti!?". Dar barbatia asta se pare ca este si ea din ce in ce mai rara. Incep incet, incet sa apreciez vremurile mai simple cand testele de barbatie constau in cativa pumni in gura. Cum ziceam, barbatia asta se limiteaza la comentatul acestei situatii in lipsa actorului principal, sau poate secundar. Cum pot unii sa obtina o erectie in felul asta mi-e greu sa inteleg, dar se pare ca se poate. Te face sa te simti mai bine, se pare, cand ai un motiv stupid sa consideri ca un om ti-e inferior, chiar daca el n-are nici o implicare in chestia asta. Una peste alta nici n-am ajuns la prietenie, de fapt nici nu e mult de spus, decat: "Cat de penebili mai puteti deveni baieti?"

Cat despre personajul feminin implicat, cu optimismul meu fortat legat de capacitatea de discernamant a femeilor,  pot sa zic ca macar nu exista cei 10 ani din urma. N-am nimic impotriva unei femei care sta cu un barbat pentru sexul ocazional, sau pentru a risipi plictiseala sau mai stiu eu ce. Ce ma nelinisteste este capacitatea de a tine sub tacere niste episoade relativ deranjante timp de cateva luni, dar dupa cum spuneam asta este caracteristic si "barbatilor" din povestea noastra. Deci nu e problema, se poate raporta totul la cel mai mic numitor comun.

Un lucru bun exista, in afara de aflarea adevarului, lucru care este tot timpul bun dupa mine, si anume ca odata cu diminuarea cercului meu de "prieteni" se diminueaza si legatura cu tara asta de cacat, lucru care grabeste desprinderea mea de aceste noroaie mioritice. In incheiere un sicer: "Sugeti pula!" tuturor celor care mi se considera prieteni cand de fapt sunt doar niste laturi.

P.S. Ma scuzati pentru limbajul obscen, este folosit in scop pur artistic.

134 de comentarii:

  1. @Dex, eu tin secreta relatia cu voi! Sunt nashpa? E asa de palpitant ca e fraudulos!:(

    RăspundețiȘtergere
  2. Totusi, uneori, seara citesc si convivilor mei ce scrieti! E si mai nashpa?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum ca am marturisit pacatul, ma scoateti din randul prietenilor sau sa fac penitenta?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Dex
    Purtarea: 2(pentru folosirea cuvintului sugeti)
    Propus pentru exmatriculare sau munca silnica pe viata in rondul de flori, pe timp de primavara executarea pedepsei de a darui flori la orice femeie in trecere prin zona de pedeapsa. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @la fee
    Pentru ca ti-ai marturisit fapta, ai munca silnica tot in rondul de flori, pe o perioada de 5 ani fara obligativitatea de a darui flori la femei. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Milogul
    Adica si mie sa imi dea flori? :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Milogul
    Sunt ascultatoare, Maria Ta!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu pot sa ma pup cu toti domnii care trec prin zona de pedeapsa?

    RăspundețiȘtergere
  9. @Milogul.SRL
    Dupa ce ca ai scapat neinjurat mai faci si galagie :p

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu ti-am zis, Dex, ca in Evul Mediu era mai cool! Te urcai pe cal, luai lancea si fata era a ta!Si ii puneai si centura de castitate!

    RăspundețiȘtergere
  11. Pai da, dar astia mai sensibili, asa ca mine, erau luati in ras ca nu erau buni la violat prizonierele, am vazut eu intr-un film.

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu nu am vazut filme cu asa ceva,dar ma gandesc ca tu care ai o gandire logica, trebuie, uneori, s-o iei pe aratra ilogicului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Arata-mi-l mie pe ala care ti-a luat fata ca il fac sa vina la tine in genunchi sa il ierti, bine?

    RăspundețiȘtergere
  14. N-are blog? Ii scriu 200 de comenturi, ca doar de vineri iau vacanta!

    RăspundețiȘtergere
  15. "Sugeti ...! tuturor celor care mi se considera prieteni" ma gandeam sa ma autoinclud in cercul asta select de prieteni dar se pare ca e mai bine pe margine, fara sex. :D

    RăspundețiȘtergere
  16. @la fee
    Aoleoo, fara vacanta pentru tine de data asta, fa si tu niste meditatii ceva.:P De fapt esti arma mea secreta, ataca fara mila toate blogurile de iti ies in cale, Tu esti mânia Milogului. Rise Sir La Fee. :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu cred ca suntem pentru Dex mai mult decat prieteni.Suntem steaua de la marca Mercedes:suprematie pe apa,in aer si pe uscat, asa ca nu se referea la noi imprecatia citata de tine!

