Nimeni nu face parte din societate , societatea e numai o mica parte din noi.

marți, 23 august 2011

Timpul, Banii, Frica si Eidon

Lasii, fricosii si curvele ideologice, probabil vor trai o zi in plus.

    Timpul inseamna bani. Cu tot respectul pentru Benjamin Franklin, aceasta propozitie a reusit sa creioneze intregul portret al falsitatilor ce guverneaza existenta noastra artificiala in bula(fiecare isi alege litera cu care incepe acest cuvant) ideologica pe care o numim societate. Totusi, cu totii stim ca ne masuram viata in ani, deci "Timpul inseamna Viata".
Una din cele doua afirmatii este eronata, daca Timpul inseamna Bani si Timpul inseamna Viata rezulta ca Viata=Bani, concluzia e adevarata daca o aplicam la nivel de rasa de semimaimuta contabila si complet gresita daca o aplicam pentru restul speciilor. Disparitia unuia din elementele esentiale vietii  scoate in mod implicit din ecuatie orice relevanta a banilor sau invers scoateti banii din ecuatie si vedeti daca viata poate exista. Viata exista total independenta de bani. Pentru alte specii viata/existenta/ziua de maine e legata de puterea familiei/grupului/ prietenilor. Incercarea de a sustine afirmatia ca timpul inseamna bani, ne impinge sa renuntam la semnificatia vietii din afara banilor. Atunci singurul lucru care ne ramine adevarat ar fi societatea in care traim si valorile impuse de ea.
      Negarea unei realitati nu duce la disparitia ei, asa cum negarea unui pericol nu duce la disparitia lui.


      Fiecare traim cu minimum o frica, frica de moarte, cine spune ca nu ii e frica de moarte minte, e necesar sa o demonstreze faptic, nu o poate demonstra printr-o dezbatere de idei, deoarece totul ar fi o doar vorbarie. Oamenii si-au invins frica de moarte, simplu, cu cel mai voalat concept, cu ceva ce de obicei nu exista decat in capul nostru, cu ceva ce de multe ori nu poate fi vazut de multi, cu o simpla Idee.
      Grecii au zis ca Eidon(Idee) e o imagine care exista in minte, puterea algoritmului fiind cunoscuta si folosita cu excelenta in mod abuziv de religie. Totusi Ideea e atat de puternica incat sa fie peste Viata si dincolo de Moarte, de asta e foarte important sa fim atenti la Ideile/Convingerile, la care aderam, pe care le alegem. Sunt ele destul de puternice incat sa ne treaca Marele Prag? Sunt Banii destul de puternici incat sa trecem dincolo, fara regrete? Cat costa Viata?
      Frica e buna, pentru ca ea construieste sisteme caramidar-defensive si ne impinge spre alegerea caii de supravietuire, de scapare din fata unui pericol iminent. 
      Un las, un fricos sau o curva pe plan ideologic(sau nu) are sanse mai mari sa ajunga sa traiasca si maine, numai ca dispare orice semnificatie a zilei de maine, totul se reduce, asa cum vedem deja, la simple procese, mincare, bautura, sex, pisu, caca, somn, care pentru destui inseamna chiar Viata.
      Cu alte cuvinte echivalentul unui animal, fix viata din afara banilor pe care o negasem putin mai sus.
      Controlul fricii te scuteste de panica. Frica te poate duce sa traiesti si maine , panica te omoara inevitabil. Frica te face sa intuiesti un pericol, sa te gandesti la aceasta posibilitate, in schimb panica  iti afecteaza deciziile. 
      Interesant ca panica apare in momentul in care frica ne induce senzatia de lipsa de timp in luarea unei decizii viata-moarte, ne lovim iar de timp, de lipsa timpului care acum e asociata cu lipsa iminenta a vietii, Timpul aici inseamna Viata.
      Primul pas spre controlarea fricii este cucerirea propriei vointe. Vointa noastra poate controla aproape orice, inclusiv frica si poate duce la evitarea momentului de panica. Drumul spre castigarea vointei trece prin cunoasterea atat a slabiciunilor personale cat a cauzelor prin care au aparut. Slabiciunile personale exista in mare parte ca rezultat al educatiei, al formarii personale dar si ca existenta la nivel genetic a fricii, definita data de noi prin instinctul de conservare, de supravietuire, de perpetuare(animalica/neconditionata) a speciei, a vietii. Daca privim acest lucru ca pe un proces evolutiv, aspectul de perpetuare a speciei/vietii , neconditionat/animalic, ne-a adus aici.
      Asa cum adevarul nu poate fi judecat, fiind lipsit de norme morale, deoarece nu exista bine sau rau intr-un adevar, la fel putem cauta in noi, in camere cele mai intunecate si sa scoatem in lumina ratiunii slabiciunile, fara a le judeca, fara a ne judeca, fara a judeca pe nimeni.
     