    RăspundețiȘtergere
  18. Sa traiesti intru multi ani, Luminatia Ta! Eu sunt arma ta secreta? AHHH! Ce flatata ma simt! Nu-mi iau vacanta! Nu fac meditatii! O sa spal geamuri cu noua mea manichiura cu floricele roz!
    Eu nu am scris decat de vreo doua ori la Stand..., dar nu mai fac! Si nu mai citesc nici Soseta! Jur sa nu va tradez never ever!

    RăspundețiȘtergere
  19. Pffft la fee nu stiu cum sa fac, ce sa fac, de ce sa o fac... imi vine asa de greu... dar trebuie sa-ti dau dreptate. Oricum eu incerc sa glumesc cu Dex ca vad ca si-a inecat ratusca de cauciuc in cada si acum umbla cu biciu in mina sa flageleze iepurasul de Pasti, daca il gaseste, PA! Pa, cadouri si nici Pastele nu mai vine, am vazut eu in niste desene animate ca asa se intampla.:D

    RăspundețiȘtergere
  20. @ la fee
    Nuuu, Nuuuuuuu !!! (aici e partea in care ma prabusesc inhau cu fata crispata de cadere)e ok , mai treci si pe la altii. :P

    RăspundețiȘtergere
  21. Eu sunt mare acum! Nu mai cred in iepurasi! Da'deloc, deloc!
    Ce bine ca s-a inventat tortura! Asa am obtinut trei vorbe bune de la tine! Am uitat iar cum se face emoticonul de final de lucrare de control!:P

    RăspundețiȘtergere
  22. Sugeti era pentru laturile care se dau drept prieteni.
    Si asta cu arma secreta era evident ca e La Fee, halal secret. Prietenii mei de 2 lei tin secrete mult mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  23. Io-l înţeleg pe Dexu. dar cred că folosirea cuvantului "sugeţi" a fost numa' metaforică, că-s convinsă că nu ar vrea să i-o facă vreun duşman, să-ţi moară dujmanii mă Dexule, să-ţi moară dujmanii care ie invidioşi pe valoarea ta pe persoana fizică care este.
    Io cred că în acest moment m-am autodescalificat la LA Fee! :D

    RăspundețiȘtergere
  24. Data viitoare va rog sa scrieti imprecatiile in engleza, ca mi-e frica sa nu invat vreuna si a o spun cand sunt in public!
    Eu zic sa privesti lucrurile si ca fiind mana destinului si nu ca prietenii au vrut in mod deliberat sa te tradeze!
    Daca stiam ca sunt arma secreta a blogului imi faceam statuie de pene de strutz!

    RăspundețiȘtergere
  25. Oricum, ceea ce deduc de aici, este că în blog aici intră şi prietenii şi latura dujmănoasă a Dexului, şi pentru ei e scrisă lucrarea, meritorie de altfel într-u slăvirea dujmanilor care ascultă manele şi aruncă cu ţâţele în stânga şi-n dreapta.
    Am scris ţâţe? Hmmm, nu mai ştiu ce cuvânt trebuia, cred că m-a pocnit Alzheimeru'peste mufă

    RăspundețiȘtergere
  26. @Zefira
    Nu nu te-ai descalificat! Esti uimitoare in felul de a pastisha limbaje diferite.Eu ma pricep in a identifica oamenii dupa cum scriu! Tu esti enigma mea!

    RăspundețiȘtergere
  27. Ia staţi! Că mă prinsei de-o chestie. Adicătelea La Fee e Sir cu capă şi spadă şi alea alea, şi io? Io ce-s? Că nu mi se pare corect. Io am zis că-i piloşenie curată ce se întamplă p-acilea, da' s-or făcutără că ploo-n păpuşoi!
    Dexuleeeee. ia-n de fă-mă bre şi pe mine ceva. Adică dacă La Fee e cavaleră, ete io vreau ofiţereasă. :P

    RăspundețiȘtergere
  28. La Fee, este normal să nu ştii de un'să mă iei, io-s un 007 autohton updatat.
    Ce? Ai uitat că cea mai tare şcoală din parcare de spionaj de dădea lecţii, clasă, teze şi conferinţe la ieniceri şi cruciaţi a fost a stolnicului Cantacuzino? Deci e genetică clară, dă neam, oaste şi ţară :D

    RăspundețiȘtergere
  29. Eu nu dau nici un titlu! Milogul e cu titlurile. Eu sunt un biet amarat fara prieteni si fara prietena care sta si motaie meditand la penibilul existentei offline.

    RăspundețiȘtergere
  30. Ati vrut sa imi luati piuitul? Vreti sa creada lumea ca am innebunit de tot! SUNT CONFUZA RAU TARE!

    RăspundețiȘtergere
  31. dACA MA FLATATI IN HALUL ASTA INTRU LA IDEI SI O SA CRED CA IMI COACETI CEVA! cUM SA AM CAPA CAND EU MA IMPIEDIC SI IN TIVUL DE LA ROCHIE!

    RăspundețiȘtergere
  32. Doxatule suferi din cauză de prietenă sau dă muieri numa, alea rele şi urâte.
    Mă gândeam să o postez aci', e o pastilă ce m-a ajutat să-mi reprim un moment de frustrare puternic la un moment dat.
    http://blogvista.ro/compendiu-pentru-doberman/

    Aviz! Nu intraţi dacă sunteţi sensibiloşi. Este scrisă în semn de răzbunare cruntă şi diabolică

    RăspundețiȘtergere
  33. Milogul a zis de capă, că a zis Sir, adică mă gândii io că în armură nu te-o pus că înseamnă că rămâi ţintuită în loc, sinceră să fiu nu aş paria că ai fii în stare să-ţi duci nici coifu' darămite alte angarale fieroase şi periculoase :D

    RăspundețiȘtergere
  34. Când ai scris cu majuscule se cheamă că ţipai? :D

    RăspundețiȘtergere
  35. Interesanta poezia dar e legata de femei, spre deosebire de articolul meu.

    RăspundețiȘtergere
  36. Da, tipam!cu surdina, sa nu ma auda lumea!Imi esti datoare o zi din viata pentru asta!

    RăspundețiȘtergere
  37. Nu contează Dex, şi tu eşti bărbat, nu eşti femeie ca mine. :D 'aide nu mai fi supi. Ai pup iu!
    La Fee, şi pe care zi o vrei din viaţa mea? Pe prima sau pe ultima? :P

    RăspundețiȘtergere
  38. cam violent postu...urat..:( pers feminina e live and kicking?

    RăspundețiȘtergere
  39. @Zefira
    Pot sa imi pun o poza cu o cuirasa frumoasa si lumea o sa creada ca sunt eu! Din cauza ta, aseara mi-am cautat creionul de scris carti frumoase. Ca intrasem la idei , ce dracul.Credeam ca ma da afara Milogul din cauza ta!

    RăspundețiȘtergere
  40. Nu sunt suparat, discutia era filosofica. Daca nu suport oamenii falsi si slabi nu inseamna ca ma supar ca exista, e ca si cum te-ai supara ca apa e uda.

    RăspundețiȘtergere
  41. Oricare, dar toata sa fie a mea!

    RăspundețiȘtergere
  42. @Anonim
    Violent? Are doar o injuratura si atat! Mai tolerant de atat nu pot sa fiu.

    RăspundețiȘtergere
  43. corect!! da cum s-a ajuns la minunatia asta? flagrant delict sau..one too many cups of ''green tea''??

    RăspundețiȘtergere
  44. In acest moment al istorisirii, Sheherezada vrea trei palme peste fata sa inteleaga si ea daca e treaza sau prietenii lui Dex au ametit-o.

    RăspundețiȘtergere
  45. @Anonim
    Eu de unde sa stiu cum s-a ajuns, ca eu sunt ala care habar n-avea de nimic.

    RăspundețiȘtergere
  46. nu-i nevoie de palme..moralitatea in sine e o chestiune confuza..:))

    RăspundețiȘtergere
  47. @La Fee
    Sheherezada e prea ocupata sa debiteze povestiri pe banda rulanta ca sa ai Hollywoodul scenariul de la Spider Man 8, ca altfel ai taie capul.

    RăspundețiȘtergere
  48. @Anonim
    "moralitatea in sine e o chestiune confuza"

    Uau! Nice! Nu vrei sa-mi fi prieten? O sa cunosti oameni noi la fel de confuzati de moralitate.