      

Va multumesc pentru timpul acordat pentru a citi acest post.
PS. A se citi Timp=Viata , Post= Idee, va doresc o viata minim in umbra unei idei. O idee/un vis e o posibilitate a unei realitati ce nu s-a intamplat inca, e o credinta cat un bob de mustar.

17 comentarii:

  1. Bine ai revenit Milogul. Mi-a fost dor de posturile tale filozofice şi de tine, desigur :)
    Un pic de promovare la postul acesta cred că nu strică, zic şi eu :D
    http://polimedia.us/fain/societate/milogul-srl-timpul-banii-frica-si-eidon/

    RăspundețiȘtergere
  2. De când facem ochi simțim în ceafa răsuflarea timpului, când răcoroasă, ca o boare, când fierbinte, ca o gura de cuptor.
    Pe copil, boarea timpului îl mână ca pe bobocei către un destin, oricare ar fi el, si copilul crede ca are timp destul, de aceea pentru el timpul pare dilatat. Copilul traieste in timpul lui protejat ca intr-o bula de cristal.
    Adultul simte in ceafa timpul cu rasuflarea fierbinte , de parca timpul ar avea febra. Viata de adult e mult mai complexa si cu cat sunt mai multe de dus la bun sfarsit, cu atata timpul pare sa devina mai presant, mai arzator.
    Timpul e o notiunne care se bucura de polisemantism. Astfel exista timpul ca existenta. Orice fiinta are un timp de trait, de la simpla caradasca, la fiinta complexa care este omul. In acest caz timpul = viata. Dar caradasca nu merge la serviciu, fiindca e o fiinta cu nevoi putine. Omul traieste si un timp profesional sau ocupational. Acest timp = bani. Banii sunt necesari pentru platile costurilor existentei moderne.(Eu nu imi pot aduce singura gaz din Siberia). Exista un timp geologic/climatic. Acesta poate fi timpul=frica. Mie mi-e frica de cataclismele pe care omenirea nu le poate gestiona. Timpul social e timpul care pentru mine echivaleaza cu panica. Traiesc printre oameni. De vreo zece ani,Romania a devenit tara cu cel mai mare risc de viata.
    O sa mor de vreo moarte.Toti murim. Dar cel mai sigur voi muri din cauza prostiei asezate la noi pe un piedestal. In antichitate, se urca pe estrada din piata publica pentru a comunica, acela care chiar avea ceva de spus si pe care cetatenii il ascultau cu luare aminte. In zilele noastre, orice prost are posibilitatea de a-si expune ideile prin mijloace de difuzare in masa.
    Mi-e frica de moarte, dar si mai frica imi e de prostia omeneasca.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie nu mi-e frică de moarte cât de boală şi nu ştiu dacă o să am bani destui rămaşi în cont ca să merg în Elveţia la eutanasie.(idee: să plătesc în avans, dar cu posibilitate de recuperare, dacă mor de moarte bună) S-ar putea rezolva treaba şi aici, adică ieşi cu banii în stradă şi-ţi dă careva în cap, dar nu ştiu dacă e 100% sigură metoda asta.
    ÎAODI (în altă ordine de idei) zice bine la gazetă articolul, dar chestia aia cu controlul propriilor slăbiciuni mi se pare cam înfricoşătoare. Păi dacă îmi iei şi astea frăţioare, eu ce mai fac?

    RăspundețiȘtergere
  4. @
    Oretarzii
    Si mie mi-e frica de boala. Daca manifestarile nu sunt evidente sau chiar suparatoare, prefer sa nu ma caut pe la doctori. Ma refer la bolile incurabile desigur. Stii cum e sa fii lucid si sa iti astepti moartea cu resemnare! Eu am vazut asta. Sper sa mor repede, nu asa! Un infarcat acolo!

    RăspundețiȘtergere
  5. Banii inseamna timp. Inseamna mai multe, dar inseamna si timp.
    Poti trai fara bani. Dar te intorci in timp.

    RăspundețiȘtergere
  6. Desi cu suficienta munitie ai putea limita intoarcerea asta in timp. Nu stiu daca la RDS te recableaza cand le pui mitraliera pe masa, dar in rest o masina si niste antibiotice, sau un CD cu Florin Salam, dupa IQ, poti obtine sigur.

    RăspundețiȘtergere
  7. Timpul inseamna bani, cand iti dedici viata (=timpul) exclusiv castigului material, banilor. Noi am ajuns sa ne vindem viata pentru bani. Asa e construita societatea. Poate singurii oameni mai liberi, din acest punct de vedere, sunt taranii autentici, care inca mai lucreaza pamantul, care inca mai cresc animale. Oameni care nu au nevoie de monezi si hartii pentru a supravietui. Astfel, timpul lor nu inseamna bani.