    RăspundețiȘtergere
  49. cine-a zis ca nu-s :)) ??..nu ma refeream la fapta..ma refeream la descoperire cum s-a ajuns...been there ; done that...da ce-ti pot spune e ca what beats and cherry tops this shit e sa asculti cand ti se povesteste direct despre tine nestiind ca esti persoana in cauza..tot asa..cu nuante umile..sa asculti asa..cam juma de h strangand din dinti. sf curat..

    RăspundețiȘtergere
  50. @Anonim
    Cool, eu am primit tratamentul de lux si nu mi s-a povestit despre mine fara sa stiu ca sunt eu. Dar da, jos palaria, e o metoda de tortura care mi-a scapat momentan.

    RăspundețiȘtergere
  51. well..sa zicem ca nu-ti pot ura experience upgrade pe viitor, numa sa ai preteni mai rezistenti la bautura. amen!

    RăspundețiȘtergere
  52. Mai, eu am o problema foarte mare cu astfel de oameni, fie ei femei, fie ei minibarbati. Doar citind ce ai scris, parca am inceput sa ma agit, de impulsiva ce sunt. Se pare ca unii chiar nu au o problema in a se comporta frumos si normal cu tine, in timp ce te injunghie finut in spate. Cand ma gandesc ce procese de constiinta imi fac si atunci cand spun o mica minciuna inofensiva, dar total necesara uneori, iar altii pot sa o tina intr-o veselie cu lunile. Cum? Cred ca e o adevarata arta.
    Dex, imi pare rau ca ai dat de astfel de oameni. Gaseste-ti alti prieteni, care isi vad de curtea lor, in principiu... Uite, noi astia de pe blog, nu vom atenta la mimozele tale niciodata :D

    RăspundețiȘtergere
  53. @Anonim
    Eu ma gandeam sa le zic sa se lase de baut...

    RăspundețiȘtergere
  54. @Colorbliss
    Iti multumesc ca m-ai invitat in cercul tau de prieteni! Cand sa vin in vizita? Azi e bine? Pe la 7:30? Aduc eu bautura, nu te deranja decat cu niste sandwich-uri ca mi-e cam foame, ca n-am prea putut manca de draci! Vai ce o sa ne mai distram! Ieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!

    RăspundețiȘtergere
  55. Cum sa nu te invit? Esti simpatic foc :) Planurile mele sunt mai meschine, de fapt, am in gand sa te cuplez cu o prietena. Asa, va am la pachet pe amandoi. Nu te deranja cu bautura, adu un E.T din ala ce desface sticlele cu alcool. Am vreo 3 pe mobila, devin obiecte de decor.
    Iti fac si mancare, ca sa vezi ce prietena de treaba sunt :)

    RăspundețiȘtergere
  56. @Colorbliss
    Super! Imi oferi si o prietena de-a ta sa o folosesc sa imi descarc dracii pe ea! Esti cea mai de treaba! Mai iau 2 sticle eu ca sa avem sa nu ramanem in pana! Pajama party!

    RăspundețiȘtergere
  57. Mai vb cu ei ?>?>!! ntzz ntzz..

    RăspundețiȘtergere
  58. @Anonim
    Tot sper sa-si traga vreunul o prietena misto, dar cred ca ma prinde pensia.

    RăspundețiȘtergere
  59. la sange rece nu conteaza diferente estetice :DD

    RăspundețiȘtergere
  60. @Anonim
    Nu merge asa, nu merge, n-am ce-i face ca m-a facut mama superficial. Trebuie sa arate bine sau sa stie sa gateasca! Gata! Mai jos de atat nu ma cobor! :p

    RăspundețiȘtergere
  61. well.. mi se pare ca n-ai stomac pt razbunare si ca esti o natura iertatoare..asa ca bucura-te vag ca au toti gagici urate; probabil ii vei ierta oricum ca faza cu morala am mai zis..e tricky. Oricum la firea ta cred ca o tentativa d-asta te-ar fi adus right back to t0..plus inca ceva..adica indragostit dar cu prejudecati sau regrete. Ramai superficial ;)

    RăspundețiȘtergere
  62. @Dex
    Vin si eu la pijama party! Ma primiti?
    Pijamaua e de fapt o anume tinuta indiana. Termenul e adus de colonisti in Europa. Am un costum de indianca si imi pun si belciuge in nas!

    RăspundețiȘtergere
  63. La Fee, eu am pene si vopsele. Va fac bastinasi pe toti din doua miscari de pensula! :D
    Dex, stii ca indienii isi scalpau tradatorii si dusmanii ? Ar fi amuzant :))
    Acum serios, astfel de oameni nu merita sa mai stai la discutii cu ei, nici macar de dragul aparentelor...

    RăspundețiȘtergere
  64. Eu ma referam la indienii din India si la faptul ca tradatoarea lui Dex ar puta sa fie o satia, cand il vom ucide pe tradator.E bine si scalpat!

    RăspundețiȘtergere
  65. @Anonim
    Nu sunt razbunator, dar de iertat n-am iertat pe nimeni niciodata. Plus ca razbunarea nu ar functiona in formula asta, pentru ca as deveni si eu un prieten fals, si nu se merita riscul.

    RăspundețiȘtergere
  66. @La Fee
    Repede de bagi tu in petrecerea noastra! O sa vi sa ne ne trancani toata seara vrute si nevrute de n-o sa mai pot eu flirta la standarde europene cu prietena lui Colorbliss.

    RăspundețiȘtergere
  67. @Colorbliss
    Cand zici "astfel de oameni" zici de parca ar fi ceva deosebit. Ar fi bine sa fie asa si sa cunosc alti oameni care sa poata sa-si tina labele departe de prietena mea, dar, fiind mai pesimist, incep sa cred ca toti sunt la fel.
    P.S. Nu pot sa-i scalpez ca mi se face rau cand vad operatii!

    RăspundețiȘtergere
  68. @Dex
    Azi mi-am pierdut piuitul! Tac malc. Eventual ma fac veoiza cu picior si stau intr-un colt al camerei! Fermoar! Jur!
    Servant 1, eventual!

    RăspundețiȘtergere
  69. @La Fee
    Nu stiu ce sa zic, nu e frumos sa te bagi in viata saracei Colorbliss, adica eu am fost invitat, nu o deranjez sigur. Mai mult la ea ma gandeam. Ca mie nu-mi place una, doua sa ma agat de o bere la pet si sa dau navala peste biata fata, mai ales ca nu stiu adresa.

    RăspundețiȘtergere
  70. @Dex
    A zis ca ma primeste si pe mine! Dar daca deranjez, ma duc sa ma culc!

    RăspundețiȘtergere
  71. @La Fee
    Una peste alta cred ca ne-a pacalit pe amandoi si acum sta acasa si mananca sandwich-urile si bea vinul singura.

    RăspundețiȘtergere
  72. Nu, pregateste vopselele sa ne picteze!Eu iti dau tie costumul de mohican! Eu cred in tine! Eu stiu ca vei reusi! Dex e cel mai uimitor!

    RăspundețiȘtergere
  73. @Dex
    In imaginea de mai sus e intrarea scutierilor din castelul tau?

    RăspundețiȘtergere
  74. @La Fee
    Sunt uimitor ce-i drept, uimitor cum de nu ma invat minte :))

    RăspundețiȘtergere
  75. IN IMAGINEA DE MAI SUS E CEL PUTIN O PISICA!

    RăspundețiȘtergere
  76. Am scris sandvis, cf. noului DOOM.

    RăspundețiȘtergere
  77. EU AM VAZUT USA SI LOPATA!Credeam ca e arma secreta, adica eu.Eu, tu si-o lopata...

    RăspundețiȘtergere
  78. E o pisica, eu ti-am zis! E la fel de bine ascunsa ca moralitatea in unii :p

    RăspundețiȘtergere
  79. Ti-am zis ca ne-a tras teapa Colorbliss!!! Acu sta si se pupaceste cu prietenul fara sa se gandeasca la noi care suntem suferinzi!

    RăspundețiȘtergere
  80. De unde stii ca si eu sunt suferinda? Si ma mai simt si amorala!:P

    RăspundețiȘtergere
  81. @La Fee
    Daca te simti amorala probabil ca esti! Cat despre suferinda.... cand am inceput sa vorbim despre altcineva in afara de mine???? EU AM NEVOIE DE AFECTIUNE!!! Oferiti-mi afectiune cu totii sau va bat de va usuc!

    RăspundețiȘtergere
  82. Eu trebuia sa fiu la Monte Carlo in seara asta...

    RăspundețiȘtergere
  83. @La Fee
    Caramba la Monte Carlo bogatanco!

    RăspundețiȘtergere
  84. Ai toata afectiunea mea! Dar nu ai nevoie de ea ca ai sa zici pe urma ca sunt imorala daca ti-o ofer!