    Cand vorbim despre timp, ar trebui intr-adevar sa ne raportam si la celalalte specii si sa facem o comparatie. Caci Timpul curge si prin ele, asa cum curge prin noi. Am obtine astfel o viziune mai larga si mai apropiata de adevar.

    RăspundețiȘtergere
  8. ". Oameni care nu au nevoie de monezi si hartii pentru a supravietui."

    Succes maxim fara monezi si hartii la prima apendicita.

    RăspundețiȘtergere
  9. @La Fee
    Un infarct acolo ? Dar La Fee, poate in ziua respectiva te-ai certat cu cel mai drag om tie. Poate in ziua respectiva nu i-ai spui ca il iubesti.
    Desi ar fi o moarte mai rapida, ar fi una ce nu mai lasa loc de ultime cuvinte, de un ultim gand, de o ultima vizita.

    Am observat ca oamenilor le e mai teama de bolile incurabile, decat de vreun accident spontan (fiziologic, rutier, nu conteaza). Noi oricum murim si traim deopotriva din momentul in care ne-am nascut. Fiecare zi e viata si moarte, traim si murim in acelasi timp. Azi, am adaugat o caramida vietii si am mai facut un pas inspre momentul final.
    Cand esti constient ca vei muri (ceea ce facem cu totii in cele din urma), ai o sansa pe care cel dintr-un accident rutier (de exemplu) nu o mai are. Aceea de a-ti lua ramas bun, de a le spune celor din jur ce au insemnat pentru tine.
    Iar in cazul bolilor dureroase, poate ar trebui totusi sa ne depasim prejudecatile religioase, si sa le oferim bolnavilor dreptul la eutanasiere...

    RăspundețiȘtergere
  10. @Dex
    Hihi, da. Nu am zis ca ,,vai ce norocosi sunt" :)) Sau ca stilul acesta de viata e dezirabil. Doar ca timpul lor nu inseamna bani, inseamna altceva, dar nu bani. Nu stiu acum cate astfel de persoane mai sunt la noi in tara, in lume sunt destule.

    Cred ca fiecare treapta a evolutiei noastre are avantajele si dezavantajele ei.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Colorbliss
    Mi-ar fi greu sa-i vad suferinta in ochi si mi-ar greu sa-mi vada suferinta din ochi.
    Oricum, sa mor repede! M-or plange vreo doua luni si pe urma s-or resemna. Or sa spuna:" Vai ce liniste e fara La Fee! Atata mai trancanea toata ziua..."

    RăspundețiȘtergere
  12. @zefira
    Polimedia, ehee in tineretile blogurilor aproape ca aveam karma de vreo 5 comentarii si cum eram multi si prosperam, s-a refacut algoritmul voturilor. Atunci cei care nu citeau nici titlul articolelor inainte de vot au inceput sa evolueze, iar acum citesc pe silabe.Merci pentru promo. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. @La fee
    Intre moarte si prostia omeneasca exista o mini relatie. Nici macar mortii nu ii place sa ia prosti, de asta ei traiesc mai mult si se inmultesc pe zi ce trece.

    RăspundețiȘtergere
  14. @oretarzii
    Ai dreptate cu boala, doar daca boala nu iti ia picioarele sau mintea, totul se rezolva cu minimum de efort daca ai vointa.:)

    RăspundețiȘtergere
  15. @Dex
    Aaaaaa..aauaaaaaaa...aaaa ...grrr... nu am gasit chiloti de piele, cutit nu am dar daca bag mouse-ul unde trebuie,impreuna cu ursuletul de plus de la asta mic din jurul taliei mele, daca o gasesc pe Jane cred ca sunt irezistibil, pina ne dezbracam o sa aibe niste visee.
    Una e sa intelegi ca banii sunt necesari in tribul nostru de schiloditi mentali si alta e sa iti faci un scop in viata din ei si sa crezi in puterea lor absoluta.
    Intre a trai sarac pina la 65 de ani[caz aproape irealizabil, pentru ca inca nu imi pun inghetata`n frunte si invat al draq de repede aproape orice, cred ca ar trebui sa mai renunt la bunul simt si la invataturile cavaleresti ca astea nu au nici o legatura cu procesul de imbogatire.]sau a trai pentru bani pina la 65 de ani... o sa aleg ce zicea batrinul Jack, nu prietenul Daniels ci celalalt, London.
    "The function of man is to live, not to exist."

    RăspundețiȘtergere
  16. @colorbliss
    "Oameni care nu au nevoie de monezi si hartii pentru a supravietui"
    Am decis sa te apar:

    Dex :Succes maxim fara monezi si hartii la prima apendicita.
    Taranii nu au apendicita!Taranii nu au nevoie de bani, au palinca! Taranii nu au carte dar sunt intelepti.Ei nu vorbesc multe in 65 de ani.

    RăspundețiȘtergere

Nu interzic nici un comentariu, din cand in cand o sa va pun piedica.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Adauga la Agregator.ro Click aici si te duc Hopa sus !