    RăspundețiȘtergere
  85. Ha,ha,ha! Evident ca sunt bogatanca! Sunt zana. Fac bani din piatra seaca, din bagheta, din degete...

    RăspundețiȘtergere
  86. Glumeam cu afectiunea, n-am nevoie de asa ceva, sunt prea batran pentru afectiune! Acum o ciorba si un masaj sunt de ajuns.

    RăspundețiȘtergere
  87. Si in gandul meu mi-e frica sa mai spun ce sunt sau cum sunt. In fond, uneori nici nu mai stiu cine sunt cu adevarat. Fiindca in nici un caz nu pot fi cine as vrea sa fiu!

    RăspundețiȘtergere
  88. Stii sa faci mancare dupa indicatii?

    RăspundețiȘtergere
  89. @La Fee
    Nu! Dar stiu sa o mananc fara nici o indicatie! Asta e super puterea mea!

    RăspundețiȘtergere
  90. Nu am uitat de voi, hei! M-am hotarat: pe La Fee o transform in Pocahontas, iar pe tine, Dex, te fac Winnetou. Iuuuuui, e perfect! Toti nervii vor iesi din tine !! Iti vei gasi linistea interioara, vei fi de neclintit!!
    p.s Vinul e neatins.

    RăspundețiȘtergere
  91. Atunci inseamna ca mananci in oras! Sau accepti sa te initiez in arta culinara!

    RăspundețiȘtergere
  92. @Colorbliss
    Winnetou banuiesc ca e ok, desi eu m-am imaginat mai mult ca Old Shuterhand. Mai vedem cum facem cu apa de foc.

    RăspundețiȘtergere
  93. @La Fee
    Momentan sunt hranit de mama, ca orice copil de 32 de ani! Numai ca nu mi-e foame, nasol sentiment! Cred ca o sa ma indop fortat!

    RăspundețiȘtergere
  94. EEE, e prea complicat sa fiu Pocahontas! Nu pot sa ies din armura in care m-a innobilat Milogul. Am reusit doar sa ridic un pic viziera sa vorbesc cu Dex.

    RăspundețiȘtergere
  95. Aualeu! Daca nu ti-e foame, esti mai indragostit decat estimasem...asa zici, nu ti-e foame zici...Atunci nu manca nimic 40 de zile.Ai voie doar apa sau ceai. asa se purifica un organism bantuit de fantomele iubirii.

    RăspundețiȘtergere
  96. @La Fee
    Iubire my ass! Toata lumea o da inainte cu iubirea! Nu e nici o iubire, doar niste prieteni de doi lei si o fata oarecum disponibila. What's love got to do with it?

    RăspundețiȘtergere
  97. Dex, ma sacrific si aduc eu la 100 nr. de comentarii? Sau te las pe tine!

    RăspundețiȘtergere
  98. Sper ca nu e Mimoza cea care te-a dezamagit!Cand ai publicat postul cu Mimoza, m-a atras floarea, fiindca eu sunt o mare iubtoare de flori. si am crezut ca e un articol de gradinarit. Apoi, dupa ce l-am citit, am gandit ca orice femeie superficiala .Oare pe mine de ce dracul nu ma iubeste cineva asa... sa nu razi. a fost o reactie prosteasca, eu ma bucur de multa afectiune

    RăspundețiȘtergere
  99. @La Fee
    Nu, mimoza e o poveste mai veche si inchisa definitiv, cu lacat, din pacate. Cat despre afectiune nu am prea multa de oferit in general, decat la ocazii speciale, si atunci se termina prost de obicei.

    RăspundețiȘtergere
  100. @Dex
    Mi-a scapat un comentariu. Spun ,,astfel de oameni" caci, se pare, eu sunt o idee mai optimista decat tine :) Cum sa fie toti atat de lipsiti de control? Nu spun ca nu ar saliva la prietena ta, unul sau altul, cu diverse ocazii, dar de aici pana la a ,,pune mana" e totusi o cale. Chiar atat de lipsiti de scrupule sunt barbatii din jurul tau ? Femeile intre ele stiu ca isi mai trag tzepe, dar credeam ca la voi e chestie de principiu, mai accentuat. Se duce lumea pe rapa...

    RăspundețiȘtergere
  101. Am sa sterg asta, dar te las intai sa citeti ca sa stii ca daca nu a fost sa fie acum, va fi candva, cumva, fiinca mie mi-a placut ce ai scris si eu nu sunt chiar o gasca proasta. ma mai prefac de dragul rolului meu.

    RăspundețiȘtergere
  102. A! Si mai e si variabila ,,prietena ta", care, poate viitoarea prietena, le va da peste mana.

    RăspundețiȘtergere
  103. Bine spus, Colorbliss! Fata de ce-o fi stat? Ii era frica de ei? santajabila cumva? E infidela prin nastere?

    RăspundețiȘtergere
  104. @Colorbliss
    Cum ziceam in articol, era o vreme in care parca nu era asa, acum am impresia ca unora li se pare normal, si femei si barbati. Nu zic, nu as putea spune ca a fost o relatie cine stie ce sentimentala, dar eu unul consider ca femeia altuia e off-limits, ca doar are balta peste ce drak. Mi se pare jalnic sa sari ca disperatul/disperata pe oricine intra mai nou in grup. Ma rog, unii oameni n-au probleme sa recunoasca ca nu se pot controla, e greu sa le mai ceri ceva.

    RăspundețiȘtergere
  105. @Colorbliss
    D-aia nu-mi plac mie situatiile astea, pentru ca si datul peste mana ar trebui sa afli de el, ar trebui sa ti-l spuna prietenii. Mi se pare important sa stii ca cineva din grup are anumite tendinte. Evident ca e mai usor sa zici ca nu e treaba ta si sa taci malc, ca poate nu se afla.

    RăspundețiȘtergere
  106. Langa mine e cineva care iti ureaza: Bine c-ai scapat de ea acum! A insistat sa iti tranmit acest gand de bine!

    RăspundețiȘtergere
  107. @La Fee
    Merci! Dar cum am zis, ei am foarte putine sa-i cer, nu ne-am jurat fidelitate, sau mai stiu eu ce, problema sunt prietenii.

    RăspundețiȘtergere
  108. Deci veniţi odată sau ce faceţi? Sau încă vă mai întrebaţi cine-i prietena lui Color.
    Of course my horse, it's me! :D
    Avem sandwich cu prosciuto, brânză de capră, ridichi şi praz!

    RăspundețiȘtergere
  109. @zefira
    =)))) Cu sandwich-ul ala n-ai nici o sansa!

    RăspundețiȘtergere
  110. Stau si ma gandesc ca blogul asta se cam transforma intr-un grup de ajutor. Ca sa nu fie dubii, sa nu va asteptati ca puteti sa incepeti sa va plangeti p-aici toate neimplinirile si eu sa va consolez :D. Urasc problemele astea sentimentale!!!

    RăspundețiȘtergere
  111. EEE, cu branza de capra si cu smochine crude ai? Smochinele sunt bune la tratamentul de amoralitate.

    RăspundețiȘtergere
  112. Dupa ce ti-am cantat in struna, ne AMENINTI? Bine ca mi-ai spus .In vacanta va spun problema mea! Vreti?

    RăspundețiȘtergere
  113. @La Fee
    Din pacate, toata lumea, inclusiv eu, ne-am saturat deja de problema mea. Cred ca trebuie minim 10 zile de pauza ca sa mai aiba lumea chef sa dezbata asemenea prostii!

    RăspundețiȘtergere
  114. La Fee, eu zic să nu îl mai băgăm în seamă pe Dex, hai la Color să facem petrecerea ielelor la noapte. No pijamas, only kinky lingerie :D

    RăspundețiȘtergere
  115. Da, sa ne pozeze dracu cineva! Nici vorba! Vin cu cele doua volume ale Gramaticii Academiei! Stii tu, dar da-mi o aspirina.

    RăspundețiȘtergere
  116. Ah, mi-am amintit de 007! Vin in sac si cu armura primita azi!

    RăspundețiȘtergere
  117. Sunt perfect de acord! Toata lumea a crezut ca am nevoie de atentie cand eu doar imi expuneam niste ganduri!
    Obligatoriu sa faceti poze! Promit sa le pun pe blog, chiar daca o sa pierd audienta de copii de 11 ani.

    RăspundețiȘtergere
  118. @Dex
    Nu conteaza cat de sentimentala sau nu ar fi fost relatia, e chestie de principiu si respect, atat din partea ei, cat si din partea prietenilor tai (sau ce-or fi). E intr-adevar sacaitor ca nu s-a gandit nici unul dintre ei sa te anunte si pe tine. Daca stau si ma gandesc, cred ca ai dreptate sa fii suparat pe ei, ca nu ti-au spus. Cred ca am patit-o si eu o data, chiar la inceputul relatiei cu mormolocu'. O colega s-a tot pisicit pe langa el o seara intreaga, iar prietena mea nu mi-a spus nimic. Ideea e ca nu vroia sa ma supere, ca i s-a parut lipsit de importanta. Mi-a spus colega aia, pana la urma, ca se simtea prost. Mda :)) Ma rog, asta nu a oprit-o sa repete faza :) Ideea e ca da, am fost mai suparata pe prietena aia, ca nu mi-a spus, decat pe zapacita cealalta care nu stia sa isi tina podoabele acasa.

    ,,dar eu unul consider ca femeia altuia e off-limits'' - Exact, asa credeam si eu ca e mentalitatea, mi se pare aiurea sa ,,dispara" si sa fie inlocuita cu... nesimtirea ?

    RăspundețiȘtergere
  119. Fetelor, nu ne face nimeni poze, am geamuri si pereti blindati. Locuiesc in camin de garnizoana :))

    RăspundețiȘtergere
  120. Eu zic sa nu renuntam la pijamale!Invatati-ma niste modele noi de origami, ca maine ma joc cu micii mei prieteni!
    P.S. Dex ne-a tras de limba sa vada ce gandim in privinta fidelitatii si statorniciei! Victorie! Ne-ai biruit!

    RăspundețiȘtergere
  121. @Colorbliss
    Merci ca ma faci sa ma simt si eu un om normal si nu un personaj absurd.
    Si mie mi s-a mai intamplat o data, oarecum diferit, dar ma gandeam ca oamenii se pot schimba. Ok, prima oara ti-a fost rusine sa zici, dar a doua oara, cand stii ca omul respectiv prefera sa stie decat sa nu stie... se cam termina cu nevinovatia.
    Ma rog, am chestii mai importante de facut decat sa imi regret lipsa de discernamant in a-mi alege prietenii. Asta e, a trecut, am mai invatat ceva, asta conteaza. Acum sa vedem de unde gasesc altii :)

    RăspundețiȘtergere
  122. @Dex
    Ai dat prea multe detalii ca sa cred ca e autentica povestea!Dar mi-a placut problema ridicata de tine.Tu o rezolvi matemetic, iar eu artistic.

    RăspundețiȘtergere
  123. @La Fee
    N-am dat nume, n-am dar locuri si fapte, si persoanele implicate probabil n-o sa citeasca niciodata chestia asta. Am respectat anonimitatea altora,si a mea, si am si adus in discutie o tema importanta in viata. Deci da, povestea e autentica, din pacate, as fi preferat sa fie un studiu de caz.
    Sunt genial.

    RăspundețiȘtergere
  124. Acum gata, va las de capul vostru, ca am o noapte de somn de recuperat. Creierul meu, in general destul de ascultator a luat-o razna data trecuta si a insistat sa ma tina treaz cu tot felul de ganduri, mai multi, sau mai putin, utile.

    RăspundețiȘtergere
  125. Esti genial! Esti foarte analitic, disciplinat in gandire si prea pricipial.Traim intr-o lume nebuna. Promit sa nu ma apropii de arca aceea pe care ai vrut sa o construiesti.

    RăspundețiȘtergere
  126. Sa faceti liniste ca incerc sa dorm!!! Sa nu dea mama dacului sa aud vreo poezie data tare ca fac moarte de om! :)

    RăspundețiȘtergere
  127. noooooooo, dar seara abia a inceput! Eu ce ma fac?? Ma mut la Milogul, sa il butonez si pe el :D

    RăspundețiȘtergere
  128. Neatza! Sper ca ati avut o noapte minunata! Ma simt mult mai in forma azi, cred ca as putea scalpa pe cineva! Sugestii?

    RăspundețiȘtergere
  129. Naetza! Ma bucur ca esti in forma! Poti sa scalpezi pe cineva de la mine de la scoala? E amanta scriitorului X. O tzatza!

    RăspundețiȘtergere
  130. Pot sa fac o lista cu oameni posesori de scalp misto ? :D

    RăspundețiȘtergere
  131. @Colorbliss
    Bineinteles, doar nu o sa umblu cu tot felul de uratzenii legate la cingatoare!

    RăspundețiȘtergere

Nu interzic nici un comentariu, din cand in cand o sa va pun piedica.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !